Articolul meu de ieri, despre tefelişti şi moaşte, a fost mult citit, mult share-uit (chiar şi „plagiat”- cum îmi arăta un prieten , ieri, dar vorba aia: e foarte bine că a plagiat ideile mele decât cine ştie ce prostii 😉 ) şi copios comentat.
Nu era un articol de teologie ci un articol care atrăgea atenţia asupra unei capcane în care tot cad tefeliştii şi presa mainstream: incapacitatea de a mai mima obiectivitatea.
„Drama” auto-proclamaţilor lideri ai societăţii civile şi a jurnaliştilor români este aceea că sunt pur şi simplu incapabili să mimeze obiectivitatea; fie că este vorba de obiectivitate deontologică jurnalistică sau obiectivitate academică.
Iar lucrurile se agravează: deja ajung să confunde propriile crezuri ideologice în adevărul obiectiv. De aceea, acelaşi jurnalist care este siderat de faptul că vreun credincios a ales să trăiască doar cu pâine şi apă, pentru Domnul său, va fi extaziat de cine ştie ce fătucă din show-biz care a ales să trăiască doar cu seminţe şi cu apă, pentru talia ei. Şi asta pentru că judecata sa a încetat să mai fie obiectivă, devenind ideologică.
În societatea civilă este la fel: libertatea de conştiinţă şi de expresie sunt înţelese doar ca virtuţi cu dedicaţie: doar dacă eşti minoritar şi, desigur, cool, merită să beneficiezi de libertate de conştiinţă şi de expresie.
Dacă eşti majoritar şi te mai loveşte şi vreun creştinism uncool, atunci trebuie să înveţi ce e aia corectitudine politică: autocenzurează-te tu, ca să nu te amendăm (sau izolăm) noi.
Tefeliştii nu sunt altceva decât necesara „voce a maselor” care să ofere legitimitate acestor promotori de ideologie, care preiau, pas cu pas, hegemonia culturală.
Bogdan DUCA 
stai linistit, nu mai trebuia continuare, cine trebuia sa se simta nu s-a simtit sau daca s-a simtit nu-l intereseaza. oricum ni s-au cam atrofiat toate simturile. inclusiv bunul simt. bine ca avem libertate de exprimare (!)
ApreciazăApreciază