Astăzi calendarele cinstesc un alt sfânt profet „mic”: Avacum (după Septuaginta) sau Habacuc (după Biblia ebraică)
Acum ceva vreme, cercetând în Biblie imaginea turnului de veghere şi a străjerului (după mine, una din cele mai profunde imagini propuse de Biblie) am găsit versetul acesta de la Avacum, pe care mi l-am ales ca motto- pentru că asta cam fac eu:
„Voi sta de strajă şi mă voi aşeza în turnul cel de veghe ca să priveghez şi să văd ce-mi va grăi mie şi ce-mi va răspunde la tânguirea mea.” (2,1).
Cheia profeţiei lui este însă următoarea:
„Iată că va pieri acela al cărui suflet nu este pe calea cea dreaptă, iar dreptul din credinţă va fi viu!” (2.4)
E un lucru greu, care nu ne mai place în vremurile astea, nici măcar nouă, credincioşilor: acela de a pune întâietate credinţei.
Trăim vremuri în care întâietatea o are morala, o au faptele, nu credinţa. Chiar ne simţim un pic vinovaţi când vorbim de credinţă şi toate enciclicele papilor şi pastoralele patriarhilor sfârşesc în îndemnuri moralizante.
Însă o morală care nu se justifică, nu îşi găseşte resursele în credinţa în Dumnezeu, este o morală proastă şi care poate devia tot timpul spre lucruri monstruoase.
Viaţa este însă în credinţă, în raportarea atentă la Dumnezeu cel viu, ne sugerează Apostolul.
Acest Dumnezeu, ne avertizează El, nu se găseşte nici în pietre, nici în lemne aurite, dar nu e nici vreo abstracţiune, un Dumnezeu al filosofilor.
Aici e marea, foarte marea ispită a vremurilor noastre când vine vorba de Dumnezeu: fie de a cădea în idolatria superstiţiei,, a lemnelor şi pietrelor miraculoase, fie de a cădea în închinarea într-un Dumnezeu abstract, conceput din cărţile lui Aristotel.
Dar unde e Dumnezeu căruia trebuie să ne închinăm?
Avacum o spune clar:
„Dar Domnul este în templul Său cel sfânt; pământule întreg, taci înaintea Lui!” (2,20) şi apoi, urmează (capitolul 3) un text de frumuseţea şi măreţia psalmilor, în care profetul stă şi descrie liric pe Dumnezeu.
Însă cheia rămâne tăcerea în faţa Lui: tăcerea plină de credinţă că voia Lui se va face:
” (..) ea se va împlini la vreme şi nu va fi vedenie mincinoasă. Dacă întârzie, aşteapt-o, căci ea va veni sigur, fără greş.” (2.3). Credinţa este însă cea care ne va ţine vii.
Bogdan DUCA 