Atât pericopa evanghelică citită în ritul latin (Matei, 16, 17-21) cât şi cea citită în ritul bizantin (Matei 21, 33-44) au un numitor comun „piatra”.
„Atunci, Petru, luându-l deoparte, a început să-l certe, spunând: „Să te ferească Dumnezeu, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată”. Dar el, întorcându-se, i-a spus lui Petru: „Mergi în urma mea, Satană! Tu eşti o piatră de poticnire pentru mine, pentru că nu te gândeşti la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor”. „
Dacă duminica trecută, Evanghelia citită în ritul latin ne arată mărturia lui Petru şi cum acesta devine piatra pe care Hristos îşi zideşte Biserica, acum vedem cum Hristos îl ceartă pe acelaşi Petru, făcându-l „piatră de poticnire”, pentru că îl sfătuia pe Domnul să nu accepte patimile şi crucea.
Piatra pe care se zideşte Biserica poate să devină piatră de poticnire. Apostolii şi urmaşii lor pot să zidească şi să smintească. Oficiul episcopal, fie că este scaunul papei, al patriarhilor sau al ultimului preot delegat de un episcop să slujească în ultima parohie de prin lumea asta, nu garantează niciun moment faptul că va fi ocupat de oameni tot timpul vrednici.
Mai mult chiar, Evanghelia ne învaţă că acelaşi om care poate să spună un mare adevăr, după jumătate de ceas poate să greşească spunând o mare prostie.
Piatra de zidire poate deveni şi piatră de poticnire. Cum? Totul ţine de felul în care ne raportăm la piatră.
Cu o piatră poţi construi, cu o piatră poţi distruge, cu o piatră poţi zidi Biserica, dar cu aceeaşi piatră poţi fabrica un idol.
De multe ori raportarea noastră la papă, patriarhi, ierarhie, cler, nu este una constructivă, ziditoare. Nu îi folosim pentru a zidi credinţa noastră ci îi transformăm fie în.
– idoli, ajungând să le aducem mai multă cinstire decât lui Dumnezeu, fie în:
– pietre de poticneală, exacerbând păcatele lor omeneşti şi transformându-le în acuze pe care le aducem apoi întregii Biserici.
Însă Evanghelia ne aduce cu picioarele pe pământ: şi Petru, apostolul cel dintâi, poate să greşească grav. Cu atât mai mult papii, cardinalii, patriarhii, mitropoliţii, arhiepiscopii, episcopii, arhiereii, protoiereii, preoţii, diaconii….
Iar lecţia este aceea de a învăţa să înţelegem că Petru, papa, patriarhul nu sunt credinţa ci sunt pietre pe care ne putem zidi credinţa, dacă o facem, desigur, cu cap.
Şi în pericopa citită în ritul bizantin avem imaginea pietrei:
„Zis-a lor Iisus: Au n-aţi citit niciodată în Scripturi: „Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri”? De aceea vă spun că împărăţia lui Dumnezeu se va lua de la voi şi se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cine va cădea îl va strivi.”
Vedem şi aici aceeaşi dinamică: Piatra poate fi elementul cheie pentru o construcţie, „piatra din capul unghiului”, dar poate fi şi piatra pe care te sfărâmi sau cate te poate strivi.
Există multe ispite în interiorul Bisericii. Credinţa însăşi poate fi periculoasă dacă nu ne-o asumăm cu multă atenţie, grijă şi raţiune.
Bogdan DUCA 