O prietenă (nu o să îi dau numele fără acordul ei explicit) îmi scrie un comentariu:
„Bogdan, tu ai dreptate in ceea ce spui, dar concret cum faci asta? Te duci la ei cu Biblia in mana si le vorbesti despre Hristos? Le dai ajutoare (cele pentru care au venit, de fapt) doar daca se convertesc? Cum faci efectiv acest lucru?”
Am zis că merită un răspuns mai public dilema ei.
O voi face tot pe puncte:
1. Un creştin nu are altă opţiune din punct de vedere evanghelic decât să îi ajute pe cei care îi cer ajutor, să hrănească ca pe Hristos pe cei flămânzi, să dea de băut celor însetaţi, să îngrijească pe cei bolnavi.
Dacă trec pe lângă aproapele meu aflat într-o nevoie gravă şi nu îl ajut, îmi dau demisia din creştinism.
Nu o spun eu, o spune Hristos în Evanghelie.
2. Această obligaţie a creştinului este dublată de obligaţia de a îşi mărturisi credinţa.
Refugiatul, ca să fim pe cazul concret, trebuie să ştie că primeşte hrană, apă, adăpost, ajutor DE LA CREŞTINI ŞI ÎN NUMELE LUI HRISTOS.
De asemenea acest ajutor trebuie însoţit de asistenţă spirituală.
3. Bisericile creştine pot organiza şi oferi, toate, birouri de consiliere, cursuri de limbi străine, de calificare profesională pentru migranţi şi refugiaţi. Şi în acest caz, refugiatul trebuie să fie conştient tot timpul că aceste servicii îi sunt oferite DE CREŞTINI ÎN NUMELE LUI HRISTOS.
Vor fi trei efecte inevitabile:
a) vor înţelege toţi că au ajuns într-o lume creştină şi nu în cine ştie ce tărâm secularist (cum au impresia acum);
b) cei mai mulţi vor vedea că religia creştină e o religie a compasiunii şi chiar şi cei cu păreri radicale şi le vor domoli;
c) mulţi se vor gândi serios să facă pasul mai departe, devenind creştini.
Bogdan DUCA 