Și duminica asta se îmbină foarte fericit cele două lecturi evanghelice din ritul latin și din ritul bizantin.
În ritul latin avem parabola ”nedreaptă” a lucrătorilor viei (Matei 20, 1-16) care deși unii au lucrat 12 ceasuri, alții 6 și alții doar 1 ceas, sunt plătiți la fel.
În ritul bizantin, fragmentul evanghelic citit (Luca 5, 1-11) ne arată cum Iisus, pentru a se adresa mulțimii, a folosit corabia lui Petru ca pe un soi de amvon. Pescarii, care tocmai spălau mrejele, probabil nu au fost încântați să se vadă întârziați de la treaba lor, dar au acceptat cererea Domnului.
După terminarea predicii, a venit și răsplata: trimiși de Domnul la pescuit, erau să li se rupă mrejele de la atâta pește prins.
Ambele fragmente evanghelice sunt despre o etică divină a muncii.
Se tot vorbește acum despre etica muncii și se încurajează ca oamenii să fie cât mai harnici și mai „eficienți” deși de multe ori, dacă stăm bine să ne gândim, multe joburi sunt prin natura lor ineficiente sau de o inutilă ”eficiență”.
Logica eticii muncii actuale este una foarte simplă: omul trebuie să fie ținut ocupat și trebuie direcționat înspre o așa-numită împlinire prin muncă. El nu trebuie, Doamne ferește! să mai găsească și alte împliniri în afara celor profesionale sau a celor care sunt condiționate profesional.
Nu e domeniu de lucru în care munca, chiar dacă e în gol, să fie mai apreciată decât rodnicia, chiar dacă se obține fără prea multe bătăi de cap. Profesorilor li se umple timpul cu birocrație și cele 19 ore de muncă efectivă cu elevii sunt dublate de alte 19 ore menite să umple dosare cu planuri, planificări și alte scheme.
Angajaților ”standard” li se cere să stea 8 ore la birou chiar dacă treaba lor se poate rezolva în 4 ore. Simpla și obositoarea lor prezență la locul de muncă pare să fie interpretată ca mai justificatoare pentru salariul de îl primesc decât munca propriu-zisă.
În corporații cele 8 ore prevăzute din lege par insuficiente pentru a demonstra dimensiunea etică a muncii, așa că orice corporatist mediu este chemat să dea tot ce poate din el și să arate șefilor că pentru el jobul este mai mult decât 8 ore: este ceva vocațional.
Etica evanghelică a muncii este însă mult mai …orientală. Ea este o etică eshatologică, în care toți oamenii sunt chemați la mântuire iar mântuirea nu se oferă după criterii de eficiență ci de disponibilitate.
Lucrătorii din pidă nu sunt toți eficienți: cei din ceasul 1 sunt categoric mai eficienți decât cei din ceasul al 11-lea. Însă toți sunt disponibili.
Pescarii la fel: renunță la eficiența dresului mrejelor pentru disponibilitatea de a ajuta pe aproapele lor care avea nevoie de o corabie pe care să o transforme în amvon. Evident, nu aveau habar că predicatorul acela cu faimă de vindecător era de fapt Fiul lui Dumnezeu.
Etica evanghelică a muncii stă sub semnul disponibilității: disponibilitatea de a ajuta, de a lucra, atent mai degrabă la nevoile celuilalt decât la logica eficacității. Când intri la muncă în ceasul al 11-lea nu te aștepți să fi bine plătit. Ba chiar munca ta e mai degrabă un ajutor dat aproapelui tău decât un job propriu-zis.
Când amâni pescuitul – care nu se face oricând și oricum- ca să ajuți pe aproapele, iar nu intri în logica eficienței.
Însă mesajul lui Hristos este simplu: disponibilitatea față de aproapele nu va rămâne fără plată. Ba chiar va primi RĂSplată.
Bogdan DUCA 