Acum aproximativ 1660 de ani, un împărat roman care disprețuia Creștinismul, Iulian Apostatul, a căutat diverse formule de răsturnare a autorității credinței creștine, deja dominantă în Imperiul Roman.
Cea mai puternică armă împotriva Creștinismului, receptată ca atare de către Părinții Bisericii, a fost hotărârea împăratului Iulian de a încerca să împiedice pe creștini să mai studieze filosofiile și științele vremii: îndepărtarea Creștinismului de cultură ar fi dus inevitabil la slăbirea acestuia și poate chiar la dispariția lui.
Argumentul lui Iulian Apostatul era acela că din moment ce nu sunt ”păgâni”, nu au nevoie de cultura ”păgână” și deci nu trebuie să aibă acces la ea.
Cultura antică a supraviețuit însă datorită Creștinismului, fiind dusă mai departe de aceasta. Cultura europeană este cultură antică creștinată.
Învățământul s-a născut în biserici. La fel și Universitățile.Marile opere ale gândirii umane au fost păstrate, publicate, distribuite și comentate în mânăstiri și școli ale catedralelor.
De aceea ceea ce putea părea logic în gura unui Iulian Apostatul, care nu văzuse forța culturală a Creștinismului, este stupid și ilogic în zilele noastre. Dar are aceeași motivație: încercarea de a înfrânge Creștinismul.
Ce vedem acum e un efort care l-ar impresiona pe împăratul Iulian: școli și universități care se deschid fără momente de rugăciune, refuzul de a mai face referire la forța culturală a Creștinismului, efortul demn de cauze mai nobile de a încerca să demonstrezi o absurditate: că a fi creștin ar trebui să țină strict de sfera privată, ar trebui să devină un soi de afacere de budoar, în timp ce sexul trebuie să iasă din toaletă și să devină izvor și subiect de politici publice.
Răspunsul creștin în timpul lui Iulian Apostatul a fost unul ferm: Creștinismul nu e doar interesat de cultură, este interesat să convertească și să își facă a sa marea cultură a lumii.
Sfinții Părinți ai Bisericii erau maeștri în filosofiile și științele vremurilor lor și nu au încetat niciun moment preocupările culturale, tocmai pentru că știau că Evanghelia nu a venit să strice cultura ci să o împlinească.
Răspunsul creștin de acum nu poate fi altul: alungați din școlile și universitățile pe care creștinii le-au întemeiat, creștinii trebuie să afirme și mai mult ca oricând dimensiunea culturală a credinței lor.
Avem nevoie de cărturari, intelectuali, cercetători care să își asume creștinismul în munca lor. Chiar dacă aceasta presupune de multe ori o formă de martiriu profesional, făcându-i pasibili de marginalizare, îndepărtare din poziții și chiar victime ale unor campanii de ură duse în numele așa-numitei ”corectitudini politice”.
Bogdan DUCA 