E foarte interesant că cele mai dure critici și contestări ale pelerinajului la sfinte moaște nu vin din partea creștinilor evanghelici sau a celor de alte religii. Aceştia chiar dacă nu sunt de acord cu credinţa creştinilor ortodocşi şi catolici cu privire la moaşte, ştiu să îşi manifeste dezacordul argumentat teologic şi într-un duh de respect care arată că cel puţin în România toate confesiunile şi religiile au învăţat lecţiile istoriei.
Maximum de agresivitate îl ating progresiștii, care vorbesc în numele toleranței, aplaudă diversitatea, consideră multiculturalismul un mare câștig și își siluiesc propria inteligență pentru a evita orice ierarhie valorică, care e….discriminatorie.
Însă cum scapă la Creștinism, cum începi să le vezi balele verzi de enervare.
Pe noi, creştinii, nu ar trebui să ne surprindă atât de tare. Ştim din chiar resursele credinţei noastre că crucea, agheasma, tămâia şi cam orice contact cu sacru provoacă reacţii de enervare, anxietate, isterie Duşmanului, dar şi sclavilor acestuia.
Deci când progresistul tolerant, pro- toate prostiile şi inepţiile ilogice şi contra naturii începe să bălească veninos când aude de moaşte, putem spune că ne-am lămurit: ştim cine este stăpânul său spiritual.
Deci moaştele Sfintei Parascheva (ca să dăm exemplul zilei, dar e valabil lucrul acesta pentru tot ceea ce numim spaţiu sacru) îşi îndeplinesc rolul lor consacrat: de deosebitor al duhurilor.
Şi tot timpul e bine să ştim cine ce duh are 🙂
Bogdan DUCA 