Am văzut astăzi pe Facebook cum unii oameni au convingeri ferme că a fi adventist, de exemplu, nu e echivalent cu a fi creștin.
De aici mi-a venit întrebarea: ce înseamnă a fi creștin? Denumirea de creștin e biblică. Știm din Faptele Apostolilor (11,26) că pentru prima dată discipolii lui Hristos și apostolilor s-au numit creștini în Antiohia, denumirea generalizându-se ulterior.
Dar ce înseamnă a fi creștin? Ce credeau primii creștini, cei din Antiohia? Iată o întrebare care ne dă dureri de cap.
Credința lor nu era, desigur, la fel de complexă ca cea de acum și categoric fără diferențele confesionale de acum.
În acea epocă putem găsi acel minimum care poate defini ce înțelegem în a fi creștin.
1. Credința în Dumnezeul lui Israel. Nu poți fi creștin dacă nu crezi în caracterul revelat al Scripturii Vechiului Testament și în împlinirea profețiilor Vechiului Testament în cel Nou.
2. Credința în Dumnezeu Treime. Deși conceptul de Treime nu este biblic, avem în Noul Testament deja o viziune clară a dimensiunii trinitare. Credem că Iisus Hristos este Dumnezeu Fiul și nu vreun fiu al lui Dumnezeu, credem că Duhul Sfânt este o realitate personală și nu vreun instrument al Domnului.
3. Credința că Iisus Hristos, Dumnezeu Fiul, este Mântuitorul nostru și că prin El avem o șansă reală de a ne împăca cu Dumnezeu.
4. Credința în importanța a două acte sacramentale: botezul ca primire în Biserică și Frângerea Pâinii (Euharistia) ca act comunional de împărtășire cu Domnul.
5. Credința în a doua venire a Domnului și instaurarea Împărăției lui Dumnezeu.
În aceste cinci puncte minimale, pe care le putem extrage din Noul Testament, văd eu definiția în care trebuie să se încadreze cineva pentru a putea fi considerat creștin.
Desigur, toate aceste puncte au diverse interpretări confesionale (mai ales punctul 4) dar în linii mari, aceste puncte sunt comune tuturor creștinilor.
Negarea Treimii și dumnezeirii lui Hristos, apărute câteva secole după, odată cu criza ariană, au dus la ruperea unor comunități din chiar comunitatea creștină.
Însă aceste rupturi au ajuns în timp minore. În momentul de față, grupările rupte de creștinism care neagă trinitatea și divinitatea Domnului (iehoviști, mormoni și unitarieni) sunt insignifiante numeric.
Desigur, lumea creștină este plină de frontiere confesionale: avem Biserica Catolică, majoritară în lumea creștină, avem familia foarte variată a Bisericilor protestante, a doua ca mărime, avem familia Bisericilor Ortodoxe și familia Bisericilor vechi-orientale.
Aceste diverse Biserici se alternează în conflict și dialog însoțind istoria Creștinătății. Însă toate au contribuție esențială la ceea ce numim civilizație creștină.
Care e cea mai apropiată de adevărul doctrinar dintre ele? Aici este o discuție în care crezurile confesionale vor avea prioritate. Eu cred că Biserica Catolică, dar fiecare va lua partea confesiunii sale, mai mult sau mai puțin argumentat.
Însă ce este important e faptul că toți suntem creștini (dacă ținem de acele 5 puncte doctrinare minimale) și că a fi creștin e un lucru foarte important: mai important decât enervările confesionale.
Bogdan DUCA 