Învierea fiicei lui Iair

”Şi iată a venit un bărbat, al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, căci avea numai o fiică, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei, şi de nici unul nu putuse să fie vindecată,
Apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus:
Cine este cel ce s-a atins de Mine?
Dar toţi tăgăduind, Petru şi ceilalţi care erau cu El, au zis: Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine este cel ce s-a atins de mine?
Iar Isus a zis: S-a atins de Mine cineva. Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine.
Şi, femeia, văzându-se vădită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus de faţă cu tot poporul din ce cauză s-a atins de El şi cum s-a tămăduit îndată.
Iar El i-a zis: Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit. Mergi în pace.
Şi încă vorbind El, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul. Dar Isus, auzind, i-a răspuns: Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi. Şi venind în casă n-a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacov şi pe tatăl copilei şi pe mamă. Şi toţi plângeau şi se tânguiau pentru ea. Iar El a zis: Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme. Şi râdeau de El, ştiind că a murit. Iar El, scoţând pe toţi afară şi apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te! Şi duhul ei s-a întors şi a înviat îndată; şi a poruncit El să i se dea să mănânce. Şi au rămas uimiţi părinţii ei. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ce s-a întâmplat.”

Lecția fragmentului evanghelic citit astăzi este îndemnul de a reflecta la puterea credinței dar și la câte feluri de credință sunt.
Ni se relatează două vindecări făcute de Hristos: a femeii care avea menstruație continuă de 12 ani și mai ales învierea din morți a fiicei rabinului Iair.
Ni se arată astfel două tipuri de credință: credința femeii care având o problemă de sănătate urâtă, rușinoasă și care o așeza, după legea iudaică, în permanentă stare de necurăției, apelează, după ce, ne spune evanghelistul, cheltuise întreaga avere pe la doctori, apelează la Hristos.
Nu se duce direct la Hristos să îi spună ce are, pentru că se rușinează de propria ei problemă. Dacă cumva El îi va aduce aminte de Legea lui Moise, potrivit căreia ea nu este altceva decât o necurată, fie și din pricini medicale?
De aceea apelează la o strategie disperată: să meargă până la Hristos prin mulțime și doar să Îl atingă discret cu speranța că așa se va rezolva problema ei, printr-un ”furt” de har.
Și evident se rezolvă problema ei.
Dar Hristos face un gest aparte: insistă ca această femeie să se facă cunoscută, să își mărturisească, după vindecare, problema. De ce? Pentru că Dumnezeu vrea din partea oricăruia dintre noi o credință curajoasă, nu una discretă, timidă, rușinată.
De asta îi spune: ”Îndrăznește fiică!”, ca să înțelegem și noi că în relația cu Dumnezeu trebuie să avem îndrăzneală de fii și că oricât de rușinoase ar fi necazurile și problemele noastre, ele se pot rezolva dacă avem îndrăzneală către Dumnezeu.
Aceasta mai ales când este vorba de problema noastră, nu a altora.

Ni se arată apoi credința părinților tinerei moarte. Este o credință care cere ceva pentru altcineva: nu vor vindecare pentru ei ci pentru fiica lor.
Dar este și o credință care la fel, presupune îndrăzneală: de data aceasta îndrăzneala de a solicita lui Dumnezeu să biruiască singura certitudine pe care o are un om pe pământ: certitudinea morții.

În ambele situații testul credinței este încrederea. Mulți avem credință. Dar puțini avem încredere. Poate că aceasta este cea mai mare criză a Creștinătății: credem în Dumnezeu dar nu mai avem încredere în El, în capacitatea Lui de a rezolva problemele, de a birui legile științei (pe care tot El le-a spus).
Cel mai bun semn al acestei neîncrederi credincioase îl vedem din felul în care ne raportăm la Scriptură: respectăm ca buni creștini Biblia dar nu credem tot ce scrie acolo, aceasta pentru că nu e conform cu proiecțiile noastre (științifice, morale, civilizaționale).

Credința fără încredere și fără curajul pe care această încredere îl aduce, este o credință bolnavă.