100 de ani de la revoluția bolșevică: prilej să vedem ce înseamnă a fi conservator

Revoluția bolșevică nu este prima revoluție din istorie. Din nefericire nu a fost nici ultima și viitorul poate să ne rezerve neșansa de a mai trece prin altă revoluție.
Revoluțiile sunt repetări ale păcatului adamic: ambiția de a arde etapele, de a forța mersul firesc în istorie al unui om și al unei societăți pentru a ajunge la ceva mai bun, la o nouă etapă a evoluției.

De aceea revoluțiile sunt indisolubil legate de ideologii, ba chiar motoarele ideologiilor în efortul acelora de a desfigura societatea după chipul și după asemănarea lor. Și de aceea a numi evenimentele din decembrie 1989 ca fiind o revoluție reprezintă o greșeală tehnică și un tribut dat unei mentalități deja virusate de ideologii: mentalitate conform căreia revoluția ar fi ceva bun. În fapt, în decembrie 1989 a avut loc o contra-revoluție, menită să răstoarne un regim revoluționar, cum era regimul comunist.

Simplul fapt de a crede că revoluția ar fi ceva bun arată că avem încă o problemă și că mințile noastre sunt dispuse încă să se lase vrăjite de cântecele de sirenă ale ideologiilor.

Dar să revenim la revoluția bolșevică: puțină lume știe că revoluția bolșevică a adus în lume ideea ”normalității” sexualităților alternative, precum homosexualitatea Puțină lume știe că revoluția bolșevică a fost o primă revoluție sexuală, o primă emancipare de sub presiunea ideii de familie. Bolșevicii nu se căsătoreau, nu aveau loialități de familie, nu se temeau să își manifeste sexualitatea.

Puțină lume știe că revoluția bolșevică a încurajat arta futuristă, cât mai modernă, cât mai sfidătoare față de canoanele tradiționale. A fost luptă cultural- artistică a bolșevicilor împotriva chiar ideii de frumos și de virtute.
Puțină lume știe că revoluția bolșevică a ”emancipat” societatea. De ce a făcut-o? Pentru că acesta era scopul revoluției bolșevice: să distrugă civilizația iudeo- creștină cu toate valorile sale și să o înlocuiască cu societatea comunistă.
Nu mulți ani după revoluție, Stalin a descoperit că revoluția distrusese fundamentele societății dar nu pusese nimic consistent la loc. A trebuit să revizuiască măcar parțial părerea cu privire la familie, la moralitate, ba chiar și față de Biserică (fără de care URSS ar fi pierdut războiul cu naziștii) ca să supraviețuiască.Aceasta pentru că revoluțiile sunt explozii, nu au consistență constructivă ci doar distructivă.
La o altă scară, revoluția bolșevică s-a repetat în Occident în 1968 (luat ca an de referință). De data aceasta nu a mai urmărit direct preluarea controlului politic ci a hegemoniei culturale. Revoluția a pătruns în universități, în redacții, în biblioteci, în galeriile de artă fără ambiții politice directe. Un cancer mai lent dar cu același efect: la 50 de ani de la ultima revoluție bolșevică civilizația occidentală este erodată profund din interior. Academia a fost distrusă, arta transformată într-un manifest al urâtului și al anti-virtuții, societatea bulversată și lipsită de repere elementare.
Acest cancer se tratează cu iluzia unei prosperități pe datorie care nu face decât să amâne inevitabilul. Iar degradarea lumii e deja vizibilă cu ochiul liber.
A fi conservator înseamnă a fi contra revoluției. A oricărei revoluții.
A fi conservator înseamnă a crede că societățile ca și oamenii au un ritm firesc/natural de dezvoltare asupra căruia nu trebuie intervenit.
A fi conservator înseamnă a nu crede că există soluții magice și nici rețete pentru problemele umanității ci doar, în creștinism, soluții personale pentru problemele omului.A fi conservator înseamnă a aprecia frumosul și a crede în virtutea lui și a refuza snobismul de a vedea artă acolo unde e urâtul.
A fi conservator înseamnă a nu crede că anormalul poate fi făcut normal, fie și dacă se dă lege în acest sens.
A fi conservator înseamnă a nu te iluziona.