În Franța se demolează biserici

Fenomenul acesta va lovi și România. Și o va face la fel, invocând un argument pragmatic: cel financiar.
E relativ ușor să construiești și să întreții biserici cu finanțare de la bugetul local, de la cel central plus susținerea credincioșilor.
Dar va sosi momentul în care primele două surse se vor închide și nici a treia nu se va dovedi suficientă.
Iar dacă nu va sosi momentul acesta, va veni altul și mai periculos: acela în care statul își va impune ideologia asupra doctrinei Bisericii pentru că…o plătește, deci își permite să dea ordine.

Am mai discutat treaba asta aici: acum e greu pentru o parohie medie din România, cu tot ajutorul parțial de la stat, cu toată simpatia autorităților locale și cu generozitatea credincioșilor, să se întrețină în condiții decente.
Ba chiar te mai trezești și cu revolte ale credincioșilor că se percep taxe pentru serviciile liturgice, de parcă salariile preoților, dascălilor sau facturile bisericii se plătesc cu fum de tămâie, nu cu bani…
Numărul parohiilor este în creștere în orașe și chiar și în mediul rural, deși declinul demografic este dublat, în cazul bisericilor și de procesul de secularizare care duce la creșterea dezinteresului față de religios în societate.
Se construiesc biserici multe. Și nu mă refer doar la cele ortodoxe. Campioni la construit biserici fără să fie atenți la realitățile demografice sunt și catolicii: poți merge prin județul Bacău și vedea în sate catolice câte o biserică în care ar încăpea două localități, nu doar una….
Dar câte sunt gândite pe logica sustenabilității și autonomiei financiare? Ce va fi când resursele se vor tăia?
Va fi ca în UK sau în Franța: Se vor suprima parohii, se vor tăia din costuri, se va investi mai degrabă în parohiile cu potențial pastoral-misionar și se va renunța la cheltuielile inutile.
Citeam acum ceva luni bugetul de anul trecut al diecezei catolice de Nantes: doar 70 de parohii la o populație de 700 de mii de locuitori pe care o compar cu eparhia pe care o cunosc cel mai bine: arhiepiscopia ortodoxă a Tomisului, care are 254 de parohii la 500 de mii de locuitori.
Fără să primească niciun ban nici de la statul francez, nici de la Vatican, ba chiar trebuind să dea bani atât statului (taxe și impozite) cât și Vaticanului, dieceza se administrează exclusiv din venituri proprii.
Și o face eficient. 269 de preoți finanțați exclusiv din fonduri proprii, 159 de preoți pensionari care sunt întreținuți tot de dieceză,8 seminariști pentru care dieceza plătește toate cheltuielile de studiu, 188 de angajați laici și 146 de animatori voluntari (în orice țară civilizată voluntariatul se plătește), cu acțiuni sociale și umanitare nu doar locale ci și…în finanțarea unor misiuni africane.

De aceea nu aș plânge neapărat soarta Bisericii din Franța. Ea se descurcă, contractată la realitățile concrete, reorientată social și misionar, interesată mai degrabă de mobilizarea și formarea continuă a credincioșilor reali, decât de iluzii demografice.
Dar ce aș face ar fi să învăț din lecția Bisericii din Franța.