Ieri vedeam la un prieten un mesaj de 1 Decembrie: ”Alături de România!”
Mie mi se pare nepotrivit acest mesaj. Eu nu sunt alături de România. Eu sunt în România. Eu sunt România.
Naționaliștii tind să fie alături de România, nu parte a României.
Ei, de fapt,se cred un soi de doctori ai României, care vor să fabrice o Românie după un model ideal. La naționalist ai să găsești refugiul în basme, într-o mitologie a României lui.
Pe România reală o țin de mână, sunt alături de ea, încercând să se convingă să se interneze și să facă operațiile estetice necesare pentru a fi ….”ca soarele sfânt de pe cer” sau ca pe vremea lui Burebista (care nu contează că nu era român).
O iubesc atât de tare pe România asta încât vor să o schimbe într-o dacie, un imperiu roman…
Progresiștii sunt și ei alături de România, nu parte a ei. Ei vor o altă Franță, sau o altă Germanie, nu România. Ei trăiesc frustrarea că nu suntem ca ”afară”.
Pentru ei a fi alături de România este,exact ca la naționaliști: o țin de mână și trag de ea să își schimbe sexul, chiar și genul, să devină o olandă, o germanie,
Eu nu sunt alături de România.
Eu sunt ÎN România. Eu sunt România. Și de aceea îmi doresc de la această țară ceea ce își dorește și imnul nostru: să se trezească din beția naționalistă sau din cea progresistă și să fie ea însăși.
Îimi doresc să ne recăpătăm demnitatea pierdută sub drogurile fanteziilor progresiste, dar și smerenia pierdută sub influența drogurilor fanteziilor naționaliste.
Nu vreau să trăiesc în micul Paris, nu mă interesează Belgia Orientului sau Elveția Carpaților, așa cum nu vreau să trăiesc în România mare, aia de după 1918, pe care nu am știut să o administrăm.o
Vreau să trăiesc într-o Românie pe măsura și pe puterile noastre. Vreau să ne cunoaștem măsura, să ne regăsim nu mândria că suntem români, ci mulțumirea că suntem români.
Pentru asta cred că avem nevoie de întâlnirea cu realitatea, de o cură de sinceritate, de redeșteptarea umorului nostru auto-ironic.
România nu are nevoie să fie nici vreo țară ca afară, nici ca soarele sfânt de pe cer. România are nevoie să fie o casă cât mai plăcută pentru cetățenii ei, indiferent de apartenența etnică sau religioasă.
Hai să fim în România, nu alături de România. Și hai să lăsăm încrâncenările blocajelor ideologice și să ne confruntăm sereni cu adevărul. Căci doar adevărul ne poate face liberi.
Bogdan DUCA 
A republicat asta pe radupopescublog.
ApreciazăApreciază