Cele două Evanghelii care ne vorbesc despre Nașterea Domnului (Matei și Luca) țin să ne prezinte genealogia lui Iisus Hristos.
Matei chiar așa își începe Evanghelia, cu o prezentare a unui arbore genealogic al Domnului începând de la Abraham, imediat după această înșiruire venind, natural relatarea Nașterii Domnului.
Luca prezintă și el o genealogie inversă, de la Hristos până la Adam și, prin Adam, până la Dumnezeu. Însă nu așează genealogia în contextul prezentării Nașterii Domnului ci în contextul începerii activității Sale de predicare (cap.3, vs.23 și următoarele).
Cele două genealogii diferă sensibil între ele, dar au amândouă un scop comun: acela de a arăta că Iisus Hristos este fiul lui David și copil al lui Abraham, condiții sine qua non pentru a fi receptat de către evrei ca Mesia. La fel, ambele cronologii sunt pe linie masculină, subliniind că Iosif este din neamul lui David, este ”os regesc„.
Despre Maria și descendența sa nu prea știm multe. Deducem însă, prin faptul că Maria era verișoară cu Elisabeta (mama lui Ioan Botezătorul) că făcea parte din neamul leviților, neam consacrat în vechiul Israel slujirii sacerdotale. Acest lucru face ca Iisus să îndeplinească prin nașterea Sa pământească o dublă pretenție: de rege și de preot în același timp.
Pe noi ne cam plictisesc aceste genealogii. Ele sunt însă menite să ne atragă atenția asupra unui fapt deosebit de important: nu poți separa nici pe Hristos, nici Evanghelia, nici Noul Testament, nici Biserica de moștenirea sa iudaică.
Hristos este, prin mamă, trup și sânge de evreu levit. Prin adopția de către Iosif, este îndreptățit la moștenirea tronului lui Israel. Este un evreu deplin care întrunește toate condițiile pentru a pretinde să fie Regele și Marele Preot al Israelului.
Noi, creștinii, suntem prin adopția botezului, fiii lui Iisus Hristos. Prin Euharistie, legătura de adopție devine însă o legătură de sânge. Mâncând Trupul Domnului și bând Sângele Său, devenim într-un mod foarte concret, carnea și sângele, ”mădularele vii” (cum ne numește Pavel) ale lui Hristos și, prin Hristos, al poporului lui Israel.
De aceea antisemitismul unor creștini este în esență anticristic, și, împreună cu exclusivismul xenfob talmudic, o reeditare a tragicei lupte între frați, între Cain și Abel.
Bogdan DUCA 