Nu știu de ce a fost aleasă ziua de 1 ianuarie ca întâia zi din anul nou. Dar profit de ocazie să urez tuturor cititorilor mei să îi înscrie Domnul în Cartea Vieții, să fie sănătoși, cu capul limpede, cu pace în suflet.
Dacă vom primi de la Domnul aceste trei daruri: sănătate, rațiune și liniște interioară, sunt sigur că toți vom trece minunat prin provocările noului an.
Nu va fi un an liniștit pentru că dușmanii civilizației creștine și a celei europene au de mulți ani grijă să mențină o stare de criză și de tensiune care, ideal pentru ei, ar trebui să ducă la lupta dintre frați. Dar de noi depinde cum vom trece prin el și dacă vom reuși să înfrângem provocările lor cu zâmbetul nostru, dacă vom stinge nebunia lor cu rațiunea noastră, dacă vom lăsa neputincios războiul lor în fața păcii noastre.
Poate că lecția cea mai importantă a acestor ultimi ani a fost aceea că de fapt războiul acesta mondial prin care trecem se poartă asupra asupra minților și sufletelor noastre, iar scopul său este îndobitocirea omului și nu uciderea unor corpuri….
De aceea răspunsul nostru poate fi doar întoarcerea la rațiune și, prin aceasta, la credință, convertirea continuă, regăsirea Evangheliilor și a întregii Scripturi, redescoperirea marii culturi, adevăratei arte, a căilor prin care civilizația noastră creștină s-a forjat pentru a fi cea mai minunată din lume, înainte de a ceda în fața delirurilor ideologice și imbecilității ca argument civic….
Intrăm în anul centenar. Să nu uităm deci lecția lui 1918. Când românii au petrecut revelionul 1917/1918 nu aveau niciun motiv să fie fericiți: înfrânți în război, cu ce mai rămăsese din țară bântuită de foamete și tifos, amenințați de spectrul revoluției bolșevice…
După un an, de revelionul 1918/1919, românii erau câștigătorii războiului și aveau viitorul cel mai frumos cu putință deschis în față.
Deci nu aduce secolul cât aduce anul și nici anul cât aduce ceasul 🙂
La Mulți Ani! Și nu uitați să lăsați să cadă câteva picături din primul pahar de îl închinați diseară pentru toți cei plecați dintre noi. Ei sunt trecutul fără de care nu am fi! Așa cum nu lăsați să treacă anul care începe fără să vă dedicați mai mult salvării copiilor de imbecilitatea ideologică ce ne împresoară. Ei sunt viitorul fără de care nu vom fi!