Ne aflăm în ajunul sărbătorii Botezului și Epifaniei Domnului: o sărbătoare care în vechime era foarte importantă, înglobând Crăciunul.
De ce e atât de importantă?
Desigur, nu pentru agheasma ”mare” cât pentru faptul că în apele Iordanului avem prima revelare explicită a lui Dumnezeu Treime, avem începutul efectiv al lucrării Evangheliei în lume (Hristos, Vestea Bună, se descoperă lui Ioan și oamenilor), avem confirmarea smeririi lui Dumnezeu.
Și da, și agheasma devine importantă, pentru că ea este simbolul (și nu doar la nivel de metaforă, simbol înseamnă tot timpul mai mult în credință) a ceea ce a făcut Dumnezeu: curățirea și nu doar curățirea ci mai ales înnoirea întregii creații, sfințirea ei.
Ce frumos spune o cântare din Minei care vestește apropierea sărbătorii încă de zile înainte:
”Iată curățirea, iată mântuirea și înnoirea tuturor și luminarea a venit la ai Săi! Deci să ne lipim de Dânsul prin curățirea vieții!”
căci
”Arătându-Te cu Trupul, s-a sfințit pământul, apele s-au binecuvântat, Cerul s-a luminat iar firea omenească s-a curățit„.
Obiectiv vorbind, la Epifanie s-au curățat și s-au lămurit lucrurile la nivelul întregii creații.Însă sub picăturile aghesmei ce ne va stropi mâine, gustând apa sfințită și pregustând Răul Vieții ce ne va răcori în Ierusalimul cel Ceresc, începem (sau ar trebui să o facem) o lucrare subiectivă: aceea a curățirii și lămuririi fiecăruia dintre noi în parte.
Bogdan DUCA 