Mă muștruluiește un prieten pe privat că prea iau apărarea PSD-ului.
I-am răspuns, dar o fac și public, că:
1. Alianța PSD și ALDE este singura opțiune rațională în momentul de față pentru un cetățean român normal, care dorește pentru țara asta coerență și stabilitate.
2. Nu există alternativă, din păcate, la PSD și la ALDE. USR nu poate fi o soluție decât pentru o sinucidere prin supradoză. PNL nu are soluții pentru supraviețuirea sa decentă, deci e greu să ne facem iluzii că poate oferi soluții pentru România. PMP? Haha…
3. Nu există soluții nici măcar strict creștin- conservatoare. Nu doar că ele sunt impopulare politic (partidulețe gen Noua Republică, Alianța Noastră, PRU, etc. nu reușesc să treacă pragul psihologic de 1 procent din voturile electoratului, ce să mai vorbim de acel minimum 5 procente care te transformă în mic partid parlamentar?) dar sunt și tributare unui naționalism păgubos și desuet, unei retorici interbelice, cu doze mai mari sau mai mici de extremism.
4. Desigur că PSD nu reprezintă nici 50 la sută din așteptările mele, de cetățean român, conservator, eurosceptic și creștin, dar e singurul partid mare care este cât de cât atent la aceste așteptări căci:
-susține fără tragere de inimă, dar susține, demersul pro- familie (PNL a tot încercat să bage bețe în roate);
-e aproape de Biserică (într-o logică cam proastă, e drept, dar nu 100 la sută greșită) în timp ce PNL e stingher în relația cu Biserica iar USR este destul de explicit anticlerical;
-vrea să facă ordine în mafia paralelă statului din justiție, e drept, fără vigoare, cu timidități nejustificabile, cu detonări ale infilitraților în partid, dar o face, în timp ce PNL și USR s-au predat DNA;
-susține demersurile unor curajoși din partid care vor să pună ordine cât de cât (se poate mult mai bine) în universul ”societății civile” finanțate de diverse ambasade și cercuri de interese externe, în timp ce vocile nonconformiste politic din PNL sunt marginalizate, iar în USR toți sunt zid în jurul ”societății civile„ americane, olandeze și norvegiene din…România;
– în sfârșit, e atent, tot cu șchiopăteli și cu priviri fricoase spre diferite ambasade, la bunăstarea cetățenilor, în timp ce PNL trăiește fantezii cu von Mises iar în USR, chiar dacă nu se spune, s-ar dori ieșirea din sistem pe cale naturală (fie și ajutată) a pensionarilor și asistaților sociali.
Ei, de asta stau și eu și susțin PSD-ul. Mai scriu p e aici, mai scriu pe acolo, mai aflu chiar că sunt citit, ba chiar și băgat în seamă de unii de prin partid, care se simt astfel încurajați să meargă mai departe în ceea ce fac bine, dar…„incorect politic„.
Alternativă nu am. Nu pot să mă cert la infinit cu bravii conservatori români care pierd vremea prin crâșme sub copac, oscilând, în funcție de gradul de alcolemie și de excitare spirituală, între conservatorismul sănătos și extremisme legionaroide.
Nu am nici eu timp, dar nu are nici țara timp să aștepte până când se vor lămuri ei dacă Occidentul e putred din cauză de catolicism în timp ce ei sunt verzi din motiv de ortodoxie, dacă UE trebuie respins din pricină de filioque sau pentru că au ei un puseu anti-masonic și antisemit, sau din alte deloc binecuvântate pricini care fac ca mulți conservatori să se sinucidă boem în mlaștina unui naționalism pășunist și creștinism para-evanghelic….
Asta ca să nu mai aduc în discuție celălalt conservatorism, în linie dreaptă, atât de pro-occidental încât ajung să se împărtășească cu Big Mac și Coca Cola și dacă mâine un atac nuclear american ar distruge Moscova, Beijingul, Phenianul sau Teheranul, ar aplauda victoria democrației și s-ar mira de ce rușii, chinezii, nord-coreenii și iranieni ar sta să își plângă morții, nu să mulțumească NATO…

Domnule Duca, în firul cronologic al logicii dumneavoastră, aveți mare grija la punctul 2. Nu cumva vreun cititor sa fie stârnit sa-si imagineze ca, dacă ați fi fost suficient de barbat acum… Scuze! Am vrut sa spun suficient de bătrân încât sa fii votat pe vremea Ceausestilor, ați fi votat din convingere cu dușmanul poporului. Din convingerea ca nu exista alternativa, desigur…
Dar mai important este sa lăsăm deoparte trecutul speculativ și sa acceptați provocarea de a fi credibil in fata cititorilor prin scrierea unui articol. Unuia nou, în care sa ne arătați la fel de tăios, cât de tare va supără PSD de mai mult de 50 de procente. Sau faceți măcar o lista cu doua puncte și multe liniuțe în care sa enumerați. Așa. .. ca sa vadă lumea mai explicit. Va mulțumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Apreciez articolul dar nu sunt membru PSD! Tin cu ei din alt motiv: sunt din 91 liberal convins (nu am fost membru PCR, un coleg glumea, imi spunea ca nu am fost bun de nici atat!) dar, de la „schisma”, sunt cu liberalii din ALDE deci a trebuit sa aleg. De fapt totu-i o alegere..
ApreciazăApreciază
👍
ApreciazăApreciază
Mi-a placut comentariul dv.,este corect.Nu înteleg de ce alții văd altfel.
ApreciazăApreciază
Este corect pe dracu…..
Cum dracu să spui că ești de acord cu politicile PSD-ului când ăștia împreună cu toate partidele politice au ajutat la jefuirea acestei țări???!!!
Mai sunteți și politolog…!!!
Spune-ți că nu aveți alternativă???!!!…
Dar ce ați făcut pentru a avea o alternativă???!!!
Pe cîne așteptați stimate domn să creeze această alternativă???!!!…
Dormi române dormi…, că în curând nu o să mai ai o țară….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Spuneti” se scrie fara cratima! Sunteti descalificat!
ApreciazăApreciază
Băi nene, n-ai înțeles absolut nimic. Ce vârstă ai? Dacă ești născut prin 2000, ai o scuză, dacă ești ceva mai în vârsta…îmi pare rău pentru tine, chiar ești foarte bou. Dar cu „scrie-ți” ești direct analfabet și cum spunea cineva, ești descalificat
ApreciazăApreciază
Corect, de acord! Nu te lasa!
ApreciazăApreciază
Ne bucuram ca Romania are minti luminate ca tine.
Am un singur lucru de spus
CAP ai minte nu-ti mai trebuie.
Sa ne traiesti 100 de ani. Avem mare nevoie de oameni ca tine!!!
ApreciazăApreciază
Un articol corect. Suntem aproximativ pe aceeasi lungime de unda desi sunt eu sunt „euroentuziast” ( in sensul in care, fiind „om de afaceri”, spatiul economic comun mi se pare o super idee). Dar sunt crestin , moderat conservator , ALDE-ist ( nu chiar PSD-ist) , indignat de mocirla din justitie……etc.
Mi-as permite sa zic vina nu e a unor ambasade care sunt lasate sa spuna cele trece prin cap ci a tradatorilor de tara de tip Macovei , Preda , Muresan sau a altor raportori vanduti care manipuleaza informatia sub ochii mari si gura cascata a comunicatorilor PSD / ALDE. E bine cunoscut faptul ca daca esti mut si disgafic comunici mai greu…………
Cu stima,
PH
ApreciazăApreciază
Cu cat te-a platit Dragnea si acolitii lui pentru acest articol ? Oricum , stai linistit caci nu te prea baga aproape nimeni in seama !
ApreciazăApreciat de 2 persoane
„Logică” de rezistont. Trepanatii ăștia au obsesia Dragnea, așa cum înainte aveau obsesia Ponta, care între timp le-a devenit simpatic pentru că îi apropie aceeași obsesie: Dragnea. Hai sictir!
ApreciazăApreciază
sper sa mori
ApreciazăApreciază
Esti penibli la fel ca Antena 3 🙂
ApreciazăApreciază
Cine in afară de A3 au mai demascat jaful și hoțiile potentaților vremii?cine mai invită în studio mari oameni de cultură ?cine alt post mai au emisiuni atât de eleborate din domenii diferite sa nu spuneți că b1tv!
ApreciazăApreciază
„Nascut in 1980. Teolog si politolog de orientare conservatoare si crestina.”…..aceasta caracterizare din biografia d-tra parca n-ar avea legatura cu Psd….vreti o dreapta europeana??….cum?? ….aducandu-le explicatii si menajari social-democratilor…..pentru fiecare punct as avea de scris contraargumente…..dar …nu am timp si mi-este „lene!!” si nu acest lucru urmaresc ….doar un singur gand as scrie…..nu am nimic cu PSD …au castigat cu 18%….vina este a romanilor care nu au votat….daca au castigat sa vina in fruntea principalelor institutii politicieni pregatiti profesional, cinstiti, cu dragoste de tara, care sa aibe minimul cuturii europene in toate domeniile….sunt astfel de oameni (grupul de la Cluj) Alin Teodorescu etc…..sa nu mai vedem un CONDAMNAT , atatia penali, suspecti penali in Parlament…..sa nu mai si-aduca :neveste, amante etc in spate…..cred ca daca respectau programul prin care au fost alesi nimeni nu protesta…..ce este acum ….o brambureala in justitie, finante, econiomie, TREI GUVERNE INTR-UN AN ……..Daca sunteti in PSD …..schimbati ceva….nu ii mai scuzati….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Condamnat pt ce??? Ca a reusit sa scoata 8 mil de oameni la vot??? Nu ati inteles ca exact aici e problema!? Oamenii care au votat au vrut sa arate prim votul lor neincrederea in acea justitie!!!pt. Ei acea condamnare este o lucratura politica! De fapt asta mai mult i a ajutat!!!! Justitia are mari probleme de credibilitate si doar cine nu vrea nu vede!
ApreciazăApreciază
Nu cred ca vrei o lupta politica care se bazeaza pe cine da mai multi bani alora care se prezinta la vot .E clar ca saracii vor fii primii care se vor duce la vot .
ApreciazăApreciat de 1 persoană
N-ai inteles nimic, nici n-ai cum…😑Dacă nu e un articol nazist explicit gen „moarte PSD-istilot corupti”, nu e nimic de inteles pentru tine… Trist…
ApreciazăApreciază
Corect Bogdane, bine punctat ! Singura optiune a conservatorimului romanesc a ajuns pesedeul …e tragico-comic dar e singura alternativa rationala …rational-crestina ca sa fiu mai exact. Pentru cei care rationalismul este doar ateu ii lasam in continuare sa urmareasca dejectiile globaliste hollywoodiene de pe HBO …
Cu PRU am o mica retinere ..din care am auzit „de sus, dintre stele” Ghitza ar fi demult plecat dintre noi si cica partidul lui ar fi trecut totusi pragul electoral cu mult ..dar STS-ul s-a ocupat de asta 🙂 De Alianta Noastra si de crestin-conservatorul Marian Munteanu s-a ocupat tovarasha „ofiter de presa” 🙂 Ramona Ursu de la faimoasa gazeta a securitatii „adevarul.ro” …a avut nerv sa scoata si o carte inca (!) in care sa arunce cu cacao in el …
Evident realizez ca multe lucruri nu le poti spune aici (ti-ar trebui un blog war-zone pe wordpress.com 🙂 + sa fii plecat din tara …) dar noi cei care cunoastem/intuim „sistemul” le subantelegem …
ApreciazăApreciază
Un articol bun. Mă bucur că ţi-am descoperit blogul. Pot să te întreb care este apartenenţa ta religioasă? Eşti ortodox sau agnostic?
ApreciazăApreciază
Un articol bun. Mă bucur că ţi-am descoperit blogul. Pot să te întreb care este apartenenţa ta religioasă? Eşti ateu sau agnostic?
ApreciazăApreciază
A republicat asta pe Vasile Dragomir și a comentat:
Bogdan Duca ,
doresc sa va cer permisiunea pentru a prelua unele din articolele dvs pe site-ul personal ;www.vasiledragomir.ro/, la Categoria „Parerea mea”
Salutari , Vasile Dragomir
ApreciazăApreciază
Cu mare drag.
ApreciazăApreciază
Păcat,mare păcat d-le Bogdan Duca…. Ușor, ușor, se duc speranțele noastre că intelectualii acestei țări,o să mai salveze ceva din țara asta…
Spuneți că nu există nici un partid politic care să schimbe lucrurile în țara asta,dar nu faceți nimic în acest sens… Spuneți că sunteți conservator,monarhist,dar ați ajuns să lingeți blidele la PSD, partid care este unul dintre cei care au jefuit această țară. Spuneți că nu avem o alternativă la PSD, ( cu alte cuvinte)dar ce ați făcut,ca să avem???!!!
Ce așteptați să vină extratereștri???!!!
Mai spuneți că PSD-ul face 50% din așteptările dvs???!!!
Ați putea să ne lămuriți și pe noi,care sunt cele 50% …???!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aproape totul corect !
ApreciazăApreciază
Esti corect, rational si de bun simt !
ApreciazăApreciază
Excelente observații,D-le BOGDAN DUCA !!!
Te înșeli rău, „Theo”, trăind în iluzia că nu este citit și apreciat ! Chiar este atît citit,cît și apreciat !!!!!!!
ApreciazăApreciază
Desigur ca sunt de acord cu dvstră, ați punctat f bine, mă regăsesc în cele spuse de dată.Bravo dle Duca.
ApreciazăApreciază
Desigur ca sunt de acord cu dvstră, a-ți punctat f bine, mă regăsesc în cele spuse de dvtră .Bravo dle Duca.
ApreciazăApreciază