”Zis-a Domnul pilda aceasta: Doi oameni s-au suit la templu ca să se roage: unul era fariseu și celălalt vameș. Fariseul, stând drept, așa se ruga în sine: Dumnezeule, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, răpitori, nedrepți, preadesfrânați, sau ca și acest vameș. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câștig. Iar vameșul, departe stând, nu voia nici ochii să-și ridice către cer, ci-și bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului! Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa decât acela. Fiindcă oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.”
Când nu citim ci doar auzim despre această Evanghelie mergem pe ideea că fariseul ar fi un tip nenorocit, rău, în timp ce vameșul ar fi un soi de sfânt.
Când însă citim această pildă, vedem că Hristos nu urmărește deloc să condamne pe fariseu și să laude pe vameș, ci doar subliniază calitatea rugăciunii. De aceea cheia pericopei se găsește în versetul: ”zic vouă că acesta s-a coborât MAI îndreptat la casa sa decât acela”.
De ce? Pentru că rugăciunea fariseului, deși nu e greșită, nu aduce nimic nou în viața lui.
Da. E drept, postitor, dă zeciuială, nu e ca păcătoșii. Dar….merge el mai departe? Exprimă dorința de a face mai mult cu viața și cu sufletul său? Nu.
Fariseul însă, dacă se roagă sincer, deși este mult în urma fariseului pe calea credinței, pornește la drum.
Lecția acestui fragment din Evanghelie este aceea că Dumnezeu nu vrea să ne culcăm pe o ureche, nu vrea să ne simțim confortabil în credința noastră, în viața noastră ci să căutăm tot timpul pe Dumnezeu și mântuirea. Căci până în ultima clipă a vieții ea se poate câștiga sau…pierde.
Bogdan DUCA 