Cine mă cunoaște bine, știe că, deși sunt un creștin ce încearcă să fie cât mai practicant, deși încerc să pun pe Dumnezeu în centrul tuturor preocupărilor mele și chiar și atunci când fac politică, încerc să o privesc cu un ochi teologic (ba chiar eshatologic), îmi este foarte dificil să mă rog pentru nimicuri când vine vorba de mine.
Pur și simplu mi se pare că încalc porunca de a nu lua numele Domnului în deșert, dacă mă apuc să cer Cerului să rezolve problemele mele.
Uneori trec peste acest blocaj și plec spre biserică sau un loc mai liniștit de rugăciune ca să mă rog pentru rezolvarea câte unei probleme ”lumești”.Însă când apuc să mă rog mă lovește o jenă (cum să îi cer lui Dumnezeu să îmi rezolve o problemă de sănătate, financiară sau profesională?) și ajung să îi cer lui Dumnezeu ”doar” să îmi ierte păcatele, să nu mă părăsească și să mă văd ”cetățean al Raiului”. La fel și pentru ceilalți.
Când eram mititel, bunica mea mă ducea vineri seara la biserică (Sfântul Nicolae din Moinești, unde am și fost botezat- dar pe vremea aia nu se construise urâțenia uriașă de acum ci era biserica veche, de la 1804). La slujba de seară era acatistul Domnului cu o frumoasă rugăciune a sfântului Isaac Sirul.
În rugăciunea aia e o formulare care mi s-a întipărit în creier:
”Te-am părăsit, Doamne, să nu mă părăsești. Am ieșit de la Tine, ieși în căutarea mea. Întoarce-mă la pășunea Ta cea duhovnicească. Numără-mă printre oile turmei Tale celei prea alese.”
Acesta a devenit arhetipul rugăciunii personale pentru mine.
Ei bine, când am aflat că Oblomov e pe moarte îmi venea să mă rog pentru el. Dar efectiv trăiam un blocaj. Mă învârteam prin bibliotecă (unde am și icoanele și e și locul meu de rugăciune) și ….nu puteam să mă rog.
Până când mi-au căzut ochii pe o icoană așezată pe raftul de cărți, icoană primită de la bunul meu prieten Vasile Postolache în care Maica Domnului (la care el are o mare evlavie- face și un doctorat pe tema aceasta).
Icoana- cea pe care o vedeți în fotografie- este oarecum atipică. E o Fecioară în rugăciune, fără Prunc în brațe, iar în partea de jos se observă reprezentarea unui vas de lut.
Privind-o atent, ”mi-a picat fisa”:e o reprezentare a Fecioarei la nunta din Cana Galileei, momentul acela în care Maria reușește să îl convingă pe Iisus nu să vindece un pisoi, nici măcar să scape vreun nuntaș de vreo durere de șale sau o entorsă dobândită în dans. Nu! Maria îl convinge pe Domnul să transforme apă în vin de cea mai bună calitate, pentru că și vinul fiind puțin, și nuntașii băutori serioși, nunta risca să rămână ”pe uscat”:
Mi-am dat seama de un lucru (și foarte important): am dreptate- a ruga pe Dumnezeu să îmi rezolve diverse nimicuri e o formă de a lua numele Domnului în deșert.
Dar pe de altă parte, a implica Cerul în toate aspectele vieții noastre, a aduce un gând la Domnul în toate mărunțișurile (dintre care multe, mărunțișuri complicate, care ne termină de nervi, de acord, ne ucid chiar, de acord- dar sunt nimicuri în comparație cu miza cea adevărată a fiecărui creștin: aceea de a deveni ”cetățean al Raiului”) e un pas important pentru mântuire.
Așa că icoana aceasta pe care, recunosc, am cam ignorat-o până acum, printre destul de multele icoane de le am prin casă) a devenit un reper la care mă voi ruga destul de des. Căci e încurajarea asta care iese din ea: Domnul, la intervenția Maicii Domnului și sfinților, poate să ne dea inclusiv vin să bem și să ne îmbătăm. Dacă desigur, nu folosim beția pentru a păcătui ci o facem doar pentru a ne veseli cu cei dragi nouă.
Nu o să cer eu să îmi facă apa vin, dar o să mai îndrăznesc și eu: inclusiv pentru sănătatea motanului meu Oblomov.
Bogdan DUCA 
Doamne ajuta! O sa ma rog si eu pentru motanelul tau. Nu cred ca sanatatea unei fiinte necuvantatoare ce ne invioreaza zilele ar fi un „nimic” pentru Dumnezeu. Si in Biserica exista rugaciuni pentru toate fapturile, deci si pentru motanul Oblomov.
ApreciazăApreciază