DNA, ”stat paralel” și ”luptă anticorupție”

Înregistrările de aseară nu sunt prima dezvăluire cu privire la metodele de lucru ale DNA. Și nu cred că vor duce la schimbări. Motivul este simplu: problema NU ESTE ÎN DNA- nu e o gașcă de procurori ticăloși și corupți pe acolo. PROBLEMA ESTE DNA.

Vorbim de o insituție al cărei scop a fost de la bun început distrugerea tuturor polilor de putere politică și economică din România sub justificarea/scuza luptei anticorupție.

Și DNA nu e singura instituție a acestei realități de o numim ”stat paralel”. E vorba de mecanisme întregi ale statului care au fost regândite prin lege să fie în serviciul lichidăriio oricărui pol de putere în România.

Motivul? Simplu: doar așa România poate fi controlată economic, militar și politic de către forțe externe. O colonie, chiar dacă păstrează aparențele instituționale ale unui stat încă suveran, se caracterizează prin incapacitatea negocierii cu puterea colonială.

Și în India britanică, și în Indochina franceză, vedeai regi, maharajahi, guverne locale, chiar parlamente și armate locale, dar ele erau ficțiuni și orice om rezonabil știa că soarta Indiei se decide la Londra. A Indochinei, la Paris. Pretextul puterilor coloniale de atunci a fost acela că își impun controlul asupra acelor țări ca să le civilizeze și să le ofere protecție în fața altor adversari (de obicei, alte imperii coloniale). Motivul real? Spolierea economică și nevoile geopolitice ale puterii coloniale respective.

Nu putem vedea ceva diferit acum. Vedem cum, păstrându-se aparențele unui stat, România încetează să mai fie România. Scopul final al acestor mecanisme este destul de evident: inducerea ideii că răul din România se găsește în:

-clasa politică;

-mediul românesc de afaceri;

-electoratul mai sărac economic care nu votează ”cum trebuie”.

Lor li se opune:

-procurorul, prezentat ca un soi de batman (mai țineți minte începuturile luptei anticorupție?)

– investitorul străin, singurul serios, care știe ce e capitalism, nu ca ”securiștii” care fac afaceri în România;

-„societatea civilă”, care- nu se spune direct- ar trebui să fie singura care să voteze, că doar ea știe mai bine.

Dacă nu ar fi avut loc o criză economică mondială și mutații geopolitice uriașe la nivel euro-atlantic, probabil acest plan ar fi mers ca uns. Și PSD ar fi împărtășit soarta PNL, de partid castrat intelectual, cu leadershipul îndosariat la DNA, generând senatori, deputați și miniștri nu doar modești intelectual (sunt și acum) dar și dresați și cuminți.

Propaganda ar fi mers unitar mai departe: am fi aflat că România suferă de corupție endemică, chiar dacă pe cifre, impactul corupției în România este unul cel puțin modest. Lumea, trăind decent, ar fi ajuns să confunde jocul politic cu arestările. Știți că am trecut prin asta un timp, când Adrian Năstase era trimis la penitenciar în extazul anti-pesediștilor, Elena Udrea era încătușată în extazul anti-băsiștilor și viața noastră politică se redusese la întrebarea: cine va mai fi arestat săptămâna asta?
Dar a venit criza economică, Uniunea Europeană a intrat în criză, grupul de la Vișegrad a devenit dintr-o ficțiune politică o disidență. Dezastrele provocate de puterile occidentale în lumea arabă, prin încurajarea revoluțiilor islamice (așa numitele ”primăveri arabe”) dar și în Ucraina, schimbarea Turciei, care practic schimbă la față NATO (chiar dacă nu se recunoaște lucrul acesta, încă), Brexitul, victoria lui Trump în SUA, au schimbat foarte mult datele problemei.

Pur și simplu ceea ce numim ”stat paralel” a devenit tot mai paralel cu societatea și a ajuns să o ostilizeze.
Însă problema cea mai mare a ”statului paralel” (DNA și oastea sa) este tocmai radicalismul său: fiind gândit de la început ca un soi de ”cruciadă” împotriva corupției, fiind concepută de persoane pe care ura viscerală (față de PSD, în speță) îi caracterizează mai degrabă decât rațiunea (gândiți-vă la doamna Monica Macovei, la membrii GDS, la Mălin Bot, la Mircea Marian, etc.), ”statul paralel” nu a mai permis negocierea, dialogul.

Dacă în spatele și în structurile de presă ale ”statului paralel” ar fi fost oameni ai dialogului și nu fanatici, ar fi putut să își subordoneze și PSD-ul. Dar ei, hotărâți monomaniacal să lupte cu ”ciuma roșie” și cu ”Iliescu”, și-au transformat adversarii din niște victime cu cefe groase, în niște bizoni care luptă cu disperare, care nu vor să se predea, tocmai pentru că nu mai există loc de negociere.

Ideea însă este că bătălia e majoră și e departe de a fi decisă, depinzând foarte mult de soarta UE și a NATO, două structuri ce sunt într-o criză ce se va agrava în perioada următoare.

Pe plan intern, văd trei scenarii: cel mai plauzibil, lichidarea și marginalizarea ultrașilor anticorupție chiar de către proprii lor patroni, urmând să se cadă la o înțelegere între ”statul paralel” și PSD/ALDE.

Al doilea scenariu posibil este lichidarea ”statului paralel” de către actuala majoritate parlamentară și modificarea strategiilor macro ale României, eventual prin apropierea de grupul de la Vișegrad și renașterea diplomației românești (care este o ficțiune din 1990 încoace).

Al treilea scenariu ar fi victoria ”statului paralel”, prin presiuni externe foarte puternice și creșterea presiunii neocoloniale asupra României. Dar acesta este, după mine, cel mai puțin probabil scenariu.

O să vedem care scenariu a triumfat în toamna anului viitor când vom vedea cine va fi Președintele României, instituția Președintelui fiind esențială pentru funcționarea nu doar a statului român ci și a ”statului paralel” român.