Astăzi este în calendarul bizantin Duminica Ortodoxiei.
Nu i se spune așa din rațiuni confesionale ci pentru că ne aducem aminte de un moment istoric, din 11 martie 843, în care cel puțin la nivel oficial s-au terminat marile frământări teologice și dogmatice. Atunci, odată cu condamnarea iconoclasmului, s-au reluat condamnările tuturor marilor erezii care frământaseră creștinismul în primii 800 de ani de istorie ai săi.
Ne aducem aminte? Mai bine spus, ar trebui să ne aducem aminte.
Duminica Ortodoxiei ar trebui să fie duminica în care să ne gândim cât de important este să îți cunoști credința. Spre deosebire de majoritatea credincioșilor de acum, credincioșii de acum 1200 de ani își cunoșteau credința.
Marile erezii și dezbaterile pe care le provocaseră erau pe nuanțe teologice și au arătat, toate,pasiunea creștinilor de a își înțelege și a trăi cu capul propria lor credință.
Acum creștinismul suferă (în marea sa majoritate) de un relativism ignorant față de tot ceea ce înseamnă credință. Bisericile sunt pline de sărmani care pupă icoana și cred în reîncarnare, iau anafura și se gândesc ce le-a spus horoscopul de dimineață, se împărtășesc cu Trupul și Sângele Domnului dar au mari dubii dacă îi întrebi cine e Hristos: e El Dumnezeu? e El om? E și-și?
Fenomenul este dominant. De obicei este bine mascat, spre confortul mental al clericilor, sub o mantie de pietism sfertodoct. Îmbulzeala la câte o icoană miraculoasă, relicvă sfântă, apă sfințită sau altă sursă de miracole ține cont de căutarea autentică a sacrului. Miorlaul pios, cântecele de grădiniță ridicate la rang liturgic (mai ales la catolici), devoțiuni simple și extaze lacrimogene în fața câte unui kitsch cu aer sacru, sunt surogat de teologie….
În extrema cealaltă este un zelotism fanatic și sfertodoct. Că e la catolici sau la ortodocși, se manifestă exact la fel: idealizarea unei ”epoci de aur” (la catolici e epoca contrareformei, la ortodocși e mileniul bizantin) și refuzul nervos al dialogului cu modernitatea. Eventual împroșcând iritat cu anateme și referințe canonice.
Apropos de canoane, voi știți că e un canon din cele zise apostolice, anume canonul 66, conform căruia dacă astăzi, duminică, postiți, sunteți afurisit, iar dacă sunteți cleric, sunteți caterisit? Căci în vechime era interzis să postești sămbăta și duminica, mai puțin în sâmbăta de dinainte de Paști. Asta o spun doar pentru că sunt mulți zeloți din vechime care invocă canoane ca pe niște dogme, dar care iată, potrivit propriilor lor canoane sunt condamnați pentru că postesc în zilele de sâmbătă și duminică.
Revenind, Duminica Ortodoxiei este să ne aducem aminte că a crede presupune un efort intelectual, este să ne aducem aminte că credința se trăiește cu capul, nu cu suflețelul, că pentru a crede trebuie să cunoaștem credința, să învățăm să o gândim, nu să ne năpustim ca gâștele, înghițind pe nemestecate ce boabe sau anafură ne livrează câte o autoritate duhovnicească șchioapă despre care am auzit de la vecina, de la bunica, sau de la mătușa….
Duminica Ortodoxiei este acum spre rușinarea noastră: 800 de ani de frământări ale credinței, de efort de a înțelege tainele Creștinismului stau năruite acum între o majoritate amorfă de oi superstițioase și relativiste și haitele de lupi ”smeriți” ai zeloților cărora obediența fanatică le ține loc de rațiune….
Bogdan DUCA 