Ține de specificul nostru: de a îmblânzi și chiar transforma prostiile ideologice. Nu știu ce o să reușească românilor să facă din corectitudine politică, sau din prostiile numite gender studies, de exemplu, dar astăzi, din prostia socialistă a ”Zilei Internaționale a Femeii”, noi, românii, am ajuns să serbăm cu totul altceva: pe mamele noastre.
Cu tot respectul pentru soții, iubite și…amante: cea mai importantă femeie din viața cuiva (bărbat sau femeie) este mama.
Iar mama mea, ca să o dau pe ”coarda subiectivă”, este chiar o femeie wow, care de la un moment dat m-a înțeles și mă înțelege mai bine (inclusiv spre surprinderea mea) decât oameni de la care chiar mă așteptam să o facă.
În relația mea cu părinții mei, și mai ales cu mama mea, maturitatea a fost cea care a consolidat-o. De câțiva ani între mine și mama mea nu mai e doar o relație mamă- fiu, ci și o prietenie și o complicitate pentru care îi mulțumesc lui Dumnezeu, îi mulțumesc și ei.
Tot azi mă gândesc la cea mai nebună în sens fain, femeie de am cunoscut-o și care ne-a marcat atât pe mama mea cât și pe mine: Bica (nu vă gândiți la prostii cu Costa Rica 
🙂) ): bunica mea care m-a crescut în primii 7 ani de viață. Și care ne-a și părăsit pentru Domnul într-un început de martie acum câțiva ani.
Ca un făcut, o mică fotografie cu bunica mea în tinerețe se găsește de câteva zile pe biroul meu, între diversele lucruri mărunte împrăștiate pe acolo. O pun deoparte? Tot mă ciocnesc de ea. Cum mama mea nu vrea poze pe internet, o să îi pun doar poza bunicii mele.
La Mulți Ani! pe pământ mamei mele și O eternitate! în Ceruri bunicii mele.
Bogdan DUCA 