Când vorbești cu atei, vezi că majoritatea au ajuns la credința lor ateistă dintr-o rațiune morală: există suferință, există moarte, există rău, deci Dumnezeu nu are cum să existe.
Nu doar ateismul ci și deismul (ruda mai rațională a ateismului, care nu neagă existența divinității, dar neagă providența divină) invocă această problemă morală în contra lui Dumnezeu: ce Dumnezeu e acela care îngăduie suferința? Ba chiar, știm din Biblie, o mai și provoacă?
Nici mulți creștini nu se confruntă decent cu această problemă, să recunoaștem. Speriați de suferință, au transformat credința lor într-o continuă negociere (de multe ori magică) cu Dumnezeu: fac acatistul ăsta ca să mă vindec de boala aia, țin postul ăsta ca să scap de durerea aia, fac pelerinajul ăsta ca să îmi treacă suferința ailaltă.Un comerț deloc onorant cu icoane, rugăciuni și moaște care să ne scape de suferință par să sufoce creștinismul.
Dar de ce există suferință?
Răspunsul este scurt (deși nu simplu): pentru că există libertate. Iar libertatea are consecințe.
Omul, prin păcatele sale, a adus moartea în lume, a adus sălbăticia în lume, a adus haosul și dezordinea, a provocat deformarea și boala. Răul este o pervertire a creației care se întâmplă fie ca voință de a face răul, fie ca consecință inevitabilă a acestuia.
Lumea aceasta este o lume a suferinței, este o lume a neîmplinirilor, o lume a bolilor, o lume în care răul se simte acasă, al cărei stăpânitor nu este Hristos ci, după chiar cum El ne spune, este diavolul (Ioan, 12,31, 14,30, 16,11).
Poate Dumnezeu eradica această suferință?
Dacă ne raportăm la puterile Sale, da, poate. Dacă ne raportăm la voința Sa, nu poate. Cum frumos spune Andrei Criteanul în Canonul său: ”Dumnezeu poate toate câte le voiește”. Or nu voiește să nu mai fim liberi.
Dumnezeu nu vrea să poată să forțeze cu ceva libertatea noastră de a alege, de a simți, de a crede, de a raționa. De aceea nu gândește soluții globale ci doar oferă soluții care să nu ne forțeze libertatea. care să nu ne oblige.
Poruncile lui Dumnezeu, chiar, nu sunt porunci decât în măsura în care ni le asumăm. Ce spune El evreilor când le dă Legea?
”Ți-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi” (Deuteronom, 30,19)
Nici dura legislație a Vechiului Testament, deci, nu era impusă ci ținea de liberul arbitru al omului. Iar istoria Vechiului Testament e plină de epoci întregi în care chiar poporul lui Dumnezeu a trăit departe de Lege.
Dar totuși, nu e sadic Dumnezeu dacă ne vede suferind, inclusiv din pricina propriilor noastre opțiuni greșite?
Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să ne eliberăm de gândirea pe care o avem mulți dintre noi: de a judeca lucrurile dintr-o perspectivă limitată, a noastră.
Pentru asta merge o analogie. când eram copii, universul nostru mental era unul, evident, limitat. Cel mai minunat lucru cu putință era să avem liber la joacă și liber la dulciuri. Care dintre noi nu și-a promis în copilărie că ”o să se facă mare” și va mânca un raion întreg de dulciuri, sau se va juca cu lego-ul toată noaptea?
Bucuriile copilului, idealurile sale, dorințele sale sunt limitate de un anumit orizont. La fel și suferințele sale. Un copil nu știe decât după puterea copilăriei lui ce este aceea suferință: chiar și când suferă de o boală teribilă, precum cancerul, nu o trăiește asemenea adultului, pentru că îi lipsește înțelegerea și fricile pe care le are adultul.
Ce îi lipsește copilului este perspectiva adultului. Ce îi lipsește adultului, este perspectiva lui Dumnezeu.
Dumnezeu știe că, deși plină de neîmpliniri și suferințe, viața pământească a omului este doar o picătură dintr-o eternitate, că multe din suferințele sale sunt de fapt copilării, că multe din fricile sale sunt de multe ori chiar amuzante.
Știe că toate suferințele prin care trecem în viața noastră pământească au un inevitabil rol pedagogic. Da. ne frigem, dar astfel învățăm să nu ne ardem. Da, cădem, dar astfel învățăm să ne și ridicăm. Da, ne împiedicăm, dar asta ne ajută să învățăm să fim mai atenți.
Din perspectiva lui Dumnezeu, oricât de amară este această viață, este o picătură dintr-o eternitate. Și dacă reușim să înțelegm și să acceptăm că ne-am făcut singuri, prin opțiunile noastre și consecințele lor, această picătură amară, vom putea să trăim bine în eternitatea.
Bogdan DUCA 
Nu stiu ce atei cunoasteti dvs., insa ateismul izvoraste din ratiune, din nevoia de a cerceta, de a-ti pune intrebari despre lume si viata, de a te indoi de tot – de lume, divinitati si adevaruri fundamentale -, de a nu accepta nimic ca „dat” si a-ti pune energia si ineligenta spre evolutia spirituala si materiala a omenirii.
Este insa mai comod sa-ti bazezi viata pe „credinta” si sa astepti totul de la divinitate, punandu-ti toate sperantele intr-o lume mai buna in ceruri si sa accepti suferinta si nedreptatea acestei lumi ca un „dat”.
Credinta este irationala, iar somnul ratiunii naste monstri.
ApreciazăApreciază
Trebuie sa te laud: foarte bine scris si spus! Si daca nu vrei, tot intelegi si nu poti respinge. De-a lungul vietii, am auzit o multitudine de argumentatii, dar niciuna n-a fost atit de simpla in complexitatea ei si nici suficient de elocventa ca s-o faca efectiva in mesajul pe care-l transmite!
Este o parte spre care trebuie sa fii un pic mai deschis, mai precis, sa n-o negi. Nu ne putem permite sa negam nimic, deoarece, aria cunoasterii, la noi, este atit limitata, dar si distorsionata, din multe puncte de vedere, avind cauze care tin de f multe elemente, subiective sau obiective. Lumea in care ne aflam are influenta asupra noastra, in multe privinte si, indiferent ca ne place sau nu, sintem produsele timpului pe care-l traim.
„fac acatistul ăsta ca să mă vindec de boala aia”
Se intimla! Am vazut si nu pot spune ca nu exista! Dumnezeu stie ce face, pt cine si cind anume!
„țin postul ăsta ca să scap de durerea aia”
Se intimpla! Chiar si medicii recomanda postul! Da inapoi artroza, scad durerile articulatiilor. Este un fapt, nu o inchipuire! Bunicul meu a murit „sanatos” la 92 de ani si alerga dupa tramvai la 82. A fost virsta la care s-a pensionat! A fost orasean, n-a avut absolut nici o legatura „la tara”.
„fac pelerinajul ăsta ca să îmi treacă suferința ailaltă”
Se intimpla! S-o numim „rezolvare de probleme”. Am vazut, deci este greu sa-mi spuna cineva ca nu exista!
„Un comerț deloc onorant cu icoane, rugăciuni și moaște care să ne scape de suferință par să sufoce creștinismul.”
Aici intervine caracterul si consecinta, care inseamna comportamentul. Se poate face la modul decent, dar la noi e multa galagie, forfota, agitatie, exaltare etc. Astia sintem! Asta nu insemana nici ca nu se poate face si nici ca sint degeaba. Trebuie!
Cu moastele iti redau o intimplare pe care o stiu. Eu nu discut despre povesti mioritice. O batrinica nu mai putea sa-si faca semnul crucii, pt ca avea dureri f mari ale bratului dr. fara sa cunoasca motivul. Doctorii au rezolvat-o repede, in trei cuvinte: esti batrina, mamaie! Pastilele pt durere nu rezolva nimic, pt ca, pina la urma, isi pierd efectul, care, oricum este limitat. S-a dus si s-a rugat la moastele Sf Nicolae. Astazi are 76 de ani si nu mai are nimic! Cind s-a intimplat, avea 72 de ani. Intr-o saptamina, incet, incet i-a trecut, dupa mai mult de un an de dureri. A fost singurul lucru pe care l-a facut!
Apoi, eu, cel care-ti scrie, n-as fi putut sa fac acest lucru, astazi, fara ajutorul pe care l-am primit si care n-a avut cu mine si ce-am gindit eu, absolut nici o legatura. Exista o rugaciune ortodoxa prin care multumim Domnului pt ajutorul stiut si nestiut. In ziua respectiva nu ma gindeam la nimic! Aveam „credinta” oraseanului, adica aia moderna: te duci la biserica in carut, la botez, dupa care mai ajungi cu masina la nunti si botezuri, iar la sfirsit, pt ultimul drum, cu dricul. Stiu f bine ce spun, pt ca stiu ce-a fost si nu exista dubii! Si asa, am ajuns la biserica dupa 4 ani, cind am vazut si mai multe. Pot spune ca Dumnezeu a avut rabdare cu mine, nu gluma! Tot ce pot sa fac este sa-mi cer iertare, pt mintea scurta si nebagarea de seama!
Despre „Lumina Sfinta”: n-o nega! Poti sa incerci sa vezi mai mult sau poti s-o lasi in pace. Nu da verdicte!
Am auzit si o intimplare, povestita de un preot si discutia lui cu un ateu, care l-a luat in ris. Iti scriu esentialul: preotul i-a spus ca-i treba lui ca este ateu, dar sa-l lase in pace pe Dumnezeu, sa nu-l jigneasca sau sa-l respinga, efectiv sa-si vada de treaba lui. Dupa ani de zile a avut un accident, iar cei care au anchetat cazul, in Italia, i-au spus ca el nu trebuia sa mai existe. S-a intors la preot sa-i mutumeasca pt sfatul dat si clar ca nu mai putea sa-si permita ateismul.
Ratiunea este buna, insa, stim bine ca are limitele ei. Ce spun oamenii de stiinta despre aparitia lumii, pare o sceneta interpretata de Dem Radulescu, Puiu Calinescu si Jean Constatin.
Deci explodeaza ceva, forta centrifuga face un fel de galusca cu o pruna, careia ii spunem planeta, apa se freaca de pietre si se face o supa organica de unde, cindva, sare viata pe mal. Cu alte cuvinte sintem urmasii pietrelor.
PS Daca n-ar fi scris aia de pe Sputnik despre blogul tau n-as fi stiut de tine! Nu sufar de prostiile taranesti cu rusii, comunismul si alte legende prostesti care le sint lor tipice.
ApreciazăApreciază
Van Morrison – Foreign Window din No Guru, No Method, No Teacher
ApreciazăApreciază