Intenționat nu am folosit în ultima postare formula ”familie creștină”, așa cum nu o folosesc în mod obișnuit,
De ce? Pentru că atunci când vorbim de familie, mai ales atunci când vrem să o apărăm de diverse inovații ideologice, nu trebuie să uităm câteva lucruri.
Familia e cea mai veche instituție umană. Nu e creștină, nu e budhistă, nu e confucianistă sau ”tradițională”.
Ceea ce înțelegem prin ”familia creștină” este o viziune etică asupra familiei ce s-a forjat de-a lungul secolelor într-un climat creștin, dar nu e în niciun caz un tip singular istoric de ”familie” ci mai degrabă un ideal moral-teologic croșetat pe viziunea romană asupra familiei.
Biblia are o viziune asupra familiei substanțial diferită de ceea ce numim noi ”familie creștină”. Nici creștinii nu au aceeași viziune: catolicii cred în indisolubilitatea căsătoriei, ortodocșii și protestanții sunt adepții unor mai multe șanse, îngăduind divorțul, etc.
Chiar din timpu apostolilor nu avem o viziune unitară asupra ”familiei”: Pentru apostolul Pavel ea este un ”pogorământ”, ideal fiind ca toți să fim caști, precum era el însuși. Pentru tradiția iudaică, familia era instituție fundamentală.
Poligamă sau monogamă? Iar lucrurile erau, se pare, foarte neclare din moment ce același Pavel indică faptul că episcopii trebuie să fie totuși monogami (aceasta fiind condiția pentru hirotonia lor).
Familia monogamă, similară mult cu ce avem acum era familia romană. Când Imperiul devine creștin, și familia romană este încreștinată.
Apare o etică creștină ideală construită în jurul familiei și, după mai bine de o mie de ani de la Hristos, începe să devină sacrament, Taină a Bisericii.
Invocarea ”familiei creștine” nu mai este însă eficientă. De ce? Pentru că lumea noastră a încetat să mai fie creștină. Mai ales statele.
Nu poți cere statului separat de Biserică să apere ”familia creștină” prin impunerea ei necreștinilor.
Însă ce putem cere statului, și asta o putem face și creștini, și necreștini, este să cerem apărarea normalității.
Căci dacă familia creștină poate fi pretinsă în idealurile ei doar creștinilor, familia normală, naturală, este o obligație
Familia a fost de-a lungul istoriei sale, care se confundă cu istoria omenirii, de multe feluri: monogamă, poligamă, bigamă, incestuasă, patriarhală, matriarhală, promovând egalitatea între soți, religioasă sau non-religioasă, etc.
Însă familia a fost tot timpul:
-heterosexuală,
– instituție fundamentală pentru mecanismele sociale din orice timp istoric.
Dacă familia încetează să mai fie nucleul care formează (deci inclusiv educă, nu doar procrează) noile generații de oameni, fortăreața în care persoanele se simt protejate și iubite, dacă familia încetează să mai fie fundamentată pe o alianță heterosexuală între soți, atunci, și acesta este scopul real al luptei pentru familie, societatea însăși e în pericol de destrămare sau, și mai grav, de alunecare spre forme teribile de totalitarism.
Nu e o întâmplare că toate totalitarismele au atacat familia (uneori invocând ”protejarea” ei).
Bogdan DUCA 