Neplacerea de a fi rational

Poate cea mai mare greșeală a vieții mele a fost aceea că am ales să fiu rațional, adică să folosesc mintea pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru a gândi lucrurile dialectic, ducându-le până spre consecințele lor ultime, dacă nu până la consecințele ultime.

Am fost rațional în teologie și mi-am luat-o dureros pentru că nu am văzut miracole peste tot pe unde le vede poporul credincios, nu cred în ”sfânta lumină” de la Ierusalim care se aprinde, oportun, în funcție de avioanele charter care trebuie să o transporte spre satisfacerea superstițiilor drept-măritorilor creștini, nu cred că apostolii stăteau prin peșteri dobrogene, doar pentru că așa vrea p.r.-ul anumitor eparhii ortodoxe, nici că Fecioara Maria transmite mesaje stupizele, precum cele de la Medjugorje, doar pentru că așa vrea pioșenia catolică, nici că Duhul Sfânt nu are altă treabă decât să pună să bolborească niște sărmani care se cred ”harismatici” (fie că sunt penticostali sau … catolici).

Simplul fapt că am refuzat să întemeiez credința pe semne și minuni și să caut în Scriptură argumente și nu în cine știe ce miracol, a dus la acuzarea mea ca ….ateu, chiar.

Am ales să fiu rațional în raportarea la istoria neamului meu și am fost imediat acuzat de lipsă de patriotism, de faptul că sunt hulitor de neam, doar pentru că am preferat datele și documentele povestirilor istorice și nu mi-e frică să văd și ghena istoriei poporului meu, nu doar sufrageria împopoțonată cu fapte mai mult sau mai puțin autentice de glorie.

Am fost făcut bolșevic, fiu de securiști, scursură comunistă, pentru că privind datele statistice, am descoperit că, ne place sau nu, perioada comunistă a fost o perioadă de modernizare, România precomunistă nu are de ce să fie idealizată decât dacă ești urmaș de moșier sau industriaș, iar ”holocaustul roșu” și ”martiriul neamului românesc” în comunism a fost mult mai subțire decât ne place să credem.

Am fost făcut filo-rus pentru că în timpul crizei maidaneze de la Kiev am văzut ceea ce acum ar trebui să fie deja chestiune de evidență publică: cum Statele Unite au instrumentalizat spre nenorocirea sa, un popor precum cel ucrainean, trezind fantomele unui naționalism neo-nazist, aruncându-l în criză, sărăcie și război civil, doar pentru că dorea să….arate Rusiei că este singurul hegemon.

Am fost făcut sionist pentru că am denunțat rațional mizeria propagandistică pro-palestiniană și am văzut în așa numitul ”antisionism”, un antisemitism în haine noi.

Am fost făcut anti-occidental pentru că am văzut rațional imbecilitatea ideologică cu care SUA și UE au aruncat în aer Irakul, Siria, Libia, erau să nenorocească și Egiptul, ajungând principalii aliați ai jidhadismului pentru că….luptă pentru libertate. Am fost făcut apoi iar putinist pentru că soluția Puțin la criza orientală e mai rațională decât soluția SUA- UE.

Am fost făcut fascist pentru că sunt, rațional, contra transformării tuturor perversiunilor sexuale în subiecte și izvoare de drept și politici publice, pentru că nu cred în ”corectitudinea politică” și sunt atașat valorilor creștine mai mult decât valorilor liberale, opțiune tot rațională.

Am fost făcut ”omul corupților” pentru că am constatat, tot rațional, că singurul vot pragmatic al unui conservator în România este….pentru PSD, că nu am putut vedea în mișcarea Rezist și în USR altceva decât un amestec irațional de lozincăreală, neofascism, neobolșevism și marihuana.

Am tras toate aceste concluzii de multe ori împotriva crezurilor mele inițiale. Dar am ales rațional să fiu de partea adevărului argumentat decât de partea iluziilor confortabile.

Acum iar risc să fiu făcut ”omul rușilor” pentru că nu înțeleg, rațional, de ce Rusia ar fi stat să îl asasineze pe trădătorul ăla, la o grămadă de ani după defectarea lui și de ce ar fi făcut lucrul acesta tocmai înainte de prezidențialele din Rusia. Așa cum nu înțeleg rațional ce poate motiva Marea Britanie să ajungă aproape în stare de război cu Rusia pentru că un trădător rus a fost găsit otrăvit într-un parc dintr-un oraș din UK…. Deci bănuiesc că alta este rațiune, iar otrăvirea acelui trădător rus este un bun pretext pentru a justifica acutizarea războiului rece pentru noi, dar destul de călduț pentru cei din industriile care scot un ”ce profit” din asta…

Asta sunt eu, un tâmpit rațional. Am din când în când fantezii la limita perversității cu mine ajungând să cred din nou, mulțumit și tâmp, propaganda oficială. Dar am fost suficient de tâmpit ca să prefer rațiunea matrixului cu basme pentru uzul poporului…..

Oblomov cel iubit

Publicitate

2 gânduri despre „Neplacerea de a fi rational

  1. Domnule Duca, ratiunea pe care o folositi in cugetarile dvs de altfel admirabile ,este si ea o minune a Dumnezeului nostru. Deci poporul sau ,poate sa vada puterea lui Dumnezeu oriunde Acesta lucreaza pt. acestia ca o miunune.Este posibil ,si asta rational vorbind ,ca acolo unde DVS. Nu vedeti minunea altii o vad deja operand in viata lor.In fond Dumnezu are puterea sa intervina oricum in viata Creatiei Sale!!!O minune este si ca ne lasa sa debitam atatea prostii…nu credeti?Cu aceiasi consideratie , o bunica

    Apreciază

  2. „România precomunistă nu are de ce să fie idealizată decât dacă ești urmaș de moșier sau industriaș”.

    Daca erau romani, nu puteau! Doar 10% din Romania apartinea romanilor, iar mosierii nu erau romani decit fff putini, tot asa ca si industriasii si se loveau de multiple probleme. Citi ai cunoscut dintre ei? Cred ca fix nici unul! Eu sint unul dintr-o asemenea familie si stiu bine ce-a fost si-ti si spun.
    Restul, cei care te acuza de fel de fel de prostii, sint reprezentantii taranimii retrograde si revansarde, care, fara asa numitul comunism, care era in esenta lui taranism, ca o reprezentare a caracterului celor care conduceau societatea, ar fi ramas in sate si n-ar fi ajuns niciodata profesori, ingineri, arhitecti, profesori, doctori etc.
    In perioada interbelica, doar 0,2% dintre tarani reuseau sa ajunga in orase si sa-si schimbe viata prin studiu. Asta reuseau doar cei f dotati si geniile. Mintea marei mase provenita din mediul rural nu poate face fata la nimic, nici macar cei care au ajuns la a 3-a generatie. Se poate constata o involutie a acestora, chiar si fata de prima generatie, care, in majoritate, erau analfabeti. In Bucuresti au existat clase de alfabetizare, pt ei, pina la mijlocul anilor 70! Era f greu sa discuti ceva cu ei! Erau la fel de violenti, dominati de complexe de inferioritate si f fuduli. Erau inebuniti sa parvina si se pretau la orice mizerii. Toata securitatea, militia, armata si partidul ala al lor, erau numai tarani!. Era un dezastru sa discuti cu ei! Nu au fost si nu sint romani! Deloc! Era plin de oameni in diverse uniforme care faceau, la seral, clasele 5-8! Ceausescu a luat o mare plasa cu astia care ne-au distrus ca tara si natie!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s