Tocmai am aflat că unii prieteni ai mei și-au manifestat dezamăgirea- tristețea că nu i-am ”urat” cu ocazia Învierii.
E primul an în care nu am mai pierdut vremea să trimit sms-uri cu ”Hristos a înviat! Și asta e tot ceea ce contează,”, mesajul pe care l-am folosit în ultimii ani.
Nu am mai făcut-o pentru că … mi-am dat seama că e un pic copilăresc să vestesc pe confrații creștini că Hristos a înviat.
Iar în agenda mea telefonică nu am găsit atei care să necesite un astfel de memento. Iar dacă sunt atei sau necredincioși, atunci au nevoie de mai mult decât un memento festiv: au nevoie de de apostolat.
Chiar și formularea de am folosit-o ceva ani era un pas înapoi în fața urărilor complet inadecvate, de ”sărbători pline de lumină”, și alte blabla-uri menite să dea o coloratură spirituală învierii colesterolului în venele celor care au postit, sau întăririi lui la cei ce nu au postit.
Dacă simțim nevoia să ne salutăm cu ”Hristos a înviat” (iar eu simt nevoia asta), să și înțelegem că acest salut este o vestire și nu o urare.
Și să înțelegem că această vestire se face spre cei ce nu cred. Ba e chiar obligatoriu să o facem spre cei care nu cred.
Și să înțelegem că e periculos să transformăm pe Hristos într-o datină. Nu e o datină din străbuni… Transformarea Lui în datină din străbuni, transformarea Sărbătorilor vieții Lui ( Conceperea, Nașterea, Învierea, Înălțarea) în datini din străbuni, sunt forma cea mai puternică a secularizării.
Căci nimic nu secularizează, nu desacralizează credința mai eficient, decât încozonăcirea și prăjirea ei la cuptor, sub formă de friptură de porc (la Nașterea Domnului) sau de miel (la Înviere)….
Bogdan DUCA 
„Încozonăcire” 😂
Superb! Cuvânt de introdus în limbajul curent. Și în DEX.
ApreciazăApreciază