Hristos a înviat!
Iar e timp de sărbătoare în calendarul bizantin: Izvorul Tămăduirii.
E un bun prilej să discutăm despre ce am tot vorbit și în Săptămâna Mare și la sfârșitul ei: despre minuni și false minuni.
Izvorul Tămăduirii este cinstirea unor minuni săvârșite de Dumnezeu prin intermediul Maicii Domnului printr-un izvor de la marginea Constantinopolului în secolele V- VI ale erei creștine, miracole în care au fost implicați doi împărați: Leon I și Justinian.
Probabil chiar implicarea unor împărați a făcut ca această sărbătoare să capete o importanță liturgică deosebită în ritul bizantin. Dar acest lucru nu afectează cu nimic autenticitatea miracolelor.
Aceste minuni, spre deosebire de unele ”semne miraculoase” clamate de credincioși ca ”întărire” a credinței lor, ba chiar ca ”dovezi” para-teologice ale unor adevăruri de credință sau calendaristice, pot fi ușor receptate ca lucrări ale lui Dumnezeu.
Prima caracteristică este iubirea: Dumnezeu nu face minuni decât din iubire care se manifestă concret.
Minunea este ca o ”intervenție chirurgicală” a Providenței divine asupra creației: se face doar în situații de urgență și doar punctual.
Minunea principală care a dus a generarea acestei sărbători este cea a vindecării unui orb, prin spălarea pe ochi cu apa unui izvor descoperit prin revelație viitorului împărat Leon I-ul, într-o pădure din apropierea Constantinopolului.
Dumnezeu, prin rugăciunile Maicii Domnului, nu vindecă toți orbii din lume, nu vindecă nici măcar toți orbii care or fi mers la acel izvor (astăzi pierdut). Dumnezeu vindecă un om după ce îi cântărește sufletul și dacă vede că acea vindecare trupească, sau acel miracol la care asistă, îl va schimba în bine și din punct de vedere spiritual.
Minunile nu se manifestă altfel: nu avem nicăieri în istoria Revelației (Scriptura) și a Bisericii (Tradiția) relatări despre minuni făcute, așa, doar pentru impresionarea sufletelor sensibile.
Credința noastră se bazează pe Învierea lui Hristos. Învierea nu s-a săvârșit miraculos. Hristos Cel Înviat nu s-a arătat poporului. nici Sanhedrinului, nici măcar lui Pilat. Învierea Sa a fost discretă și Domnul a preferat, după Înviere, doar compania celor dragi Lui, pe credința și pe mărturia cărora s-a construit Biserica Sa.
Bogdan DUCA 