Antisemitism și…antisemitism

În ultima vreme am asistat și probabil vom mai asista la o dezbatere îm jurul unei decizii de politică externă: cea a mutării ambasadei României din Israel în capitala acestei țări, Ierusalimul.
După multă vreme, clasa politică și societatea românească au păreri împărțite și exprimate public într-o chestiune de politică externă, după ce, ani de-a rândul, politica noastră externă se redusese la un ”Yes, sir!” rostit cu convingere față de toate directivele euro-atlantice, România fiind singura țară din UE și din NATO ce a confundat aderarea la aceste alianțe cu supunerea deplină a intereselor sale în fața intereselor lor.
Dar tare îmi este teamă că și această dezbatere, mult așteptată, pare să arate tot o unitate: aceea în jurul unei mentalități antisemite.
Declarațiile președintelui Iohannis ne arată clar că domnia sa e prizonierul unei mentalități antisemite, moștenite probabil din familie (blajinii sași din România au fost exaziați de Hitler ca și locuitorii Germaniei), cu stereotipurile de rigoare. Trebuie doar să îi zgândări un pic morga multiculturalistă și se poate remarca că în spatele fiecărui ”Yes, sir!” rostit de președintele nostru în fața funcționarilor euro-atlantici se găsește un regret că nu poate folosi limba natală, cu mult mai personalul: ”Jawohl, mein Fuehrer!”.
Dar nici felul heirupist, servil, în care Dragnea și organizația de femei a PSD care controlează guvernul, au înțeles să administreze chestiunea mutării ambasadei nu miroase a filosemitism, ci din contra. Trebuie doar să ne aducem aminte de alți politicieni care, la fel, crezând că dacă se dau bine pe lângă politicienii isreliți îl apucă pe Yahweh de un picior, practicau cam același sport ca și organizația de femei pesediste. Aduc aminte doar de răposatul domn Crin Antonescu care pe vremea în care se pregătea să fie președinte, nu știa cum să obțină invitații pe la congrese evreiești, să ”combată” heirupist antisemitismul din țara noastră, cu legi inepte ca apoi ….să piardă totul pentru că pentru a face politică trebuie să ai ceva mai mult decât voința de a fi prieten cu evreii (sau de a te înghesui pe la ușile unor loje masonice, cum fac mulți politicieni). Trebuie să ai glagorie, viziune și capacitatea de a le comunica.

Dar să vedem ce este antisemitismul? Este mentalitatea în spatele căreia se ascunde și care se bazează pe credința sau încredințarea că poporul evreu este suficient de bogat și de unit încât să controleze prin ”cabale” și, desigur, masonerie, tot ceea ce se întâmplă în lume. Evreii sunt cei care guvernează (singuri sau prin oameni influențați de ei) lumea și dețin adevărata putere. Și, evident, conștienți de aceasta, acționează unitar pentru și mai mare control asupta lumii- aceasta este dogma antisemitului. Crezi asta sau măcar pe acolo? Ești antisemit. Că o faci într-o formă rasistă (ca neonaziștii), mascându-te ca antisionist (precum stânga progresistă contemporană) sau pur și simplu instrumentalizezi chestiunea asta pragmatic, tot antisemitism se cheamă.
De aceea eu nu pot să nu văd în spatele unor heirupisme filosemite, de tipul Antonescu sau Dragnea, plus organizația de femei PSD, tot un antisemitism. Cei care fac astfel de filosemitisme,, nu o fac pentru că ar crede sincer că acțiunile lor sunt corecte, ci pentru că ….dacă evreii sunt cei care conduc lumea iar ei se dau bine pe lângă, vor fi lăsați să conducă România.

Repet poziția mea: cred că Ierusalimul este capitala Israelului și ambasadele acreditate în Israel trebuie să aibă reședințele acolo, nu în alt oraș. Acest lucru este valabil pentru orice țară. E un drept suveran al oricărui stat de a decide care să fie capitala sa, iar comunitatea internațională nu are altceva de făcut decât să se conformeze, în fața acestei decizii suverane,
În cazul meu, relația pe care o am față de Israel este motivată aproape exclusiv teologic și religios și foarte puțin ideologic și politic. Sunt ceea ce s-ar chema un sionist creștin. Credința mea creștină biblică mă obligă să cred în adevărul revelat al Scripturii, conform căruia poporul lui Israel este un actor important al istoriei omenirii, fratele mai mare al creștinilor iar restaurarea inclusiv politică a lui Israel este un semn al împlinirii unor profeții. Însă niciuna din aceste profeții nu vorbește despre vreo superioritate rasială, control politic sau altă nebunie ce stă în spatele antisemitismului, ci despre relația privilegiată spiritual dintre Dumnezeu și copiii lui Abraham.