Cea mai dură lecție a acestor ani este aceea că nu mai are niciun rost să mai fii logic și coerent.
Societatea noastră e fracturată și vindecarea este, să recunoaștem, imposibilă.
Și da. Toți suntem vinovați dar nu în egală măsură.
Ura lor frustrată care a încolțit, știu, o să mă înjurați, în piața Universității din 1990, și care a continuat să crească, să facă cele mai stranii metastaze este principala vinovată.
Și în fața urii lor toate argumentele se năruie. Cum ar putea să reziste?
Iar ura asta este întreținută. Și nu poți să te faci că nu e întreținută inteligent, cu direcție.
Uitați-vă ce inteligent au construit atacul la adresa Gabrielei Firea. Cât de pervers au stârnit pe #rezistenți ca să pregătească huiduielile la adresa primarului general al capitalei în cadrul unui eveniment organizat de….Primăria generală a capitalei.
Prin zvonuri vehiculate încă de dimineață, insinuări și susurări au pregătit atmosfera huliganică de la întâmpinarea lui Halep.
Dar ce mă uit la Firea? Paranormalul Oreste cu dezvăluirile sale elucubrante la adresa lui Mircea Badea (fost prieten, totuși) a avut o strategie des folosită pe aici. Nu ai argumente? Ataci la persoană, faci insinuări. Și cum cea mai bună insinuare este că ești omul rușilor, iată cum aflăm de la Oreste că Mircea Badea e… de la nkvd (dar Ceka ce o avea?).
Dar eu însumi sunt victima unei campanii similare: asocierea mea cu Sputnik, site de știri cu care am 16 colaborări în 2 ani și jumătate, colaborări ce nu au vizat decât tangențial relațiile româno-ruse. Dar Duca scrie prea argumentat ca să nu încercăm să blocăm accesul cititorilor la el insinuând că ar fi ”agentură străină„, omul rușilor. nu?
Strategiile astea sunt gândite să alimenteze ura. să împiedice dialogul și orice șansă de vindecare a societății.
Și oameni inteligenți, cu studii, cu pretenții burgheze, ajung să urască nu doar PSD ci și pe Badea sau pe Duca că, așa cred ei, vor dictatură rusă în România, dar ignoră cu desăvârșire realitatea României: o țară în care milioane de români au telefoanele ascultate, procurori inventează dosare, protocoale secrete între servicii și instituții țin loc de lege și de transparență democratică.
Și supărați că Firea îndrăznește să fie primarul Bucureștiului deși ei nu au votat-o, #rezistenții nu se întreabă nicio clipită de ce e presiunea asta incredibilă ca Kovesi, în ciuda abuzurilor DNA; care au devenit deja informația publică, să rămână în funcție.
Nu contează asta. Nu contează decât să demonizeze pe cei care gândesc altfel decât ei, să refuze dialogul și să încremenească într-un mecanism al urii…
În fața acestui cancer al urii care ne-a cuprins țara nu poți decât să te întrebi, foarte serios: mai merită să mai lupți? Metastaza este evidentă, infecția e deja urât mirositoare….

MILIOANE de romani au telefoanele ascultate? deci cel putin doua milioane de romani sunt ascultati? exista vreo dovada?
ApreciazăApreciază
Pt unul ca tine, provenit din familiile de flotanti, care ati distrus Bucurestiul, tranformindu-l intr-un mare sat, probabil ca nu vor fi gasite vreodata dovezi care sa-ti placa tie si celor ca tine. Voi taranimea ar trebui sa va taca gura aia mizerabila! Voi nesimtitii astia cu minte de gaini trancaniti de 73 de ani! Nu vedeti ce-ati facut?! Aici nu este vorba de nu stiu ce partide sau nu stiu ce teorie ci doar de voi! Ati navalit in oras si putea totul! Astia sinteti si astia ati ramas! Diferenta este ca astia din noile generatii ati adaugat o fudulie iesita din comun avind impresia ca voi chiar stiti ceva! Minte de gaini, asta sinteti! Dincolo de slugarnicia aia de toata voma fata de straini nu aveti nimic in voi! Ati ingretosat un continent intreg!
ApreciazăApreciază