România între Trump și Putin

Un prieten drag de pe Facebook, căruia îi voi spune I. G. , mi-a reproșat, aparent pe bună dreptate: păi cum, tu nu apreciai pe Putin? De ce ești acum supărat foc că Trump a fost făcut k.o. de președintele Rusiei? Nu ar trebui să te bucuri?

Ok. Mi-e simpatic Putin, nu neg, dar sunt român și sunt în România. Și, spre deosebire de idioți și ticăloși filo-americani, care au fantezii cu aviația americană care bombardează România, ca să o ”scape” de comuniști sau de ce fantezii mai au ei, îmi iubesc această țară suficient de tare ca să nu îi vreau răul.

Da. România, fără să ne întrebe nimeni, a fost, în ultimii 20 de ani, transformată într-un jucător fără personalitate pe scena politică internațională. Dintr-o țară suverană, ne-am transformat în pionul intereselor SUA.
Soldații noștri sunt trimiși să ucidă și să moară în războaiele americanilor.  Ne dăm și banii de la gură ca să hrănim industria de război americană. Investitorii americani sunt tratați așa cum tratau indienii pe oamenii de afaceri britanici în timpul Imperiului colonial.
O clasă politică submisivă și lașă, face pelerinaje la ambasada SUA să ia lumină și aprobări pentru orice rahat. Trădători sau doar imbecili, se perindă prin demnități publice sau studiouri și redacții pentru a ne explica că România nu are altă alternativă, altă soluție, decât o cât mai mare submisivitate față de interesele americane.
Se induce o mândrie națională că avem trupe de ocupație americane pe teritoriul țării. În ciuda opiniilor și intereselor vecinilor noștri de la Marea Neagră, la fiecare summit NATO noi venim cu o obsesie: să vină americanii și să ne ocupe marea.
În același timp, ca niște câini, lătrăm din spatele gardului sau privim cu dispreț superior pe oricine nu e ca  noi, nu are zgardă made in USA la gât.
Relațiile noastre cu Rusia sunt în acest moment doar cu puțin mai bune decât pe 22 iunie 1941. În schimb, ne-am trădat comunitățile românești din Ucraina, doar pentru că stăpânii noștri ne-au spus că trebuie să susținem regimul naționalist și xenofob de la Kiev.
Nu avem relații bune cu niciun vecin. Suntem ignorați sau priviți cu rezervă sau chiar cu dușmănie, în toată regiunea. Dar diplomația noastră oricum nu are altă misiune decât să fie anexa intereselor americane….

Iar în ciuda tuturor acestor demonstrații de submisivitate venită din partea liderilor noștri, SUA ne umilește și mai tare.
Deși cetățeni UE, suntem tratați ca mexicanii când vine vorba de regimul vizelor din SUA. Ambasadorii americani trimiși la București au fost parcă selectați să jignească sentimentele noastre religioase și valorile noastre morale. Am avut ambasador homosexual, am fost obligați să vedem cum ambasada ne ceartă că suntem prea creștini, prea nu știu cum, că nu acceptăm toate directivele lor culturale, finanțează proiecte în care elevi de școală sunt educați că e cool să îți bați joc de moralitatea părinților. Rapoartele Departamentului de stat cu privire la România ne ceartă, în esență, pe aceiași direcție: după ce am capitulat militar, economic și politic în fața SUA, uite că ne încăpățânăm să nu capitulăm încă din punct de vedere religios și cultural.
Da. Periodic conservatorii filo-americani se auto-iluzionează cu ideea că o să se schimbe ambasadorul, că ceea ce fac conservatorii americani în SUA vom fi lăsați și noi să facem aici….Zăhărel propagandistic ieftin…..

Da. Aceasta este starea de fapt.
Ba și mai gravă: SUA intră într-un adevărat război cu Uniunea Europeană. Iar România, deși membră în UE, o uniune în care de bine de rău avem, prin tratate, un cuvânt de spus, un anumit impact, riscă, prin obsesia quasi-religioasă a pro-americanilor de la conducerea țării și din diverse cercuri de influență, să joace tot pe cartea americană: carte care nu ne oferă nicio altă garanție, în afară de aceea că suntem ocupați militar de ei…

Însă ieri am văzut un lucru (despre care eu, casandră masculină, am tot scris): că americanii nu au prieteni. Și ca în șah, sunt dispuși să sacrifice și un cal, și o tură (precum alianța cu Germania), deci nu se vor uita la un pion penibil și izolat precum România.
O victorie a lui Putin nu va ajuta cu nimic România. România pentru Moscova (dar și pentru Budapesta, Belgrad, Ankara, Sofia și, da!, Chișinău) nu e un prieten, nu e un potențial aliat, ci doar un pion american rătăcit pe un colț de tablă unde americanii s-ar putea să nu mai aibă nicio miză. Dar Rusia are multe mize….
Care este forța noastră de negociere cu țări la care ne-am stropșit mândri și aroganți că noi, spre deosebire de ele, suntem ocupați de trupe americane?

Deci nu trebuie să bucure pe nimeni o victorie a lui Putin: nici pe cei mai rusofili dintre rusofilii de aici. Pentru că România nu are prieteni….
Însă de ….ieri, nu de mâine, ar trebui să începem să ieșim din imbecilul american dream în care ne-am scufundat de vreo 2 decenii și să gândim repede o soluție pragmatică pentru România.
Soluție pe care eu o văd, poate o să vă surprind, alături de Uniunea Europeană. Fie și pentru că UE este cam în același tip de rahat ca și noi….