Evrei și creștini. 106 ani de la nașterea părintelui Nicolae Steinhardt

Ieri, 29 iulie, s-au împlinit 106 ani de la nașterea părintelui Nicolae Steinhardt,  probabil cea mai serenă, mai vie, mai impresionantă imagine a Ortodoxiei românești din secolul XX, un veritabil sfânt  al acelui secol nebun.
E un prilej pentru mine de reflecție asupra unui subiect foarte important, care reprezintă o particularitate fundamentală pentru spiritualitatea vremurilor noastre: renașterea Israelului și reîntâlnirea, după aproape 2000 de ani, dintre evrei și creștini.

Toată modernitatea este punctată de mari personalități de origine evreiască care au marcat definitiv lumea noastră. După secole de închidere în ghetto, de refuz al istoriei, odată cu modernitatea, are loc și renașterea pentru lume a evreității.
Baruch Spinoza, Karl Marx, Albert Einstein, Sigmund Freud, Edmund Husserl, Wittgenstein, Theodore Adorno, Raymond Aron, Hannah Arendt, Karl Popper, Ayn Rand, Claude Levy Strauss, sunt doar câteva nume (dar ce nume!) din lista impresionantă a evreilor care au marcat definitiv modernitatea. Și dacă vă uitați cu atenție pe listă, oamenii aceștia s-ar fi sfâșiat între ei, dacă ar fi fost puși în aceeași sală de seminar. Practic cel mai mare contestatar al lui Marx e Popper, cel ma mare adversar de idei al școlii din care a făcut parte Adorno, e Aron, și tot așa….
Acest mic popor abia ieșit din ghettourile și shtaetl-uri, a oferit cea mai importantă (nu e nicio exagerare) contribuție la ceea ce am putea numi civilizație modernă.

Eu nu pot să nu văd în această efervescență culturală ce nu are comparație, care a permis ca un popor minor și periferic să devină fermentul modernității, decât un semn al împlinirii planului lui Dumnezeu cu Israelul, al reintrării Israelului în marea istorie, pentru care a fost pregătit de Domnul.
Iar secolul XX este și secolul reîntâlnirii dintre evrei și creștini la nivel spiritual. Există niște personalități, pe cât de atipice, pe atât de fascinante, care marchează această întâlnire.
Am în cap imediat o listă, un pomelnic, o litanie de mistici și teologi ai secolului XX care trăiesc și gândesc în cadrul întâlnirii și dialogului dintre spiritualitatea evreiască și spiritualitatea creștină:
Franz Rosenzweig
Edith Stein
Simone Weil
Jacob Taubes
Nicolae Steinhardt
Richard Wurmbrand
Jean Marie Lustiger

Unii dintre ei se convertesc la Creștinism. Edith Stein devine catolică și moare ca sfântă martiră, la Auschwitz, sub numele de călugăriță carmelitană: Tereza Benedicta a Crucii.
Nicolae Steinhardt se botează în închisoare ortodox și moare călugăr la mânăstirea Rohia.
Richard Wurmbrand se convertește la creștinismul protestant, luteran și după ani de temniță pentru credință, moare ca pastor mărturisitor al credinței creștine evanghelice.
Jean Marie Lustiger devine catolic și ajunge arhiepiscop și cardinal al Parisului.

Alții aleg să își redescopere, să își reîncarce cu amprentă creștină, iudaismul. Rosenzweig, cu a sa „Steaua Mântuirii„ (care trebuie tradusă și în limba română- e o obligație pentru sărmana noastră cultură) construiește o teologie a mântuirii cu o puternică amprentă creștină.
Jacob Taubes, rabin și filosof, de multe ori cinic, în ultimele zile ale vieții, cu perfuzii, imobilizat, refuză anestezicele pentru a putea să țină un ultim seminar de câteva zile, despre teologia politică a lui Pavel: poate cel mai bun insert în teologia celui mai mare evreu dintre creștini (după Hristos, desigur) și a celui mai mare creștin dintre evrei: apostolul neamurilor.

Simone Weil, un personaj incredibil, de film, redescoperă credința în focul și nebunia lumii cuprinse de isteria fascismelor și lasă o suită de scrieri care arată, la un nivel profund, nu doar intelectual ci mai ales mistic, tensiunea întâlnirii dintre cei doi copii ai lui Israel: creștinii și evreii.

Modernitatea are o istorie care practic nu poate să fie separată de istoria evreității. Are o bibliografie care este esențial evreiască și are pietre de poticneală, care devin pietre de separație, ce sunt legate de iudaitate.

Nu e întâmplător cred eu că Israelul a renăscut ca o mare putere din cenușa Holocaustului.  Așa cum nu e întâmplător că mulți creștini și-au pierdut dreptul de a mai fi fii ai lui Dumnezeu tocmai prin teribilul păcat al antisemitismului.  Așa cum nu e întâmplător că evreii redescoperă dimensiunea mesianică a credinței lor. Așa cum iar nu e întâmplător că arma principală a seculariștilor și pretinșilor atei nu e contestarea ideii de divinitate, ci tocmai contestarea Dumnezeului Bibliei, Dumnezeului lui Abraham, Isaac, Iacob, al nostru, al creștinilor, dar și al lor, al evreilor….

Pur și simplu se separă apele. Și noi va trebui să alegem de ce parte stăm.

Nicolae steinhardt.png

3 gânduri despre „Evrei și creștini. 106 ani de la nașterea părintelui Nicolae Steinhardt

  1. Domnule Ducă mergeți la ei acasa! Caracterul unui neam il vezi cand se simt tari pe picioare. Noi creștinii nu am avut voie să circulă pe o stradă ca nu eram evrei!!! Acum cu un efort minim de imaginatie imaginati-va ca nu lăsăm nici un autocar evreiesc circule pe o arteră principală din București. Daca de primul episod nu s-a auzi si nu vorbeste media sunteti constient ce s-ar intampla in cazul ipotetic? Caz izolat? De smulsul crucii de la gâtul unui duhovnic cunoscut din Romania ce spuneți? Teoria dumneavoastra e politic corecta eu va vorbesc realități trăite si…. mai am încă! Am fost o data nu imi mai doresc ă doua oara!

    Apreciază

  2. Cu exceptia penultimei fraze (iacobinii si comunistii si, mai nou, neomarxistii au persecutat, primii salbatic, ultimii inca soft, tot ce era credinta religioasa: stii ce pateau profesorii budisti si catolici, deopotriva, cu discipoli cu tot, in Indochina comunista cind dadeau trupele peste ei? e o mentiune fugara in Exorcistul, dar pornind de acolo se afla lucruri oribile…) sint de acord. Nu cred insa ca zeul a trei religii, chiar fie ele practic globale este, totusi, Entitatea Suprema si finalul si sursa tuturor revelatiilor. Pur si simplu nu pot, nu vreau sa cred si nu simt asta. Pe de alta parte, theomahia generala, totala, este o atitudine si o actiune frizind dementa: a uri ideea de Divin ne arunca in o umanitate defecta. Oricine sau Orice ar fi Creatorul Universurilor, pur si simplu avem nevoie de religiozitate pentru a ne mentine umanitatea. Si nu din ratiuni de credinta ideologizata, precum crestinismul post-teodosian, ci pentru asa functionam cel mai bine ca oameni: avind evlavie la Divinitate, fie ca este manifestata ca Unul, Treime sau Nenumarati.

    De Daniel Boyarin si Jacob Neusner, si operele lor despre interactiunea iudaism-crestinism ce parere ai?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s