De ce să îi credem?

La început autoritățile ne-au spus să nu ne îngrijorăm, că totul este sub control, că acest covid nu este ceva mai mult decât o gripă mai violentă.

Apoi ne-au spus că trebuie un lockdown de două săptămâni, cât să fie pregătit sistemul sanitar.Apoi ne-au spus că e nevoie de un lockdown de o lună.

Apoi că nu e suficient ci e nevoie de un lockdown de două luni.

În timpul lockdown-ului ne-au interzis până și să mergem la cimitire altfel decât cu statutul de decedați.

De altfel numărătoarea morților de covid a fost și a rămas cea mai bună dovadă a relei-voințe, ticăloșiei și imbecilității autorităților. Au fost declarați ca ”morți de covid” toți cei care au murit având și covid. Boli mortale au devenit simple comorbidități.

Uneori și accidente au devenit comorbidități. Căci poate covidul a fost cauza reală de te-ai urcat beat la volan și ai dat într-un copac.

Morții de covid sunt numărați ca în Caragiale. În august se descopereau morți din noiembrie anul trecut. Și acum, când scriu, o parte din importantă din cei declarați ca decedați în ultimele 24 de ore sunt din altă perioadă a anului. Cum de? Dar cine suntem noi să chestionăm „știința„?

Au scos armata pe străzi într-un exercițiu cretin de imagine. Cu mitraliere și mașini blindate, armata a fost scoasă să își intimideze proprii cetățeni. Ce conta că e flagrant neconstituțional?

Imbecilul care conducea atunci armata a fost promovat acum premier….

Au închis ușile spitalelor în nas pentru tratamente ”ne-esențiale”. Întregul sistem sanitar, preocupat să combată teribilul covid, a lăsat o țară întreagă netratată de alte boli.

Dar să nu credeți că a lenevit: medicii au devenit pasionali vestitori ai morții, arhangheli ai amenințării, aducători ai stresului și fricii în societate. Căci e știut că ele ajută foarte mult la sănătate.

Au fost, să nu uităm, evacuate cu noaptea în cap spitale „neesențiale”. Că ți-ai rupt piciorul nu e ”esențial„.

Sub pretextul că ne-am putea înghesui și astfel cădea victime bolii, în inteligența lor înfricoșătoare autoritățile au decis să reducă programele la magazine și instituții. Căci, nu e așa?, dacă e programul mai scurt, riscul de a te înghesui scade.

La fel, pentru a preveni aglomerările în autobuze, unele autorități locale, desigur, invocând știința, au mers mai departe cu prostia doctă. Uitați un exemplu de la Constanța: cum poți preveni aglomerarea în autobuze? În loc să deschizi cele trei uși ale autobuzului, deschizi doar două….

În ultima fază a lockdown-ului, autoritățile au dat o altă lovitură de geniu nu bolii ci demnității umane: vârstnicii nu mai aveau voie din casă decât 2 ore pe zi. Pentru sănătatea lor, desigur.

În aceeași logică au venit interdicțiile de noapte. Chiar și acum, dacă ai nenorocul de a călători noaptea, ceea ce e legal chiar și după legile imbecile ale dictaturii sanitare, nu ai de unde să îți cumperi în gară un pahar de apă. Ce dacă mori de sete? Important e că autoritățile luptă ilogic și cretin cu pandemia.

Apoi a venit obsesia cu măscuța. Nu e demonstrat că ar fi eficientă. Iar măștile care ar fi cu adevărat eficiente sunt și prea scumpe și irespirabile.

Așa am ajuns la o sarabandă a botnițelor purtate sub amenințarea poliției și armatei. Măști de unică folosință purtate de sute de ori, împăturite și reîmpăturite până ce albastrul devenea alb murdar iar albul devenea gri.

Însă autoritățile au considerat că e necesar să le porți și în aer liber: pe faleza mării, în parc, în plimbare. Doamne ferește să respiri aer curat, nefiltrat prin botnița împuțită a dictaturii sanitare.

Cel mai bun prieten al covidului și cel mai mare dușman al autorităților a devenit bucuria. Simpla idee că oamenii îndrăznesc să se bucure printre picături de viața nenorocită de autorități era urmărit cu drona și sancționat cu amenda.

Politicieni supra-realist de imbecili au organizat adevărate provocări ca să poată denunța crima de a îndrăzni să te mai bucuri de viață. O mai țineți minte pe creatura aceea de la TImișoara? Nu o uitați, ca să nu mai revină niciodată în politică.

Apoi a venit vaccinul salvator. Specialiștii l-au întâmpinat la graniță, deși venea într-o camionetă de înghețată, cu pinguini. Apoi a fost împachetat în cutii de pizza (pe bune!), dovadă că în sinea lor specialiștii cunoșteau deja valoarea lui Mesia cu ac.

S-au grăbit însă să anunțe că dacă ne vaccinăm, nu mai murim. Apoi că murim, dar murim mult mai sănătoși decât nevaccinați.

Apoi au spus că vaccinații trebuie protejați de nevaccinați. Altfel se îmbolnăvesc, mor și păcat că s-au vaccinat. Așa că trebuie un certificat special, care să acorde drepturi speciale vaccinaților.

Apoi au spus că trebuie a treia doză. Este esențială, că altfel nu se mai poate. Iar semnalele de la specialiștii de afară (de cele mai multe ori mai imbecili și răi decât ai noștri) sunt că nici doza a patra nu e de evitat….

Și vor să îi credem?

22

Publicitate

Un gând despre „De ce să îi credem?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s