Astăzi a fost sfântul Nicolae…

Dacă s-ar face un top al celor mai iubiți sfinți ai Bisericii, sfântul Nicolae ar fi sigur pe podium. Iar notorietatea și dragostea credincioșilor și-a câștigat-o pe merit. Toată viața sa, ca și miracolele ce au caracterizat apoi posteritatea sa, ne arată un sfânt al armoniei dintre iubire și dreptate. A iubit enorm, a iubit cu dăruire, a iubit cu o iubire care nu judecă.
Pe de altă parte a fost foarte ferm când a venit vorba de dreptate, de adevăr, de principialitate.

Aici, în modelul său, de bunătate absolută ce nu alunecă spre nedreptate, trebuie să ne regăsim și noi.
E multă bunătate care alunecă spre nedreptate. Iubind, poți trece cu vederea dreptatea, poți ierta prea ușor și fără de folos. Uneori poți încuraja nedreptatea, fie și printr-o îngăduință iubitoare.
La fel, din prea mult elan al dreptății, se poate să uiți porunca iubirii și să ajungi să pierzi simțul măsurii, să nu vezi nuanțele omenești care fac ca orice se întâmplă în viețile noastre, și bine, și rău, și drept, și nedrept, să aibă nuanțele subiectivității umane. Și astfel ajungem să urâm, chiar, din prea multă râvnă de dreptate.
Or asta nu ne face mai puțin îndrăciți, chiar dacă ne justificăm ura prin dreptate.

Aici, la acest echilibru între iubire și dreptate trebuie să lucrăm. Și sfântul Nicolae e un exemplu de reușită în această privință.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s