Doar două Evanghelii menționează Crăciunul. De fapt, sărbătoarea Crăciunului a fost adoptată în Creștinism la peste 300 de ani după nașterea Domnului.
Explicația este relativ simplă: pur și simplu primele generații de creștini nu aveau timp de sărbători. În primele sale secole, Creștinismul a trăit tensiunea așteptării celei de-a doua veniri a Domnului: acela era obiectivul lor. Și de aceea tot ce făceau ei era să vestească împărăția care stă să vină. Și să se roage să vină mai repede.
După ce împărații romani au pus mâna pe Biserică, au instituționalizat-o, nu a mai fost voie să așteptăm activ Împărăția lui Dumnezeu.
Sfârșitul acestui sistem de lucruri a devenit ceva înfricoșător. Apocalipsa (care înseamnă de fapt ”descoperire/revelație”) a devenit un cuvânt de speriat.
Viața creștină a încetat să fie o viață spre Împărăție și a devenit o viață de bun cetățean, moral, cumsecade, al acestor împărății. Iar după moarte, când oricum autoritatea civilă nu mai poate pune mâna pe noi, începem să vorbim despre Rai, Iad, apoi și Purgatoriu….
Iar viața Domnului a fost reevaluată după noile așteptări, mai așezate, ale Bisericii.
Așa am început să serbăm și Crăciunul, de exemplu.
Însă și în sărbătoarea Crăciunului există această tensiune eshatologică, a sfârșitului care trebuie să vină și e bine să vină.
E inevitabil, când meditezi la Crăciun, să nu te gândești la evrei și la așteptările lor.
Ei așteptau pe Mesia, pe cel care să îi conducă într-o altă etapă a istoriei lor. Toate relatările Crăciunului sunt despre bucuria aceasta, că istoria așa cum era ea până atunci, se va sfârși.
Mă rog, nu doar bucurie….
Magii erau tare bucuroși. La fel și păstorii. Desigur, și Maria, și Iosif.
Dar Irod și stăpânitorii acelui veac nu se bucurau. Ei se simțeau bine în istoria lor, cu puterea lor, cu instrumentele acestei puteri la îndemână.
De aceea ar fi făcut orice ca să împiedice o schimbare a lumii de pe urma căreia ei profitau.
Așa și în epoca creștină. Mari credincioși, oameni cu frică de Dumnezeu, ar face orice doar să nu se sfârșească lumea lor, în care au bisnisuri, combinații, se simt bine, comod, așezați.
Iar asta se întâmplă mai ales acum, când trăim vremuri paradoxale.
Toți suntem acum precum Irod. Ba chiar mai tari decât el: când a avut Irod distracții la un buton de telecomandă distanță, bogăție de mâncăruri cum se găsește la orice market de colț de stradă, băuturi, droguri, haine atât de variate, telefoane mobile, fotolii gândite să îți facă masaj, jacuzzi și toate alinturile pe care orice cetățean mediu și le permite acum?
Și cei mai săraci de acum par bogați pe lângă săracii din vremea nașterii Domnului….
Pe de altă parte, epoca noastră este cea mai nefericită dintre toate. Uitați cât de speriați suntem de viroza asta. Uitați cât de speriați suntem de orice amenințare la adresa prosperității noastre care totuși ne face nefericiți?
Acum nu foamea și bolile sărăciei ne ucid ci depresia, fricile noastre și bolile bunăstării…..
Să mai aducem aminte de avort?
Cu avortul suntem foarte asemănători lui Irod: ucidem copiii care ne pot complica existența și bunăstarea. Nu chiar 144 de mii, cât spune Biblia că ar fi făcut Irod singur, dar….avortul este principala cauză a deceselor, dacă am avea minima decență și bun simț să recunoaștem o evidență naturală și logică: avortul e o crimă.
Epoca noastră se apropie de Crăciun consumerist.
Nu doar seculariștii o fac, nu vă iluzionați.
Creștinii o fac foarte consumerist. Vedeți sfânta tradiție a porcului de Crăciun, a cozonacilor, sarmalelor, vinului, chinul de a ne cadorisi unii pe alții, etc.
Și la biserică mergem tot pe o logică consumeristă: dau bani, lumânări, tămâie, etc., primesc în schimb har, împlinirea dorințelor, sănătate, ce mai cer….
Crăciunul ne place pentru că nu ne mai provoacă, nu mai vestește pentru noi, răsturnarea lumii noastre și venirea Împărăției Lui.
Ia să vestească Pruncul apocalipsa, că l-am avorta așa cum facem, foarte civilizat, igienic, medical, cu toți pruncii nedoriți….
Bogdan DUCA 