Cum am promis: despre Călin Georgescu

Cum am promis, fac aici și un mic text cu părerea mea despre Călin Georgescu, președintele de onoare al AUR.
Călin Georgescu e un personaj. Are prestanță, e telegenic, e fotogenic. Dar când deschide gura are două alternative:
-fie repetă la infinit niște lozinci fără conținut real;

-fie începe niște deliruri de un spiritualism misticoid new age.

Asta o spun după ce am depus efortul de a îl asculta și a-l citi.

Nu cred că e vreun mare mason, vreun bilderberg conservator. Ce cred despre el e că e pur și simplu un guru rătăcit în politică, care, dacă nu ar fi fost haosul îngrozitor din politica românească contemporană, criza identitară și valorică în care e scufundată societatea noastră, și-ar fi mâncat liniștit (sau neliniștit) pensia într-un deplin anonimat.

Pur și simplu pentru un segment nu știu cât de relevant din societate, domnul Călin Georgescu a devenit un soi de ”mesia”. E, cum spuneam, prezentabil, are o legendă de ”cineva mare” (”a fost expert la ONU”- de parcă ONU, care oricum e o nebuneală inutilă, nu duduie de toți nebunii cu funcții….), are și legendă de ”ocult” (clubul de la Roma e în imaginația multora cine știe ce mare mâncare de fasole….).

Și are și dimensiunea asta spirituală și patriotică, amestec de dacopatie și new-age, toate ambalate într-o foaie de calendar, ca să pară creștine.

Dar ce treabă are cu AUR?

Păi asta e strategia deșteaptă a AUR. Nici Simion, nici Târziu nu au nevoie de personalități, sau de legende care să le strice ”cosa nostra” din partid. AUR trebuie să fie plin de imbecili solemni sau pomanagii politici, ca să nu atenteze niciunul sau să pună în umbră pe cele două stele (și alea jalnice) ale partidului.

Însă pentru a evita concurența pe segmentele conservator, naționalist, suveranist, liderii AUR au un joc de o perversă inteligență (probabil sugerată de strategii din…pădure, nu mă întrebați care).

Pur și simplu ei se arată prietenoși, negociază, oferă cioara de pe gard, tuturor celor ce le-ar putea fi opozanți pe această filieră. Și împiedică inteligent orice coagulare care nu ține de partidul lor.

Georgescu a devenit ”președinte de onoare” al AUR (titlu foarte flatant, dar fără niciun rol real în partid) tocmai în perioada în care încerca să coaguleze propriul său partid. Adică din posibil concurent, care ar fi furat un 0,5% din potențialul AUR, a devenit o maimuțică solemnă pusă la geamul sediului partidului.

Așa au făcut cu toți. În 2020 au ținut la negocieri pe toți potențialii rivali până au obținut ce doreau de fapt: ca aceia să nu candideze.

Unora le-au dat locuri ca să candideze, dar acolo unde știau sigur că nu au cum să câștige. Căci, vă spun un secret: se cam știu, e matematică, locurile care sunt cu adevărat eligibile. Desigur, se mai întâmplă și chestii neașteptate: cum a fost un vot mai consistent la Iași, care a dus-o pe Șoșoacă în parlament.

Dar așa face AUR și acum. Cum mișcă unul și amenință să construiască o alternativă suveranistă, cum încearcă să îi ofere ceva ca să îl păcălească, iar dacă nu se poate, măcar să îl mulțumească parțial.