Cea mai mare problemă la predică este când preotul nu vorbește sincer.
Poate să vorbească foarte corect teologic, poate să fie foarte bine documentat, dacă nu vorbește sincer, dacă nu vorbește din inima sa, din mintea sa, din experiența sa, predica aceea este ratată.
În schimb o predică sinceră, o predică din inimă și experiență, este o predică reușită, chiar și când este puțin documentată, lipsită de floricele teologice ba chiar și când este agramată.
Pentru că vorbește ”pe limba sufletelor noastre”, se adresează direct nouă.
Cea mai faină predică din viața mea a fost o predică rostită de părintele Ioan Buga care spunea, de o Înviere, că văzuse un om al străzii în seara Sâmbetei celei Mari.
Spunea părintele Buga: cât timp sunt oameni ai străzii, cât timp există foamete și sărăcie în orașe și societăți pretins creștine, cât timp singurătatea și disperarea neiubirii și disprețului față de semeni sunt realități vizibile și palpabile între creștini, atunci Învierea este un act ratat.
Ce folos că a înviat Hristos dacă creștinii sunt mai infecți decât păgânii? Dacă Biserica nu a reușit nici măcar printre ai ei, să ofere pregustarea Împărăției prin dragoste și compasiune?
Ei, predica asta mi-a rămas în cap și lucrează (de acum mulți, tare mulți ani în care a fost spusă) încet în sufletul meu.
Bogdan DUCA 