Acum doi ani intram în pandemie

Anul 2020: lunile februarie- martie. Adică exact acum 2 ani de zile….

Atunci întreaga lume a fost paralizată și aproape peste tot s-a declanșat o dictatură absurdă pentru că mass-media oficială și rețelele de socializare au fost invadate de povești de groază cu un nou tip de gripă care ucide.

Toată mass-media și toate rețelele de socializare s-au umplut cu informații despre un virus care a început să facă ravagii în China și apoi în întreaga lume.

Imagini cu oameni căzuți morți pe stradă, zvonuri că spitalele sunt deja aglomerate până la refuz, știri cu morgi deja excedate de numărul ”clienților” au căpătat predominanță și au luat locul agendei destul de banale a unei zile de iarnă spre primăvară .

Știrile despre virusul care aduce moartea au provocat panica în societate. Iar statele au răspuns prompt: la ”cererea” societății speriate s-a instaurat o dictatură a absurdului. Lockdown strict, măsuri ca de război, scoaterea armatei pe străzi, încurajarea delațiunii, reorganizarea vieții în jurul unor priorități decise de o echipă de experți și de guverne: asta a fost rețeta pe care a trebuit să o luăm toți de la farmaciile mediatice.

Autoritățile nici nu ne-au mințit: intram, au recunoscut oficial, într-o nouă normalitate, în care frica și ”solidarizarea” obligatorie sunt imperative.

Din prima clipă această ”nouă normalitate” a pretins și a obținut monopolul ideologic și mediatic. Orice voce mediatică care nu se alăturase coralei isteriei era demonizată (erai ”mânjit” cu sângele victimelor atribuite virusului), marginalizată, ironizată (”conspiraționiști” ordinari), și apoi ferm cenzurată.

A devenit un titlu de mândrie pentru presă să își încalce vechea deontologie: verificarea surselor și prezentarea și părerilor contrare. Narațiunea oficială cu privire la virusul ucigaș și dictatura sanitară ce e cel mai bun tratament nu trebuia pusă în discuție.

În România, ca un făcut, aceiași militanți din același cerc ideologic (cu Soros, haștag, progresisme, blabla) care ne-au complicat și nenorocit viețile cu influența lor timp de mulți ani, deveniseră vectorii noii isterii sanitare.
Aceiași oameni care au fost influencerii mișcării anti-corupție, ecologiste, anti-comuniste (mă rog, ce se înțelege în România prin anticomunism) deveniseră acum formatorii de opinie agreați pentru apărarea sănătății publice prin acceptarea dictaturii sanitare.

Cenzura a devenit un instrument de tratament. Sub pretextul combaterii ”fake news”, nu doar că au fost cenzurate opinii, dar s-au creat adevărate instituții (oficial ong-uri sau site-uri ”independente”, dar bine stipendiate din bani publici) de inchiziție și cenzură, numite însă ”corect politic” ca ”fact checking”. Care, ce coincidență!, nu doar că nu

Marea majoritate a oamenilor au acceptat această nouă normalitate. Frica pentru propria lor viață a fost un element cheie. În definitiv e o reacție firească ca amenințarea vieții să te ducă la submisivitate.

Însă a mai venit un aspect: cel ideologic. Noua dictatură nu avea nevoie doar de obediență. Dictaturile obțin ușor obediența: cu poliția și armata.

Dictaturile au însă nevoie de loialitate, angajament și complicitate. De aceea povestea cu frica a fost dublată/triplată/cvadruplată de alte narațiuni

Au apărut eroii din linia întâi, celebrați, aplaudați în ceremonii de balcon (cum era prin societățile occidentale mult mai spălate pe creier decât a noastră, care e predominant individualistă, încă).

Dar a apărut și eroismul din linia a doua. Supunându-te, salvezi vieți. Distrugându-ți familia, credința, tabieturile sociale, dar contribuind și la resetarea economică a lumii prin distrugerea ultimelor bastioane ale micilor întreprinzători (cărciumile, pensiunile și hotelurile) tu de fapt ”salvai viața bunicii tale”.
Nu e așa că e mișto? Spre deosebire de toți eroii istoriei, niște nesupuși și liberi, noul erou este cel care salvează vieți prin supunere și ascultarea doar de informațiile care vin confirmate pe linie oficială.

A fost și un eroism civic: al denunțătorilor vigilenți, care chemau poliția pentru că vecinul face petrecere după ora 22 sau a ieșit de pe ușa blocului la ora 23, foarte probabil fără motive întemeiate.
Alți eroi civici au vânat nasuri nesupuse ce se ridicaseră deasupra măștii sau pur și simplu dădeau report la toate conturile online care nu participau la șarada dictatorială.
Apariția vaccinurilor a fost prilej pentru o nouă etapă de exercițiu de supunere.

Acum toți eram chemați să devenim ”eroi activi”. Prin vaccinare, învingeam pandemia. Dar nu e simplu: trebuie trei patru doze.
Și aici a apărut un clivaj între vaccinați, exponenții civilizației, încrederii în știință, încrederii în sistem, și nevaccinați: primitivi, obscurantiști, misticoizi, conspiraționiști și…..oamenii rușilor (mai ales în propaganda românească).

Acum am intrat în alt episod: Rusia atacă Ucraina.

Ce întâmplare!, toți vectorii de opinie care de peste 10 ani ne-au învățat să combatem comunismul, să luptăm cu corupția, să salvăm mediul și să ne protejăm pe noi și pe semenii noștri de o gripă (*), s-au adaptat noii narațiuni.

Cenzura menită să salveze vieți în pandemie s-a aplicat ferm și dur la orice știre care vine despre război și nu e conformă cu narațiunea oficială. A devenit chiar un merit, aplaudat de societatea civilă a noii normalități, închiderea oricărui canal de știri alternativ, care nu vorbește conform cu narațiunea oficială.

Și, desigur, apar eroi, victime, povești emoționante și înfricoșătoare….

Nu contează ce se va întâmpla în Ucraina de acum înainte. Ce contează este că deja ”războiul din Ucraina” este doar o etapă suplimentară a ”noii normalități”, totalitarismul ce se consolidează în Occident.

De altfel războiul mediatic, dacă remarcați, nu e menit să ajute Ucraina. E doar menit să ne bage, ca societăți întregi, într-o nouă telenovelă ideologică, cu aceleași concluzii: supuneți-vă, ascultați doar din sursele noastre oficiale, combateți pe cine nu gândește ca sistemul pentru că altfel vin rușii. Așa cum venea covidul….

Adică un nou totalitarism.

(*) Căci da, e o gripă, care nu a făcut mai multe victime (cu toate cifrele umflate prin recomandări OMS) decât alte valuri pandemice de gripă precendente, ci chiar mai puține, dacă ținem cont că în 1958, de exemplu, când avem pandemia de ”gripă asiatică”, populația lumii era la jumătate decât cea de acum.