Au scris un articol în Scânteia despre mine

Astăzi am citit un articol despre mine.

Nu e primul articol despre mine. Dar categoric este un articol special. M-am simțit simțit asemenea lui Iuliu Maniu, lui Ion Mihalache, lui Gheorghe Brătianu așa cum erau ei prezentați în….ziarul ”Scânteia”.

Pe site-ul lui Cartianu am fost victima unui rechizitoriu al ”mâniei proletare”, scris barbar, agresiv, butucănos și pasional de cineva care ar putea ocupa (și poate că va și ocupa) vreo poziție de ”acuzator public” în vreun tribunal revoluționar euro-atlantic ce va trebui ”să se ocupe” de dușmanii UE și NATO.

Nu sunt singur în rechizitoriu. Sunt în compania unor prieteni și mai puțin prieteni (de la Dan Chitic la …. ÎPS Teodosie, care însă, din smerenie, se găsește după mine pe lista inculpaților).

Voi posta doar partea din rechizitoriu care mă vizează:

Românul trădător Bogdan Duca – propagandistul toxic de la „Sputnik”

Probabil că cea mai josnică creatură din galeria „monștrilor” propagandei putiniste în România este teologul Bogdan Duca.

Un personaj dubios, care nu și-a ascuns niciodată adversitatea față de Uniunea Europeană, de NATO sau de SUA, Bogdan Duca a ajuns să lucreze oficial în solda guvernului lui Putin, ca jurnalist al Sputnik.

Posesor al unui real talent de condeier – depășit doar de viclenia grețoasă cu care jonglează cu false argumente în susținerea tezelor propagandistice pe care le primește „de-a gata” de la stăpânii lui din Moscova –, Bogdan Duca face parte din elita agenților de influență pe care îi are Putin în România.

Diferența dintre Duca și ceilalți extremiști mioritici (Simion, Târziu, Capsali, Șoșoacă, Chitic) este lipsa totală de scrupule și aproape inexistența măcar a unei „minima moralia” în acțiunile sale publice.

Foarte agresiv, de o virulență extremă, trădătorul Bogdan Duca promovează cu o loialitate absolută și extrem de eficient tezele propagandei putiniste în România. De fapt, articolele publicate de acesta la Sputnik, pe blogul propriu sau în rețelele de socializare sunt o „chintesență” a tot ceea ce reprezintă propaganda instrumentată de Guvernul lui Putin în teritoriile românești.

Frustrat pentru eșecurile personale (de familie, profesionale etc.), Bogdan Duca acționează ca și când s-ar răzbuna pe România, țara unde nu a reușit să-și împlinească visurile de mărire care probabil l-au bânuit.

Aflat în slujba unui guvern străin și ostil României și Uniunii Europene, trădătorul Bogdan Duca își mănâncă blidul de linte aruncat de stăpânii de la Sputnik și oferă deplorabila priveliște a unui ratat frustrat, ajuns să-și trădeze țara ca răzbunare pentru eșecurile personale de care singur se face vinovat.”

De ce l-am postat? Ca să se vadă în ce hal a ajuns România în acest moment, să se vadă că istoria pare să se repete.
Evident, nu mă tem. Fără nicio urmă de ironie, dar cu serios umor, pot să vă asigur că am îmbrăcat ”tricoul morții” și sunt împăcat cu mine. Nu mă simt vinovat de nimic față de România, nici față de poporul român, nici față de propria conștiință.

Iar cei cărora le-am greșit și sper să mă ierte, nu sunt cei pe care i-am ”încondeiat” cu scrisul meu. Sunt alții/altele, din viața mea privată.

Cât despre lupta mea pentru rațiune și moderație, o voi duce până la capăt. Stați liniștiți.

9 gânduri despre „Au scris un articol în Scânteia despre mine

  1. ░██████╗██████╗░██╗░░░██╗████████╗███╗░░██╗██╗██╗░░██╗
    ██╔════╝██╔══██╗██║░░░██║╚══██╔══╝████╗░██║██║██║░██╔╝
    ╚█████╗░██████╔╝██║░░░██║░░░██║░░░██╔██╗██║██║█████═╝░
    ░╚═══██╗██╔═══╝░██║░░░██║░░░██║░░░██║╚████║██║██╔═██╗░
    ██████╔╝██║░░░░░╚██████╔╝░░░██║░░░██║░╚███║██║██║░╚██╗
    ╚═════╝░╚═╝░░░░░░╚═════╝░░░░╚═╝░░░╚═╝░░╚══╝╚═╝╚═╝░░╚═╝

    Apreciază

  2. Pentru că citesc de ani de zile postările tale pe facebook – preluate deseori de Sputnik – pot spune că niciodată n-am descoperit atâta violență jurnalistică precum a demonstrat acum mirositorul Cartianu. El este copia fidelă a globaliștilor nebuni care pornesc războaie fără motiv împotriva oricărei țări din lume, ucid oameni nevinovați și mai nou eutanasiază naivii la nivel mondial prin farsa C19. Dacă jurnalistul s-ar fi limitat la a combate o opinie divergentă cu argumente contrare era de apreciat, dar s-a dedat la insulte și atac direct la persoană, argumentele lipsindu-i cu desăvârșire. Asemenea lachei nu merită promovați nici măcar în asemenea context. Să nu facem proștii celebri!

    Apreciat de 1 persoană

  3. N-am fost atent, „năpârcă” sau „încălzit şarpele la sân” au fost folosite?….Să fii înjurat de un dobitoc soios precum Cacartianu presupune două reacţii: fie îl ignori fie te simţi murdărit, ambele generate de precaritatea de parameci de canal a ipochimenului.

    Apreciază

  4. Puteti comenta aceasta stire? De ce si-au dat demisia acesti jurnalisti de la sputnik? As vrea sa citesc si parerea dumneavoastra.

    Redacţia Radio Sputnik în limba română, demisie în bloc: Nu dorim să fim implicaţi în dezinformare

    Cei opt jurnalişti ai redacţiei Radio Sputnik Moldova, versiunea în limba română, şi-au depus demisia „in corpore”: „Nu dorim să fim implicaţi în dezinformări şi manipulări”.

    „În contextul ultimelor evenimente regionale, extrem de grave, ne-am exprimat dezacordul cu politica editorială redacţiei care ne impune în aceste momente şi care contravine normelor deontologice ale jurnalismului, precum şi bunului simţ.

    Apreciază

    1. E destul de evident de ce și-au dat demisia.
      Și-au dat demisia după ce, prin ordin al directorului Serviciului Special de Informații al Republicii Moldova, Sputnik a fost închis.
      De asemenea, este o presiune mediatică puternică.
      Eu primesc, în medie, 10-20 de mesaje pe zi cu înjurături și amenințări. Asta ”pe privat”.
      Sunt sigur că și foștii mei colegi erau în aceeași medie a atacurilor.
      Ca atare, au încercat să iasă de sub presiune cum au înțeles ei mai bine.

      Trăim vremuri urâte de tot.

      Apreciat de 1 persoană

  5. Inclin sa cred vesiunea lui Bogdan. Cand Crimeea s-a alaturat Rusiei (in martie 2014) (evit formularea Vestului cu privire la reintoarcerea Crimeei), asupra colaboratorilor americani de la RT s-au facut presiuni sa demisioneze. Presiunile pot merge pana la aruncarea din societate prin mijloacele tipice.

    Apreciază

Lasă un comentariu