Au vrut rușii să cucerească România?

Cum am un simț al curajului dus până la inconștiență, uite la ce întrebare vreau eu să răspund pe vremurile astea….

La aproape fiecare discuție purtată cu un român mediu educat (sau, din păcate, chiar educat peste medie), pe tema Rusiei, e imposibil să nu te lovești de rusofobia sau măcar neîncrederea majoră în ruși, exprimată de acesta.

Iar el consideră că rusofobia sau neîncrederea în ruși ar fi justificată. Și are argumente (istorice, le numește el) în acest sens.

De exemplu este ferm convins că Rusia ar fi dorit tot timpul anexarea țărilor române sau a României.

Au dorit rușii să ocupe România și să o integreze în Imperiul lor? Sau în URSS?

Răspunsul este mai complex: da, Rusia a dorit ca România să fie sub sfera sa de influență, dar nu avem nicio dovadă că ar fi urmărit anexarea celor două voievodate române, sau a României.
Avem dovezi contrarii: că Rusia a fost chiar interesată ca statul român să existe, ca o țară suverană, sub influență rusă, ideal, dar ca realitate politică de sine stătătoare.

În ciuda legendelor (false, nu există niciun astfel de document) cu privire la ”testamentul” lui Petru cel Mare, Rusia nu a avut niciodată o politică de cucerire spre vest, spre Balcani și Bosfor, așa cum a avut spre est.

Un prim argument îl avem în acordul dintre Petru cel Mare și Cantemir, în perspectiva în care Rusia ar fi bătut pe turci la 1711 (i-au bătut turcii, însă): Moldova ar fi fost independentă, cu dinastie a Cantemireștilor, dar prietenă cu Rusia.

Desigur, rușii erau interesați geopolitic să aibă un picior la Dunăre. Și de aceea au cucerit de la otomani Basarabia (care, ne place sau nu, la 1812 era teritoriu otoman, ca ambele principate române, de altfel), pentru a se consolida la Dunăre.

Iar sudul Basarabiei, un teritoriu locuit mai degrabă de tătari decât de români, a fost subiectul șicanelor geopolitice dintre marile puteri apusene și Rusia după războiul Crimeei), tocmai pentru că presupunea controlul gurilor Dunării la Marea Neagră.
Însă și Dunărea era altceva atunci decât este acum, când și-a pierdut din relevanța geopolitică și economică din zorii modernității.

La fel, efortul ocupației rusești din Moldova și Valahia de a oferi un regim constituțional și premisele modernizării politice și sociale pentru cele două principate dunărene, arată mai degrabă voința Rusiei imperiale de a își consolida influența.
Altfel, puteau să ne cucerească. Îi bătuseră pe turci.

Ideea ca rușii să ajungă la Constantinopol și să îl redea creștinilor este mai degrabă un ideal balcanic decât un fapt dovedit istoric.
Imaginea rușilor ca protectori ai creștinilor din Imperiul Otoman, a fost speculată de Sankt Petersburg, dar nu a fost niciodată gândită ca un pretext de cucerire.

Cea mai bună dovadă?

Chiar războiul ruso-turc de la 1877-1878, când Rusia obține independența României, a Serbiei, dar și autonomia Bulgariei.
Câștigurile teritoriale ale Rusiei de atunci au fost mai degrabă strategice: în Caucaz și ieșire la Dunăre (prin preluarea Bugeacului) și de sferă de influență. Și acum Bulgaria și Serbia sunt recunoscătoare rușilor pentru independența lor de sub turci. Nu și românii…

E drept, românii când vorbesc de războiul de la 1877-1878, lasă impresia (speculând patriotic hilar un context pe un front secundar al războiului) că dacă nu erau românii, rușii ar fi fost făcuți harcea parcea de către otomani.

Adevărul este că, deși curajul românilor în câteva lupte în zona Plevna Vidin este indubitabil și meritoriu, operațiunile respective au fost mai degrabă secundare, de protejare a spatelui grosului armatei ruse, iar armata rusă a ajuns…lângă Istanbul cu operațiunile armate.

Nici anul 1940 și, mai târziu, 1945, nu arată voința URSS, de data aceasta, de a anexa România. Desigur, anexarea Basarabiei în 1940 arată că pentru URSS dorința de a avea acces la Dunăre rămânea un obiectiv geopolitic important, dar doar atât.
De altfel după 1945 a fost o inițiativă bulgărească de unificare a Bulgariei cu URSS. Ideea era ca toate statele din sfera de influență sovietică să devină republici sovietice și să se integreze în URSS.
Ideea a fost respinsă chiar de către sovietici.
Motivele sunt pragmatice: a anexa presupune a administra, a integra. E mult mai important să ai țări prietene decât să ai țări cucerite. Și cam de asta în modernitate nimeni nu vrea să cucerească pe nimeni iar anexări se fac doar atunci când teritoriul anexat este locuit de ai tăi, îți aparține istoric și etnic ca țară.