Sfinții 40 de mucenici

Astăzi sunt cinstiți sfinții 40 de mucenici.

Aceștia erau soldați care au pus credința înaintea imperiului pe care îl slujeau ca militari. Și au preferat să moară decât să își încalce credința.
Imperiul Roman, unde erau soldați martirii pomeniți astăzi, nu se mai mulțumea cu un simplu contract social între împărat și cetățenii săi. Nu mai cerea doar taxe și o loialitate bine reglementată, ce prevedea și ceva în schimb: securitate și domnia legii.

Nu. Imperiul roman dorea să impună cetățenilor săi propriile sale valori morale și spirituale. Devenise o obligație cetățenească să te închini zeilor oficiali ai Imperiului și să respecți tradițiile (uneori flagrant imorale) ale cultelor închinate acestora. Ba chiar și împărații erau proclamați (de către Senat!) zei și cetățenii erau obligați să se închine lor.

Dacă nu o făceai, riscai moartea sau trebuia să fugi din Imperiul Roman. Dar cine ți-ar fi oferit garanțiile de securitate și de bunăstare pe care le aveai în Imperiul Roman?
Căci Imperiul Roman, ca și statele lumii actuale, putea fi descris cum o face Dickens în prima pagină a „Poveștii despre două orașe”:
”Era cea mai bună dintre vremi, era cea mai năpăstuită dintre vremi, era epoca înțelepciunii, epoca neroziei, veacul credinței, veacul necredinței, răstimpul Luminii, răstimpul întunecimii, primăvara nădejdii, iarna deznădejdii, aveam totul în față, aveam doar nimicul în față, ne înălțam cu toții de-a dreptul la ceruri, ne cufundam cu toții de-a dreptul în Iad…”

Cei 40 de mucenici, ca și zecile de mii de martiri creștini din acele vremuri, intuiseră foarte bine că Imperiul în care trăiau ei devenise un imperiu al paradoxurilor, în care era în același timp, bine, dar în același timp mortal pentru suflet ca să trăiești.

Dar ei aveau ceva: promisiunea unei Împărății care va veni la sfârșitul istoriei, a unei Împărății în care nu împărații se vor crede zei, sfârșind prin a fi caricaturi de idoli, ci Însuși Dumnezeu va veni ca Împărat. În care valorile nu vor mai fi fluide, în care albul va fi alb și negrul negru.

De aceea au renunțat ușor la loialitatea față de Imperiu. Și au fost uciși în chinuri teribile.

Nu trăim deloc vremuri diferite. Cezarii vremurilor noastre nu se mai mulțumesc de mult să reducă relația cu cetățenii la un contract social decent. Nu. Ei vor să ne impună moravurile lor, valorile lor, delirurile lor și….ca în Imperiul Roman, să demoleze creștinismul.

Nu că, din multe puncte vedere, creștinismul actual nu s-ar fi auto-demolat. Bisericile nu mai vorbesc despre Împărăția lui Dumnezeu ci despre toleranță, incluziune, ”să fie bine ca să nu fie rău”, combaterea încălzirii globale sau un pacifism ieftin, de 3 parale ruginite…
Dar dincolo de acest declin evident al Bisericilor, vocea curajoasă a Evangheliei se aude, convertește, schimbă. Și mai suntem oameni care așteaptă Împărăția.

Și soldaților în amintirea cărora mâncăm acum mucenici sau bem păhărele de tărie, li s-a spus că dacă nu acceptă delirul ideologic și orgiastic al imperiului, ei de fapt aduc servicii goților, hunilor, gepizilor, avarilor.

Dușmanul exterior este cea mai bună justificare pentru orice totalitarism intern. Niciun tiran nu își poate păcăli mai ușor supușii decât spunându-le că dacă nu se supun, există dușmani de dincolo de frontiere care pot strica și bruma de bine oferită de tiranie….

Ca soldați, cei 40 de mucenici puteau accepta ușor o astfel de propagandă: barbarii sunt la porți. Dacă au dreptate comandanții și dacă nu suntem loiali degenerărilor din imperiu, facem deja servicii barbarilor?

Dar ei știau ceea ce mulți din contemporanii lor și mulți din contemporanii noștri nu știu: că frica că s-ar putea să faci o gripă, un covid, chiar și o ciumă, nu justifică acceptarea unui cancer care te roade pe interior.

Și da, concluzia e de actualitate: valorile euro-atlantice sunt un cancer. Un cancer splendid (ați văzut imagini cu celulele de cancer? sunt al naibii de frumoase, ieșind din banalul normalității sănătoase a organismului), dar….un cancer.
Iar povestea cu covidul, povestea actuală cu războiul, povestea cu ”climate change”, poveștile ce vor urma, sunt, toate, manifestările unui cancer ideologic, cancer axiologic, cancer antihristic. Nimic altceva, chiar dacă ne iluzionăm că de fapt altele ar fi problemele….
Citeam alaltăieri în jurnalul unui scriitor român cum acesta avea un prieten un mare oncolog. Când oncologul a făcut cancer, deși știa foarte bine de ce boală suferă, deși știa bine care e realitatea, se păcălea pe sine, cât și cum putea, că durerile cancerului sunt de fapt de la….reumatism.

Cei 40 de mucenici nu aveau reumatism. Și nu s-au lăsat păcăliți de cancer….