Rușii ne-au adus comunismul

O altă acuză anti-rusească, mult vehiculată, este aceea că rușii ne-au adus comunismul.

Ceea ce, simplificând, este….adevărat. România a devenit comunistă datorită faptului că a fost ocupată de armata sovietică și a fost considerată parte a zonei de influență sovietică.

Ceea ce însă se trece cu vederea este cum s-a ajuns la situația respectivă. România nu a fost ocupată de sovietici, cum chiar istorici români serioși lasă să se înțeleagă, fără niciun motiv serios, sau din simplă voință a sovieticilor de a ne ocupa.

Adevărul este unul complicat.
După 1 decembrie 1918, România s-a văzut ”mare”, cum nu fusese niciodată în istorie, de partea câștigătorilor și, oarecum, cu ”sacii în căruță”. Acest lucru a dus la o aroganță a autorităților românești în raport cu toți vecinii (inclusiv Uniunea Sovietică). Cam ce s-a întâmplat și în ultimii 20 de ani…
Serviabili și servili cu marile puteri occidentale, Marea Britanie și Franța, pufnind disprețuitor din nas față de vecinii din jur, nu am făcut decât să îi transformăm în adversari.
Cu excepția lui Titulescu (acuzat ca…”om al rușilor” și ”comunist” pentru că încercase normalizarea relațiilor cu URSS), politica externă a României a fost una complet nerealistă, bazată exclusiv pe ”garanțiile occidentale” (nimic nou, nu?).
Nici pe plan intern nu s-a stat mai bine.
România interbelică a rămas un stat subdezvoltat, cu populația majoritar rurală și majoritar analfabetă, plin de corupție, abuziv în relația cu cetățenii, incapabil să ofere pace socială. Minoritățile, toate, au fost îngrozitor tratate.
Despre execuțiile în masă făcute de armata română împotriva bulgarilor din Cadrilater, despre abuzurile incredibile comise de autorități împotriva ucrainienilor și rușilor din Basarabia și nordul Bucovinei, se păstrează o tăcere solemnă.
Așa cum se tace despre ”românizarea” Transilvaniei- deh, când e ceva de rău de unguri, parcă sună chiar patriotic.
Ceva se mai spune despre antisemitismul din societatea românească, dar …necredibil pentru românii de astăzi, ferm agățați de lozincile din manualele copilăriei lor, că românii sunt un popor minunat și primitor….

În aceste condiții, anul 1940, când Franța pică ocupată de Germania, când Marea Britanie nu mai are timp să asigure garanții pentru aliați, România se găsește între vecini ostili și cu procente din populație ostilizate.

Uniunea Sovietică va fi prima care va anexa din România Basarabia, Bugeacul și Bucovina de Nord. Nu fără acordul unei bune părți din populația de acolo, căreia îi ajunsese de la atâta administrație românească.

Toată lumea a auzit de faptul că până să îi alunge sovieticii, armata și administrația românească în retragere din acele teritorii era huiduită și chiar agresată de populația care rămânea.
Cum era posibil lucrul acesta? se întreabă inocent românii de astăzi. Răspunsul îl dă istoria în cifre: în acele regiuni erau foarte mulți locuitori de alte etnii decât cea română, cărora statul român nu le oferise decât abuzuri și xenofobie.

Ca să vă faceți o idee: Chișinăul anului 1940 era locuit de o populație majoritar…evreiască. Iar în Cernăuțiul anului 1930, evreii reprezentau 37,88% din populație, iar românii doar 27,01%.

Deci vă dați seama că, în contextul în care de doi ani și jumătate în România se aplica o foarte strictă și inspirată de naziști legislație antisemită, faptul că veneau sovieticii și plecau românii din cele două orașe a fost….aplaudat de majoritatea populației.

A urmat apoi pierderea nord-vestului Transilvaniei. Diktatul de la Viena plătea și nota de plată a eforturilor….Ungariei (da, Ungariei) de a normaliza relațiile cu România la începutul anilor 30 (se oferise inclusiv coroana Ungariei regelui Carol al II-lea), eforturi tratate cu dispreț de România.

Ultima bucată de pământ pierdută, Cadrilaterul, s-a făcut cu multă bucurie pentru bulgarii de acolo, căci nu trecuseră 20 de ani de când armata română aduna civili bulgari și îi executa ca să pedepsească pe ”comitagii”.
Repet, România plătea nota de plată a politicilor interbelice. Așa cum Ucraina plătește acum nota de plată a ultimilor 9 ani de politică de la Kiev.

Ne place sau nu, acesta e adevărul….

Însă România a mai făcut un pas greșit: s-a aliat cu Germania nazistă și a pornit în aventura celui de-al doilea război mondial alături de Hitler.

Până să ajungă sovieticii în România, armata română a intrat în Uniunea Sovietică și a luptat până la Stalingrad. Cu jafuri, violuri, abuzuri și tot tacâmul – nu vă faceți iluzii că vreo armată invadatoare împarte mărțișoare altfel decât dacă e oportunitate de fotografii/filmări propagandistice.

Abuzurile românilor sunt consemnate inclusiv în documentele nemților. Din ce mai țin minte, un comandant german constata că aliații români sunt mai ocupați să fure decât să lupte. Iar masacre, precum cel de la Odessa, sau lagăre, precum cele din Transnistria, sunt momente rușinoase din istoria României și armatei române.

Dacă Hitler ar fi câștigat războiul, România ar fi trebuit să aibă graniță pe Bug, iar Odessa ar fi fost încorporată în teritoriul țării.
Însă Hitler nu a câștigat războiul. După Stalingrad, a început să îl piardă și după 2 ani de marș triumfal ”arian”, a urmat o retragere lungă, dureroasă, urmată de….ocupație.

Actul de la 23 august 1944 a vrut să prevină ocupația completă (sovieticii erau deja la Iași atunci), dar fiind un act inept, decis de un rege puțin la minte (știu, cultul regelui Mihai e încă puternic, dar…), totul s-a transformat într-un haos iar România a fost ocupată complet de sovietici.

Care, da, au violat, au furat, au ucis, au comis abuzuri, ca orice armată de ocupație, mai ales că unii dintre ei aveau note de plată de întors românilor, care făcuseră mizerii prin 1941-1942 în URSS.

După aceea, cu acordul marilor puteri occidentale, în contextul în care România (chiar dacă luptase alături de Aliați între august 1944-mai 1945) era considerată o țară înfrântă a Axei (luptase alături de naziști din iunie 1941 până în august 1944- 3 ani și 2 luni, versus 8 luni, cât luptase alături de Aliați), țara a intrat sub sfera de influență sovietică.