De ce intelectualii estici nu se simt bine cu propriul popor?

Circulă pe internet o listă de citate ”rusofobe” din diverși gânditori ruși. Ele sunt aduse acum ca argument ”suprem” pentru intelectuali: vedeți? Și rușii cred despre ruși că sunt răi.

Adevărul este că rușii sunt….ca românii.
De la Caragiale la Pleșu, ai o pleiadă intelectuală de intelectuali români care sunt nemulțumiți de poporul lor, de țara lor, care sunt critici, uneori corecți, alteori clar exagerați, ai propriului popor.

Aceasta ar spune ceva negativ despre poporul român?
Nu spune ceva despre caracterul slav, adică un pic depresiv, mai corect spus mistico-depresiv, al intelectualilor români.

Pur și simplu intelectualul estic se simte bine, împlinit, justificat în propriile neputințe, atunci când concluzionează că țara lui este de….c.cat, scuzați expresia.

Iar această autosatisfacție masochistă crește cu atât mai mult cu cât intelectualul respectiv este naționalist. Pentru că naționalistul este cineva care nu își iubește poporul.
El iubește propria proiecție despre cum ar trebui să fie poporul și este tare supărat că poporul nu ajunge la standardele așteptate.

Dar nici intelectualii care nu sunt naționaliști ar fi lipsiți de frustrări. Ăștilalți, europeniștii, suferă că poporul lor nu e ca cel francez, german sau englez.
Și că suferă, asta nu e problema mileniului. Baiul este că face tot ce îi stă în puteri ca să își strice neamul și să îl facă ”ca afară”.
Cum nu poate să reușească, singurul rezultat fiind chinuirea și degradarea morală a câte unei generații, ajunge să își boscorodească neamul că nu e suficient de „civilizat” ca să fie ”occidental”.

Între aceste două tembelisme: naționalismul de multe ori misticoid și occidentalismul de foarte multe ori idololatru, se bălăngăne intelectualul estic.

Cu foarte puține excepții, intelectualii aleg una din aceste tabere și sfârșesc prin a își bodogăni propriul popor. Că e ”prea prea”, sau că e ”foarte foarte”….

Când soluția este echilibrul: conștientizarea măsurii propriului neam și putințelor sale istorice, apoi mândria smerită că aparții lui.

Rușii sunt un mare popor, o mare cultură, o mare civilizație. Dar nu vor putea fi niciodată occidentali sau asiatici. Sunt pur și simplu ruși.
Românii sunt un mic popor slav de limbă latină (asta a spus-o Nae Ionescu, nu eu) din nordul Balcanilor. Suntem o cultură balcanică, oricât ne-ar vrea intelectualii să fim occidentali. Suntem bizantini în duh, slavi în dragoste, și turci în felul cotidian de a fi. Și o facem vorbind o reușită latină vulgară.

Oricine ne vrea nemți, francezi, englezi, va eșua. Pentru că suntem români.
De asta de cele mai multe ori, problemele identitare la noi sunt provocate de ”elite” care nu vor pur și simplu să ne înțeleagă.

2 gânduri despre „De ce intelectualii estici nu se simt bine cu propriul popor?

  1. Servilismul ne-a predispus pe noi romanii la adevarate sechele. Chiar zilele trecute ascultam la radio, ca in contextul razboiului din Ucraina, presedintele nostru in urma a nush ce conferinte, se ofera sa puna la dispozitia UE, infrastructura energetica a tarii. Adica aia se vor lafai cu resursele noastre, iar noua ni se va derula vechea placa si ni se va spune ca Putin e de vina cand o sa stam in frig la iarna, sau cand nu stiu ce preturi vom avea la energie.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Interesant comentariu, domnule Duca Unde il incadrati pe Eminescu? V-as sugera un articol (daca nu l-ati scris inca!) depre defintia/definitiile intelectualului si cerintele pe care trebuie sa le indeplineasca „aspirantul”. Interesante ideile pe acest subiect ale scriitorului basarabean Ion Druta.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s