Ce trebuie să facă România?

Mulți prieteni și cititori mă întreabă: ”Bine, bine, dar ce ar trebui să facă România, după tine? Că așa, să critici NATO nu e chiar dificil, să râzi de asocierea dintre bravul soldat Svejk și moș Teacă, care e armata română, e chiar natural (e dificil să nu râzi și să nu te crucești), să critici Occidentul e chiar la îndemână…”

Soluția pentru România, nu de ieri, nu de azi, din totdeauna, este o politică externă înțeleaptă. Iar o politică externă înțeleaptă este una care ține cont de realitate.

Dar care este realitatea?
Realitatea este că România este o țară balcanică, sud-est europeană. Realitatea este că suntem o țară medie ca dimensiune și ca populație la nivel european. Realitatea este că suntem avantajați de natură și beneficiem de resurse care ne asigură o relativă autonomie și ne pot alimenta pretențiile de suveranitate.
Dar realitatea este aceea că în jurul nostru sunt două mari puteri: Rusia și Turcia. Iar orice politică externă înțeleaptă trebuie să urmărească bunele relații cu aceste două mari puteri din vecinătate.

Bunele relații nu înseamnă servilism ci găsirea unor formule de respect reciproc, de colaborare și cointeresare. România trebuie să aibă tot timpul canalele deschise spre Moscova și Ankara, oricare ar fi contextul geopolitic macro.

De asemenea, un element cheie al politicii înțelepte este să nu provoci nici una din puterile regionale. De aceea nu pui baze militare ale unor puteri ostile vecinilor tăi pe teritoriul țării tale. Că pur și simplu nu e înțelept.
În schimb, te faci prezent pe la Moscova și Ankara, cu ambasadori buni, diplomați culturali, eforturi pentru contacte de afaceri. Și mai ales cu un efort constant de a transmite un mesaj marilor puteri din regiune că Bucureștiul, chiar dacă are interese punctuale în care nu le poate fi prieten, sigur nu le este dușman.

Un alt element cheie este prietenia cu vecinii. Nu trebuie să fii geopoliticianul secolului ci trebuie un dram de bun simț să știi că cea mai bună soluție pentru pace este să te ”ai bine” cu vecinii.

Vecinii imediați ai României sunt Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina și Republica Moldova. Orice guvern și orice președinte al României trebuie să urmărească consolidarea prieteniei cu acești vecini: vizite, discuții, ședințe în comun, etc..
Pur și simplu vecinii sunt prioritatea unei politici externe inteligente.
Când suntem în situații ca aceasta, în care unul dintre vecini intră în conflict cu una din puterile regionale, soluția este o neutralitate implicată diplomatic.
România trebuia acum să pistoneze diplomatic (inutil ca efect imediat, dar util ca imagine), atât Moscova cât și Kievul ca să ajungă la pace. Trebuia să propună ca țara noastră să fie locul negocierilor.
Trebuia să fie alături de Israel și Turcia în demersurile lor. Ministrul nostru de externe, premierul, președintele, ar fi trebuit să zboare când la Kiev, când la Moscova, când la Ankara, când la Minsk, când la Tel Aviv, când la….Beijing.
Am ajuns și la Beijing. România a reușit să construiască relații extraordinare cu China în anii 60-80. Aceste relații au supraviețuit în anii 90, ca să sucombeze din pricina nesimțirii și autosuficienței politicienilor de după anii 2000.

Când ai o relație bună cu o astfel de putere, cum e China, păi trebuie să o îngrijești cu pasiune. Nu de alta, dar o astfel de prietenie e o binecuvântare economică. Dacă pierzi această prietenie, e ca și cum ai pierde un război.
Din păcate România se pare că a pierdut acest război.

O altă zonă de interes a României este zona arabă și Israelul. Am avut atâția specialiști în politică externă și geopolitică după 1990, dar niciunul capabil să salveze relația bună pe care un cizmar de meserie, președinte prin întâmplare istorică, o crease între România și Orientul apropiat…

Desigur, nu spun să fie ignorați americanii și vest-europenii. Nu. Toate relațiile sunt bune cu ei atâta timp cât ele nu periclitează relațiile prioritare: cu vecinii, cu marile puteri din regiune și cu adevărații parteneri strategici.
Căci da, ne numim ”parteneri strategici” cu americanii, dar adevărații parteneri strategici ai României ar trebui să fie China și țările din Orientul Mijlociu. Că acolo chiar avem interese strategice.

Nu e interesul strategic al României să ”întărim flancul estic al NATO”. Nu este în interesul strategic al României să avem baze americane în România.
Este în interesul strategic al României să fi terminat centrala atomică de la Cernavodă cu ajutorul chinez (mai ieftin și mai prompt decât cel american). Este în interesul strategic al României să fi construit o rețea de autostrăzi și de căi ferate moderne, eventual cu potențial de racordare la ”Noul Drum al Mătăsii”, prin care țara noastră să devină ”hub” pentru comerțul chinez în Europa.
Este în interesul strategic al României să vindem carne de oaie și vită în Orientul mijlociu, să ne transformăm rafinăriile în porți ale petrolului arab spre Europa.

Deci…asta e de făcut.
Iar dacă după ce va trece nebunia aceasta ce abia a început, dacă vom avea șansa de a da un restart, atunci asta va trebui să o facem.