Și a fost discursul lui Zelenski….

Președintele Zelenski va rămâne în istorie ca cel mai cunoscut actor ucrainean, celebru pentru lungul șir de ”one stand dramedy” susținute în fața parlamentelor lumii.

Toate respectă un scenariu previzibil, dar sunt monologuri personalizate în mod mai inspirat sau nu în funcție de sensibilitățile publicului.

Monologul lui Zelenski adresat României a arătat că pentru actorul ucrainean ajuns președinte, ca și pentru regizorii săi, România este o mare necunoscută.

Monologul său a atins trei teme românești. Prima temă a fost cea a lui ”Ceaușescu”. Pentru scenaristul lui Zelenski, credința este aceea că românii văd în Ceaușescu marele rău. Impactul revoluției televizate din decembrie 1989, cu toate isteriile sale, a amprentat pe străini cu credința că românii au rămas undeva pe acolo, în decembrie 1989.

Adevărul este mult mai nuanțat. Românii sunt foarte împărțiți cu privire la memoria lui Ceaușescu. Pentru o bună parte a societății, Ceaușescu a devenit ”bun”. Este simbolul a ceea ce românii au pierdut în acești 32 de ani de democrație orginală.

Ceaușescu însemna locuri de muncă sigure, case cu chirii modice, servicii modeste, dar foarte accesibile financiar. Exact ceea ce românii nu mai au acum. Și când spectrul șomajului e peste tot, chiriile sunt mai mari decât salariul minim pe economie, serviciile sunt mai scumpe decât era ”șpaga” din comunism, mulți români aleg să respingă libertatea relativă de acum pentru siguranța reală de atunci.
Asta nu înseamnă că toți acești oameni ar vrea înapoi pe vremea lui Ceaușescu, dar înseamnă că pentru ei Ceaușescu a fost un conducător bun din istoria României.

Pentru o altă parte a societății, Ceaușescu este …și bun și rău. Amintirile cu frigul din case și penuria alimentară alternează cu cele în care România părea să conteze și românii erau chiar mândri de țara lor.

Iar comparația vine cu ce e acum, când (încă) e cald în case, magazinele sunt pline, dar nu e nimic care să te mai facă să te simți mândru de România.

În sfârșit, a treia categorie e cea a românilor pentru care Ceaușescu e încă dictatorul rău. Aceștia sunt fragila minoritate a anticomuniștilor vocaționali, o sectă mică, cu ifose intelectuale, care mestecă aceleași lozinci anticomuniste cum mestecam noi gumele în copilărie.
De aceea, când Zelenski a spus că Putin e un Ceaușescu, a ratat cu brio efectul.

A doua temă românească a fost cea a Republicii Moldova. Mesajul lui Zelenski a fost: săriți să apărați Ucraina, că altfel ceaușescu ăsta de Putin va ataca și Republica Moldova.

Însă și asta e o temă ”fumată” la români. Da. Românul e unionist, dar e un unionist de pahar, care plânge după ”frații noștri de peste Prut”, dar istoria recentă a arătat că nu ar face altceva în afară de ”poduri de flori” pentru unire.

Majoritatea românilor nu merg în vacanțe în Republica Moldova iar dacă faci un sondaj de opinie spontan pe stradă, puțini români ar putea să îți spună numele a două orașe moldovenești în afară de Chișinău.

A treia temă a fost cea a minorității românești din Bucovina de Nord, Herța și Bugeac. Aici, Zelenski nu a fost prea pasional. Nu avea de ce. Regimul naționalist de la Kiev îi iubește pe românii din Ucraina de i-ar strânge la piept până la sufocare. Sau, ideal, ucrainenizare (sper că există cuvântul, dar ați înțeles sensul).

Dar de fapt aici a fost problema interesantă pentru mine: Zelenski nu a prea fost pasional. A fost teatral dar nu pasional.

Părea că de fapt e un show secundar, ca pentru un teatru de provincie. Nimic spectaculos, nimic serios pregătit, niciun ”touch” puternic în tot discursul. Mai mult chiar, un clip youtube cu muzică dramatică pe fundal și imagini cu ororile războiului a oferit o pauză de țigară președintelui ucrainean, furând din minutele, oricum puține, ale show-ului.
Cu alte cuvinte, Zelenski a considerat că parlamentarii români pot fi „făcuți” cu un clip emoțional youtube, deci nu merită pierdută vremea cu ceva construit ideatic.

Între noi fie vorba, nici gazdele nu l-au ajutat.

Prima parte a discursului, Zelenski a vorbit singur, căci sonorul se pierduse într-o defecțiune tehnică iar ”specialiștii IT” ai Parlamentului României, plimbau disperați cu cursorul pe la nasul actorului prezidențial.
Cât despre traducător, sincer la un moment dat mi s-a făcut teribil de milă de el, pentru că era clar depășit de situație și din sunetul vocii se deducea că mai-mai că plânge și el.

Apoi nici publicul nu era cine știe ce. Vorbim totuși de actualul Parlament al României, printre cele mai reduse intelectual din istoria acestei țări…

Un moment amuzant a fost totuși, pentru români, că Zelenski nu știu dacă mai asculta, ”raportul” pe care i l-a dat, cazon, amărâtul (intelectual, că altfel are pensie mare) general Ciucă, care ținea să îl asigure că ucrainenii sunt în România ca la ei acasă.
Însă pentru noi e interesant cum a făcut-o. Abia citea, săracul…. Iar când vorbea de Bucea, chiar făcea mutră de mucea….

Mai jos, fotografia cu momentul în care cursorul unui mouse parlamentar tocmai mângăia în direct chipul președintelui actor….