De ce atâta obsesie cu cenzura?

Unul din eforturile constante, luate din primul moment în statele NATO din Europa a fost acela de a împiedica accesul la alte informații decât cele propagate de presa mainstream, ”hrănită” cu informații oficiale.

Cenzura a devenit principala armă a luptei pentru….”libertate”. Căci, da, retorica euro-atlantică este aceea că asistăm la un războiu între ”Bine” (Occidentul cu valorile sale și Ucraina care tânjește ca un copil inocent după ele) și ”Rău” (Rusia și barbaria asiatică care vor să calce în picioare ”valorile euro-atlantice”).

Cenzura a fost instaurată din primul moment. Rețelele de socializare au trecut la vânătoarea oricărei voci care nu e conformă cu linia oficială a propagandei NATO, ca să o închidă.
Autoritățile au impus liste negre de site-uri, agenții de presă, canale de comunicare ce trebuie pe cât posibil închise ca lumea să nu aibă acces la altceva decât narațiunea de la Washington și Bruxelles.

Legislația cu privire la media a început să se modifice și instituții ce păreau sinecuri inutile (cum e CNA la noi) și-au arătat adevăratul chip: de dușmani ai libertății.

Lecția pandemiei a avut și ea un rol. Atunci s-a văzut că în multe țări încrederea oamenilor în autorități și mass-media mainstream este foarte scăzută. Dar au văzut și că narativul oficial este atât de prost încât poate fi subminat de câțiva băieți și fete curajoși și cu un dram de glagorie, care gândesc și apoi scriu ce gândesc.

De asta reacția lor când după pandemie a fost războiul a fost să oprească pe cât pot narativul diferit de propaganda oficială. Pe cât pot, pentru că nu pot prea mult.
Internetul nu poate fi cu adevărat controlat. În matrixul informațional oricât am fi de hăituți, se vor găsi canale să comunicăm și oricât ne-ar vâna, nu au cum să controleze totul.

Dar de ce frica aceasta de pluralism al vocilor mediatice?
Pentru că ceea ce se întâmplă în Ucraina este….al treilea război mondial. Și eu m-am iluzionat inițial că. nu ar fi, că se va opri în două, hai, trei săptămâni.

Dar pe zi ce trece a devenit evident că ambele tabere aflate în conflict au o miză mult mai mare: ordinea mondială. Ucraina este doar tabla de șah unde, preponderent pe cadavre ucrainene și rusești, se pune în miză ordinea mondială.

Ori în această bătălie Occidentul are o problemă: este locuit de o populație preponderent anesteziată civic, dar condusă/reprezentată/ vocalizată de o societate civilă, de o clasă de mijloc preponderent imbecilă, slabă intelectual, sfertodoctă, dar cu diplome, distrusă psihic și emoțional, fără valori puternice, decreștinată, drogată, fragilă, imatură.

Ori această societate este înainte de tine dacă îți creditează povestea cu care vrei să o duci de nas.
De la începutul acestui conflict, povestea a fost o telenovelă, în care victimizarea ucrainenilor și diabolizarea rușilor a fost singurul argument. E o rețetă deja consacrată în Occident, dar care are un defect: nu poate rezista mult unei concurențe. Nu poate rezista mult nici fără concurență, între noi fie vorba…
De aceea principala luptă a fost purtată împotriva concurenței. Nimeni să nu pună în discuție istoriile cu ”masacre”, ”genocide”, ”atrocități” făcute de ruși, sau poveștile cu eroismul civic, frumos, lacrimogen, al bravului popor ucrainean.

Căci acest război este unul preponderent propagandistic. Luând și cifrele cele mai umflate de ambele propagande (ucraineană și rusească) numărul victimelor într-o lună de război în Ucraina sunt….ca un weekend de vacanță în al doilea război mondial.

Însă războiul este pentru suflete, nu pentru corpuri. Asta mai ales în Occident, unde după isteria cu viroza, mersul spre totalitarism e deja oficializat.

Spaima Occidentului este aceea că societățile se vor trezi, că zațul acesta de societate civilă care vorbește în numele Franței profunde, Germaniei profunde, Americii profunde, României profunde, va fi aruncat la gunoi și lumea va forța schimbarea.


8 gânduri despre „De ce atâta obsesie cu cenzura?

  1. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei condamnă atacul cu rachete asupra gării din Kramatorsk: ”Iată culmea întunecată a cinismului diabolic, a abjecției și a crimei sinistre”

    Apreciază

    1. Nu trăiesc în Rusia, ca să le pomenesc.
      Trăiesc în România, țară presupus democratică, trăiesc în Uniunea Europeană, care se laudă cu o cultură a libertății de expresie și de conștiință.
      Ori nu știu cum faptul că în Rusia sunt jurnaliști amenințați, ar trebui să mă facă pe mine, cetățean european, să mă simt bine că sunt amenințat în România. Nu știu cum faptul că în Rusia e cenzură, ar trebui să mă facă pe mine fericit că e cenzură în UE. Nu știu cum faptul că unui jurnalist moscovit anti-război i-a aruncat unul cu cerneala roșie in cap în tren, ar trebui să mă facă să aplaud arestarea unor jurnaliști pro-ruși în țările baltice.

      Rusia, nu e așa?, o spuneți chiar dumneavoastră, nu ar trebui să fie un model pentru drepturi și libertăți.
      Așa cum nici China nu ar fi trebuit, dar statele occidentale au preluat modelul chinezesc de ”tratare” a covidului și l-au dus pe noi culmi a unei dictaturi sanitare a absurdului.

      Pe logica dumneavoastră deduc că există niște standarde de încălcare a drepturilor și libertăților care justifică alte încălcări de drepturi și de libertăți. Ce e ”haios” e că standardele rusești au fost deja depășite în Occident. În aplauzele unora ca dumneavoastră, ceea ce spune multe….despre cei ca dumneavoastră, că dictaturile sunt la fel.

      Apreciat de 1 persoană

  2. N-am auzit pe nimeni in afara de Viktor Orban si de Erdogan sa invoce o incetare a focului atat din partea Rusiei cat si din partea Ucrainei, si sa-i invite la negocieri de pace in Budapesta, respectiv Istanbul. Cat de penibila era Ursula von der Leyen, in vizita de lucru la Bucha, flancata de sacii aia negri balonati! A auzit-o cumva cineva sa invoce vrea negociere pentru incetarea ostilitatilor!?

    Apreciază

    1. De cand sursa cu link-ul distribuit de tine ar trebui sa reprezinte o sursa de adevar infailibil? Nu obosim sa ne amintim, cu ocazia unei citări naționale a excelenței jurnalistice pentru CEO-ul apnews, Tom Curley, de la William Allen White Foundation, pe 6 februarie 2009, la Universitatea din Kansas, Curley a criticat presiunea tot mai mare din partea armatei americane asupra reporterilor independenți din zonele de război și o creștere in influența presei de către Departamentul de Apărare al SUA.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s