Ziua națională a Rusiei

Pe 12 iunie se serbează ziua națională a Federației Ruse. Dar ce s-a întâmplat pe 12 iunie?
Pe 12 iunie 1990, Rusia și-a proclamat suveranitatea față de Uniunea Sovietică și astfel a început procesul destrămării Uniunii Sovietice.

Uniune Sovietică care, în ciuda unor opinii preconcepute și sfertodocte, nu trebuie să fie confundată cu Rusia. Rusia însăși a fost victima Uniunii Sovietice. Dacă e un popor european care să poată pretinde primul loc într-un ”top al suferinței” sub comunism, acela este poporul rus și nu altul.
De asta Rusia a ales 12 iunie ca ziua sa națională: ziua în care Rusia și națiunea rusă au început eliberarea de sub un delir ideologic: cel comunist.

Că Uniunea Sovietică nu a fost vreun proiect rusesc, o pot da mărturie chiar conducătorii Uniunii Sovietice. Stalin nu a fost rus ci georgian. E drept, pentru majoritatea semidoctă a Occidentului, pentru care comunismul are accent rusesc, Stalin e…”rus”.

Rusia a pierdut teritorii în timpul Uniunii Sovietice. Uniunea Sovietică a inventat state naționale pe teritoriul Federației Ruse, inclusiv Belorusia sau struțo-cămila numită Ucraina, autoritățile sovietice inventând și chiar încurajând o presupusă identitate națională ucraineană.

Care a și apărut. Pentru că identitățile naționale sunt identități culturale și ideologice: dacă bați la cap un popor vreo 2-3 generații că el este altceva decât se credea, i-ai fabricat o identitate națională pentru care este gata să și moară.

Rusia nu a moștenit URSS-ul. Sau, mai bine spus, a moștenit problemele URSS. Inclusiv o criză identitară: identitatea sovietică.

Pentru mulți ruși, ca și pentru mulți ucraineni, georgieni, armeni, moldoveni, etc., cei 75 de ani de epocă sovietică au creat o identitate sovietică, cu bunele și cu relele sale.

Oameni s-au născut, au trăit, s-au bucurat, au profitat de pe urma vieții în URSS, au învățat la școală și la tv să fie mândri că sunt sovietici. Iar în al doilea război mondial au luptat ca niște lei nu pentru partidul bolșevic, ci pentru un mod de viață, cu bunele și cu relele sale, care era al lor.

Căci, obiectiv vorbind, comunismul, ca și în cazul României, nu a adus doar nenorociri. A adus și modernizare, a adus și avantaje foarte tangibile. Spun doar atât: majoritatea celor care critică acum doct comunismul nu ar fi ajuns să facă școlile care le permit critica doctă a comunismului în Rusia sau România, dacă nu ar fi fost comunismul. E un fapt obiectiv, care nu anulează dar nici nu poate fi anulat, nici de nebunia gulagului, nici de prostiile ideologice, nici de eșecul economic de mai târziu al comunismului.

Dar să revenim la Rusia, la Rusia de astăzi.

Rusia e o țară cu un destin imperial: este o țară uriașă, cu resurse enorme, cu o populație suficient de mare ca să conteze. Nu poți distruge Rusia, nu poți înfrânge Rusia. Dar da, poți umili Rusia, poți încerca să rănești Rusia.

Însă ce vei obține? O Rusie care nu uită.

Rusia de astăzi nu a uitat umilința anilor 90. Rusia de astăzi nu a uitat că după ce s-a terminat măreția sovietică, promisiunea unei societăți ca în Occident a venit cu sărăcie plus Coca- Cola, corupție și McDonalds, ideologii degenerante plus societate civilă sorosistă.

Rusia nu are nicio amintire bună din anii 90, când Occidentul venea superior, cu aere de câștigător al Războiului Rece, să fure, să corupă și să dea lecții de democracy. Oferind în schimb un hamburger cu multe e-uri.

Occidentul nu a știut să construiască o relație bună cu Rusia. Și cum să o construiești când elitele occidentale sunt atât de slabe la cap încât confundă ”comunismul” cu filmele cu spioni în care personajele negative vorbesc o engleză cu accient rusiesc.

E drept, și întâlnirea a fost târzie: Occidentul era deja distrus de droguri, de ideologiile sale, de prostia sa harvardiană, de autosuficiența sa pe datorie, când a venit în contact cu Rusia.

Ori Rusia, cu profesorii săi sobri, cu cultura sa serioasă, cu refuzul său de a depăși mentalitatea imperială, s-a dovedit mai occidentală decât tot Occidentul.
Și nu doar Rusia. Să fim serioși, și în România, până acum 10-20 de ani găseai mai multă cultură și civilizație occidentală la Universitatea din Iași decât la Stanford. Însă ultimele 10-20 de ani prostiile ideologice occidentale au cuprins canceros și universitățile noastre….

Acum, Rusia joacă o carte importantă: a suveranității. Asistăm la divorțul rus de Occidentul degenerat. Aceasta nu e o rupere de cultura occidentală- Ermitajul va rămâne un punct de reper când la Louvru, banane lipite cu scotch vor lua locul Monei Lisa (tablou acuzat probabil de misoginism sau de supremație albă în viitorul apropiat). Paradoxal, cultura occidentală, cu sobrietatea sa, va fi mai vizibilă în Moscova decât la Berlin.

Nu e o carte ușoară cea pe care o joacă Rusia, dar e singura pe care o poate să joace.

Conservator creștin și est-european, nu pot să spun ”La Mulți Ani!” Rusiei. Știu că Rusia va avea mulți ani, pentru că Rusia nu o să dispară. Însă pot spune cu toată sinceritatea ”Succes!”, Rusiei. Pentru că succesul ei va putea trezi ultimele energii normale din societățile occidentale pentru a salva ce se mai poate.

Succes, Rusia!