Avortul este o crimă. Avortul este uciderea unei ființe umane.
Și toate aceste lucruri sunt o evidență pentru orice persoană rațională și cu un dram de bun simț.
Ce nu este de bun-simț este să speculezi filosofic când se poate vorbi de o ființă umană. În momentul în care spermatozoidul fecundează ovulul, apare….omul, că nu e altceva decât o ființă umană.
Discuția că de fapt nu ar fi om, că ar fi om când îi apare inima, când îi apare creierul, când se naște, este o discuție perversă și stupidă în același timp. Și care speculează ignorând o evidență: omul este o ființă vie de la stadiul acela microcelular, în jurul unor pseudo-evidențe.
Dacă alegem să definim viața umană după alte criterii decât cele date de natură, deschidem portiera la absurdul deciziilor care limitează dreptul de avort la săptămâni, la 5 luni sau îl extind, cum s-a propus, până în momentul nașterii.
Dar putem specula și pe mai departe: copilul este dependent de părinți și la 1 an. Ar fi o vârstă legitimă până la care să reglementăm avortul? Poate părinții s-au răzgândit…
Dar de ce nu la 2 ani? Sau 3 ani? Sau 5 ani? În definitiv, dacă definim viața umană în funcție de speculații stupide de catedră, putem invoca orice argument: că umanitatea începe când vorbim rațional, că umanitatea începe la pubertate, la maturitate, la ….prima acnee.
În fapt lucrurile sunt, repet, clare: embrionul este om. Și omul trece de la embrion la cel de făt, prunc, copil (enervant sau cuminte), adolescent (de obicei tâmpițel), tânăr, adult, vârstnic (dacă e norocos).
E o chestie de biologie, de logică, de bun simț ce spun eu. Nu are legătură cu cine știe ce subtilități religioase sau filosofice.
Dar faptul că avortul e o crimă, nu îl face imediat, în fața legii, ilegitim. Avortul este o crimă legală, așa cum pedeapsa cu moartea, uciderea în război, uciderea în auto-apărare, sunt crime legale.
Însă problema este de conștiință. Dacă poți fi de acord cu necesitatea uciderii unui criminal, cu cea a uciderii unui adversar, cu omorârea unui om pentru a nu fi tu ucis, care e argumentul legitim pentru avort?
Ucizi un copil pentru că…..nu ești pregătită pentru el? Ucizi un copil pentru că nu ai terminat încă facultatea? Ucizi un copil pentru că vrei să îți mai trăiești viața? Ucizi un copil pentru că este rodul unui incident nefericit? Ucizi un copil pentru că doctorii ți-au spus că acel copil nu va fi ok cu sănătate?
De ce ai alege soluția criminală, când există soluția adopției, când există soluția plasamentului?
Știu răspunsul deja. Și este unul din cele mai odioase răspunsuri ce mi-a fost dat să le aud în viața mea: Îl avortez de milă.
Wtf? vorba geto-dacului. Ce milă este aceea în care ucizi pe cineva pentru că estimezi tu că nu va avea nu știu ce condiții materiale sau cine știe ce suferințe?
Pe logica unui astfel de răspuns, de ce nu te-ai apuca să avortezi pe toți oamenii suferinzi de îi întâlnești?
Uite, săracul, e deprimat. Hai să îl avortăm din milă. Uite, e orb! Hai să îl avortăm din milă!
Monstruozitatea gândirii din spatele avortului e pe cât de absurdă, pe atât de fascinantă. E ceva demonic în spatele acestei speculații cinice care pretinde să definească lucruri evidente și oricum periculos de definit.
Cum să definești viața umană? Știi ce ușă spre infern deschizi?
Nu e o întâmplare că demența avortului a devenit legală în epoca celor mai criminale ideologii și ca un copil al comunismului, cea mai criminală ideologie.
Că și asta trebuie spus: comuniștii nu au interzis avortul, cum cred, victime ale unei propagande lejere, mulți, ci este cel care a legalizat avortul. Numai o ideologie materialist evoluționistă și atee putea să legalizeze așa ceva.
Iar celebrul decret al lui Ceaușescu nu interzicea avortul ci îl condiționa de o normă de copii….
Și mai spun și asta despre decreței, ca să mă descarc….
Una din mizeriile care se livrează periodic în favoarea avortului este un soi de raportare pioasă la femeile nebune care, rămase însărcinate, apelau la cele mai barbare forme de chiuretaj ca să își ucidă copiii, sfârșind prin a muri chiar ele.
Bogdan DUCA 
Delicat subiect! Ce pot să vă spun (neplăcându-mi să „brodez” pe această temă, întrucât nu țin morțiș să mai adaug încă un păcat la socoteală) este că suntem datori față de viață pentru viața pe care am primit-o în dar, pentru care noi nu am făcut nimic să o deținem. Prin urmare, avem și datorii față de viață, nu numai drepturi. Oprirea nașterii de prunci este o crimă împotriva firii. În ultimă instanță, avorturile sunt motivate din cauze foarte egoiste: oamenii vor să trăiască mai comod, să nu se mai chinuie din punct de vedere al condițiilor materiale. Numai că mai devreme sau mai târziu – de cele mai multe ori prea târziu – vor înțelege că nu este suficient confortul material pentru a avea liniște și a fi împlinit, ci este nevoie de tihna sufletească, care e mult mai de preț decât cea materială.
Discutam cândva cu duhovnicul meu pe această temă și-mi spunea că nu există păcat, cât de mare, pe care Dumnezeu să nu-l ierte dacă se manifestă căință, lacrimi și fapte prin care să se arate această stare.
Oricum ar fi, personal nu sunt în măsură să judec deciziile semenilor mei, habar n-am care sunt mecanismele gândirii lor, cu ce fel de demoni se confruntă fiecare, de ajung să-și ucidă proprii vlăstari!
În ciuda faptului că este un păcat atât de greu și atât de răspândit astăzi, totuși mesajul de fond al Evangheliei, al Mântuitorului Hristos, al vestirii celei bune, rămâne sintetizat atât de frumos în cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur din noaptea de Paști: „Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, căci din mormânt iertare a răsărit”. Pentru a dobândi însă iertarea, mai trebuie și să ne recunoaștem greșelile, să le regretăm sincer, din adâncul ființei noastre, dar mai ales să o cerem.
ApreciazăApreciat de 2 persoane