Reflecții amare….

Iugoslavia a avut meciuri grele cu URSS. Când Tito se certa cu soviericii, în România erau concursuri de poezie pentru elogiat Stalin de ziua lui.

Ungaria s-a revoltat contra sovieticilor când în România se cânta în imn: „înfrățit va fi veșnic al nostru popor, cu poporul sovietic, eliberator”.

E drept, „scuza” era aceea că România era sub ocupație sovietică. E drept, și ungurii erau, dar au avut curajul de a se revolta.

Dar atunci nu era numită ocupație ci „alianță strategică”. Armata sovietică era în România ca să ne „apere” de americani. 

Acum Serbia și Ungaria sunt principalii contestatari ai imperialismului și prostiilor ideologice americane și occidentale.

În timp ce România elogiază prin toate orificiile disponibile „oportunitatea” de a fi „civilizată” euro-atlantic.

Care e „scuza”? Armata americană care ne-a ocupat preventiv, ca să ne „apere” de ruși.
De altfel, o caracteristică a României moderne (cu excepția momentului Ceaușescu- nu vreau să pară că sunt nostalgic, dar asta e) este slugărnicia pe lângă cel puternic.

Chiar și când pare naționalist, românul a reușit să alunece spre o slugărnicie naționalistă. Nu mă credeți? Citiți o variantă completă a celebrului ordin din 22 iunie 1941, cu trecerea Prutului, text de referință pentru naționalismul românesc (e drept, în varianta sa trunchiată).
În varianta integrală vedem cum Antonescu simte să elogieze pe Hitler și pe naziști, ba chiar îndeamnă armata română să se arate demnă de ”cinstea” făcută ei de armata nazistă, ca să lupte alături….
E drept, 3 ani mai târziu aceiași români aplaudau foarte sincer pe sovietici și comunismul. Ca după alți 45 de ani, să devină, la fel de sinceri, anticomuniști.

E un exces de zel în slujirea puternicilor zilei, dublat de un dispreț de ciocoi, sau de câine, față de cei pe care îi displace stăpânul. Și însoțit de un exces de zel inutil, de chelner.

Ce este ”amuzant” (de fapt nu e deloc) este capacitatea uluitoare de a trece de la o extremă la alta.

În schimb, pentru a își prezerva orgoliul altfel terfelit, această națiune de slugi de casă și de chelneri are un naționalism declamativ, care oscilează între cântec și stadion. Și de aceea nu e deloc întâmplător că reperele românilor sunt de domeniu liric (Eminescu- mult citat dar puțin citit) și sportiv (Nadia, Hagi, Halepuța noastră, etc.- aici sunt mai mulți, pentru că netrebuind multă minte, românii ”se bagă” mai ușor într-o galerie decât într-un cenaclu).

Însă a fost momentul Ceaușescu. Acesta a fost singurul moment din istoria recentă în care România nu a mai fost slugă ci a devenit jucător, partener, adversar pe bune.

Ceaușescu, un om care își iubea mult poporul, poate prea mult ca să îl accepte cum este, dotat cu o inteligență țărănească de geniu și cu o voință și siguranță de lider, a reușit să scoată acest popor din cercul vicios al slugii care se rotește la stăpâni strategici.

Însă ce nu i-a reușit, nu i-a reușit să își schimbe poporul.
Poporul, cu instinct de slugă, a intrat slugă la Ceaușescu. Nu Ceaușescu a comandat cultul penibil și delirant al personalității sale. El a fost izvorât din slugărnicia sinceră și profesionistă a poporului român.
Dar a avut și românul satisfacția istorică de a fi timp de 24 de ani slugă la un român, nu la străini…

3 gânduri despre „Reflecții amare….

  1. Bun articol! Dar dle Duca, nu vad in acea farfurie și gândacii bogați in proteine recomandați de UE. Cum de ati putut prefera carnatul acelor greieri crocanti si deliciosi?

    Apreciază

  2. Bogdane, ai incurcat-o. Ai atins problema de capatai a natiei si o sa primesti numai reprosuri. Nimeni nu-si accepta lasitatile in public iar termenul de „sluga” nu va pica bine. Trebuie sa invatam sa lucram la problemele pe care le avem fara a le etala pentru ca altii sa profite de aceasta sinceritate publica. Nu am auzit vre-un american (nici macar pe cei anti-sistem) sa spuna ca sunt neam de hoti si criminali (desi „kill” e cel mai uzitat cuvant in mass media lor). Intrebare: au fost legionarii tot niste „slugi”?

    Apreciază

  3. Felicitări moncher! În sfârșit ai pus punctul pe rană și degetul pe „i”. O să te scuipe „românașii noștri”, dintr-un pur sentiment de ciorditor prins în fapt dar, adevărul este mai presus de orice… dar stai, în curând vine iarna și-o să ne ia „âl de jos” de foame și frig. Atunci să vezi delir patriotard.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s