De ce discursul lui Viktor Orban a fost profetic?

Discursul lui Viktor Orban a fost unul profetic.
Nu doar prin curaj, nici măcar doar prin resemnarea apocaliptică cu privire la destinul inevitabil al societăților occidentale (post-occidentale cum le numește el).

Discursul lui Viktor Orban este profetic și prin curaj (primul politician care are curajul de a sfida direct, cu subiect și predicat ipocrizia doctrinară corectă politic) dar mai ales pentru că trage o linie.

Practic ne obligă să separăm apele.
Alegem să fim conservatori? Adică să luptăm pentru valorile noastre, pentru un fel de a fi, creștin și european, care și-a dovedit eficiența și și-a arătat fructele sale?

Alegem să pledăm pentru o confruntare onestă cu realitatea și problemele sale?
Alegem să găsim soluții raționale și realiste pentru vremurile noastre?
Alegem să reconstruim state suverane, responsabile față de propriile națiuni, pragmatice față de națiunile celelalte?
Alegem revenirea la Creștinism, dar nu la unul ceremonial, lipsit de conținut, ci unul în care știm să spunem binelui bine și răului rău, adevărului adevăr și minciunii, minciună?

Sau alunecăm înspre haosul ideologic postmodern? Vrem, ca români, să fim de partea Europei valorilor? Sau să o băltim într-un ”naționalism” cu voie de la Bruxelles?

Un naționalism în care e voie să ”aperi Ardealul” de unguri, dar nu cumva să te atingi cu un fir de lăcrămioară de faptul că țara e ocupată de trupe americane și NATO.
Un naționalism în. care chiar e recomandabil să ”aperi Moldova” de ruși, dar nu cumva să te atingi de faptul că România toată e distrusă de corupția adusă de corporații și bănci.
Un naționalism în care ai voie să lupți pentru „credința strămoșească”, să te bucuri de ”mari victorii” cum ar fi numărul mare al credincioșilor care vin buluc să ceară ajutor de la moaștele sfântului X, icoana sfintei Y sau ”mormântul cald” al părintelui B, dar nu cumva să te atingi de decadența morală a societății, să nu faci nimic ca acest popor să cunoască cu adevărat Evanghelia, să aibă habar în ce crede.
Nu de alta, dar credința poate muta și munții, de asta Bruxelles se teme de ea și preferă în locul ei superstiția…
Un naționalism al ițarilor asortați cu adidași, al iilor asortate la blugi, a traistelor cu șapcă, al recitării din Eminescu și doinitului patriotic și al unui tezaur folcloric lipsit de consistența reflecției: ce înseamnă totuși a fi român?

Orban nu a ținut discursul acesta în timp ce se afla în vreo campanie electorală. L-a ținut după ce ani de zile, alături de poporul maghiar, a răspuns crizei identitare și a identificat soluții.
Maghiarii lui Orban nu sunt naționaliștii ”pășuniști” maghiari(partidul Jobbik e chiar contra lui Orban) ci sunt oameni cu un profund simț al realității.

Da. Se îmbracă tradițional mulți dintre ei, dar nu asta e este esența ci faptul că au înțeles că soluțiile sunt în școli, biserici care să coaguleze comunități, educație, protejarea generațiilor viitoare de prostii ideologice.

Marea cruciadă a lui Orban nu a fost contra Bruxellesului ci a fost în Ungaria. Acolo a pus capăt prostiilor ideologice induse de ong-uri și prin școli, acolo a creat o societate civilă creștină, acolo a redus cât a putut impactul crizei familiei.

L-a ținut după ce a demonstrat în mulții ani de guvernare a Ungariei, că poate să ofere o bună guvernare, suveranistă, responsabilă, atentă la valorile creștine și civilizaționale europene, patriotică, inteligentă, capabilă de negocieri.

Discursul lui Orban este un discurs de moment de climax al carierei sale, nu de urcuș sau de final.

În discursul lui Orban vezi de ce majoritatea maghiarilor au ales prin vot să fie alături de el chiar și contra UE și SUA.

Înainte de a sări că discursul lui Orban e nu știu cum, să nu uităm că el a reușit o performanță unică: dintr-o țară ca un bărăgan, fără resurse, fără perspective, a creat un stat care chiar ține în șah imperii.

Și care, foarte important, își protejează cetățenii.

În timp ce România, care a ales ”cartea euro-atlantică”, e pe moarte…. Și până să moară, se bate în halucinații cu rușii și cu ungurii, în loc să se bată cu propria sa boală….