Nu sunt optimist

Eu nu sunt optimist pentru că nu văd energiile alternative. Și pentru că știu că pseudo-iile și circul pășunist-naționalist e o alternativă.

România, ca și tot Occidentul, este la sfârșitul istoriei sale. Iar asta se vede chiar din retorica oficială, din propaganda oficială.
Vestul nu mai poate promite nimic, nu justifică nimic din măsurile pe care le ia acum pe logica lui ”va fi mai bine”.
Niciun ”viitor luminos”, nicio ”epocă de aur”, nicio ”împărăție milenară” nu ne este promisă în schimbul sacrificării prosperității, drepturilor și libertății de acum.
Noile generații de fanatici ai vestului nu sunt nici mulțimi de activiști comuniști plini de ură de clasă, nici cohorte negre de naziști subordonați cauzei lor.
Nu. Sunt gloate de depresivi, drogați, schizofrenici, sfertodocți, care nu mai au ”cauze” ci frustrări.
Nici Biserica nu mai e furnizor de speranță. Cu puține excepții, (creștini autentici vor rămâne până la sfârșit), Creștinismul oscilează între oengism, corectitudine politică și pășunism.
În Vest, România inclusă, alternativa creștină nu există.
Mișcările conservatoare sunt o salată beuf de conspiraționisme, golăneli, bișnițăreli, pioșenii, habotniceli, lipsă de realism, sfertodoctism….
Pur și simplu nu există energii pentru viitor. Nu există nici măcar alternative.
Privesc șocat văzând cum stafiile fascismului și comunismului încearcă să ”călărească” situația de acum. Decât alternativa lor, mai bună este o moarte…

Ce rămâne de făcut?
Să ne bucurăm de ceea ce ne-a mai rămas din viață, având grijă de mântuirea noastră. Iar cei ca mine, care nu pot dracului să renunțe la a mai gândi cu voce tare, să fim niște martori demni și onești ai acestui sfârșit de istorie.
Doar adevărul ne va face liberi.

3 gânduri despre „Nu sunt optimist

  1. Bogdane, sper sa nu ai dreptate. Stiu ca si tu speri sa nu ai dreptate. Dar realitatea ne indreptateste spre astfel de concluzii. Avem datoria sa fim un pic mai mult decat niste martori demni si onesti. Cu intelepciune, trebuie sa fim de partea autentica, crestina, omeneasca a istoriei.

    Apreciază

Lasă un răspuns la Snake Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s