Categorie: Polemică

De ce Israel? Un răspuns teologic

Am mai explicat chestia cu Israelul și de ce, deși sunt contra naționalismului în general, nu ascund sentimentele pro- Israel.

Explicația este teologică și nu politică. Și nu mă vedeți spunând că mariajele homosexuale și alte nebunii care au cuprins Israelul , așa cum au cuprins toată lumea occidentală, ar fi ok pe acolo. Ba din contra….
Însă sunt creștin. Și un creștin care nu își asumă doar așa, vag identitar, credința, ci chiar crede în revelația creștină.Cred în Biblie.
Și cum cred în Biblie, cred că Dumnezeu nu a făcut lumea pe căprării, pe nații, nu a dorit ca lumea să evolueze în sensul acesta.
Cred, așa cum îmi spune Biblia, că națiunile apar ca o pedeapsă pentru păcat, pentru păcatul de a încerca să îl sfideze pe Dumnezeu, pe care l-au făcut oamenii la turnul Babel.

Însă mai cred că Dumnezeu lucrează cu ”materialul clientului” cum tot Biblia ne învață.
Și pentru a salva lumea, Biblia a ales un prieten al său, pe Abraham, să fie părintele unui popor ales special, cu un destin istoric special: de receptacol al Revelației, de pregătitor și generator al mântuirii.
Acestui popor, tot Biblia ne spune, a primit o grămadă de responsabilități, de pedepse pentru că nu și le-a asumat, de binecuvântări și promisiuni care merg, tot Biblia ne spune, până la sfârșitul lumii.
Istoria acestui popor așa cum e consemnată în Biblie și după aceea, până în zilele noastre, este istoria unui miracol. De la ieșirea din Egipt, la ….războiul de Yom Kippur, vedem cum vorba din Biblie ”Domnul luptă pentru Israel”, se îndeplinește.
Acest popor a greșit și greșește mult în fața lui Dumnezeu. Marea sa greșeală este că nu vede pe Mesia ci îl așteaptă. Și probabil vor aplauda ca Mesia pe dușmanul credinței. Dar pentru greșelile sale este aspru pedepsit de Dumnezeu în istorie, așa cum este și cu foarte mare atenție protejat.
Căci, o cred pentru că tot Scriptura îmi spune, Dumnezeu mai are planuri mărețe cu Israel, planuri care merg până la sfârșitul lumii.

Creștinii nu sunt, nu trebuie să fie altceva decât un nou Israel, frații mai mari (numeric) și mai mici (cronologic) ai poporului lui Abraham. Despre noi spunea Ioan Botezătorul când avertiza că și din pietre vor ieși copii lui Abraham.
Dar Israelul vechi este o piatră de poticneală și pentru noi. Pe de o parte este piatra de poticneală a antisemitismului. Deși suntem frați….Cain a ucis pe Abel, Iacob a dezmoștenit pe Esav, tot Biblia ne spune….
Pe de altă parte, este năpasta naționalismului care a cuprins pe creștini: naționalismul la creștini este o nerozie pornită dintr-o frustrare- de ce să fie un singur popor al lui Dumnezeu? Și așa începem să ne inventăm mitologii naționaliste creștine (care, curios?, nu căci e destul de logic, sunt mai toate antisemite) ca să fim și noi ”ca evreii”.
Desigur, putem să fim și noi ”ca evreii”, adică ”Domnul să lupte pentru noi”, cum spune Biblia. Dar pentru asta trebuie să fim creștini ca neam, nu polonezi, spanioli, români, bulgari, sârbi… Și să acceptăm și pedepsele când noi nu mai lucrăm pentru Dumnezeu.
A treia ispită, este ispita globalizării proaste, care încearcă să unească lumea nu în Domnul, ci după cine știe ce neroadă ideologie modernă (că e comunismul, liberalismul, drepturile omului – da, și asta e o ideologie) și care ne întoarce, paradoxal, tot împotriva …lui Israel, dar și împotriva identității noastre creștine.

Deci sunt atent cu privire la Israel pentru că citesc și cred în ceea ce spune Biblia. Și pentru că știu că Dumnezeu nu își uită promisiunile, iar ce a promis lui Abraham și lui Israel, va rămâne în veci, așa cum va rămâne în veci ceea ne-a promis Dumnezeu nouă, creștinilor.

Bogdan Duca

Publicitate

Între SUA și UE ce alegeți?Eu am ales….

În timp ce în România e vânătoare de ”oameni ai rușilor„, bătaia se poartă între UE și SUA…
 
Eu sunt eurosceptic și am și o părere foarte proastă despre SUA și rolul ei în această parte a Europei. Ca atare mi-e foarte greu să aleg între cele două tabere.
De asta vreau să gândesc lucrurile cât mai pragmatic. Deci să o luăm pe rând.
Uniunea Europeană este un proiect ideologic și un eșec economic.
Însă:
Uniunea Europeană este în Europa, adică e mai aproape de noi decât SUA. Mai mult decât atât, relațiile economice cu țările din UE, faptul că milioane de români lucrează în Uniune, ne obligă să fim direct interesați de viitorul Uniunii și să nu ne bucure înfrângerile sale.
La fel, statutul de membru al Uniunii Europene permite României un mare spațiu de manevră. România poate să își negocieze poziția în Uniunea Europeană,
Prin tratate, nu prin vorbe în vânt, contăm în UE și UE este obligată să țină cont de noi.
Cu voință politică, putem chiar să ajutăm la eliberarea Uniunii Europene de ideologia nocivă care o controlează.
 
SUA este o țară mare și o mare putere.
Însă:
Este foarte departe de noi.
Este imprevizibilă ca politică externă (și nu e vorba doar de Trump aici- așa e SUA, și-a lăsat o grămadă de aliați în haos și război civil, zicând că îi eliberează).
Nu avem nicio garanție că putem să influențăm politica externă a SUA, fie și în regiune.
Parteneriatul strategic cu SUA nu ne-a adus decât cheltuieli mai mari pe înarmare, contracte de miliarde prin care cumpărăm armament de la americani, baze americane pe teritoriul național.
Americanii nu ne-au dat nici măcar amărâta aia de viză, care ar fi trebuit acordată nu doar datorită parteneriatului nostru, ci și faptului că suntem țară membră a UE.
Investitorii americani sunt puțini și la ”prăduială”.
Ambasada SUA este vectorul principal, mai mult decât UE, al impunerii ideologiilor progresiste la noi.
Cu toată dragostea mea pentru Israel, cred că e una să avem ambasadă la Ierusalim (sunt de acord), dar e altceva să asistăm la încălcarea unor acorduri internaționale și la accentuarea tensiunilor în regiunea și așa inacceptabil de fierbinte a Orientului Mijlociu.
Deocamdată, la bilanțul: ”morți și răniți”, nu UE ne trimite oameni la moarte în războaie care nu sunt ale noastre,
 
Deci personal voi alege pentru răul cel mai mic, care este Uniunea Europeană, cu rezerva că România va trebui să se bată cu adevărat pentru interesele sale în UE, să împiedice evoluțiile nocive din Uniune.
Însă e evident că dacă în UE și cu UE avem cum negocia, cu SUA nu avem cum și nici măcar ce…..
 Oblo nelămuritul

Ziua Europei? Nu. Doar ziua UE.

Cică azi ar fi ziua Europei.
Nu. Nu e ziua Europei. este ziua Uniunii Europene, O altă mâncare de pește.
Uniunea Europeană nu este Europa. Nici măcar geografic. Uniunea Europeană reprezintă teritorial mai puțin de jumătate din Europa geografică, iar ca număr de state, două treimi din totalul statelor ce se pot considera europene.
Uniunea Europeană nu poate să fie Europa pentru că refuză explicit să își asume Creștinismul ca parte a identității sale. Ce Europă este aceea fără Creștinism? Chiar atei fiind, vă puteți imagina o Europă fără catedrale? Sau una fără Crăciun? Uniunea Europeană își poate imagina o Europă fără Crăciun și fără Paști, bine mersi…
Europa a fost și este o mare piață a valorilor și a opiniilor diferite: de o mie trei sute de ani, creștini și musulmani se ceartă în Europa,. Și cearta lor este Europa. De o mie de ani catolici și ortodocși se ceartă în Europa. Și cearta lor este Europa. De 500 de ani, reformați, catolici și ortodocși se ceartă în Europa. Și cearta lor este Europa. De 300 de ani, iluminiști, catolici, ortodocși, reformați și musulmani se ceartă în Europa. Și cearta lor este Europa.
Europa este un univers variat, construit pe dispută și dialog. Europa apare se concepe dintr-o mitologie violentă, în care un zeu în chip de taur siluește o nimfă, se naște odată cu maieutica (arta de a moși idei) a lui Socrate, crește în dialogurile lui Platon, în disputatio medievale, în polemicile intelectuale, în ironia feroce ce ne caracterizează. Europa se călește în războaie. Este fără milă, este masochistă, este sadică, este șarmantă.
Europa este o realitate atâta timp cât nu este unită, cât este un spațiu de dialog, de polemică, de tensiune, de maturizare.

Uniunea Europeană este în schimb un proiect unitar, un imperiu ca atâtea imperii ce au dorit să cucerească toată Europa (și nu le-a reușit). Uniunea Europeană e o ideologie care exclude cea mai mare parte a gândirii europene. Uniunea Europeană este piața de desfacere și curtea din spate a economiei unei țări ce după ce a aruncat lumea în două războaie mondiale, nu poate renunța la ambițiile sale imperialiste.
Apoi nu uitați că Shakespeare și-a dat demisia din Uniunea Europeană, lăsând-o și mai nelegitimă decât este.

Eu nu serbez ziua unui proiect ideologic cu care nu mă identific. Eu astăzi serbez ziua victoriei împotriva unui alt proiect ideologic german, care dorea să unească Europa sub un singur stindard și o singură credință: nazismul.

Euosceptic

Despre discuțiile cu privire la parteneriatul civil și ispita pe care o simt aparand dupa colț….

Parteneriatul civil este o problemă doar în măsura în care Constituția nu este clară cu privire la definiția căsătoriei. Căci de obicei acesta era primul pas spre afirmarea așa numitelor ”căsătorii” homosexuale.
Odată revizuită Constituția în sensul dorit de majoritatea cetățenllor români, ca fiind doar între un bărbat și o femeie, chestiunea parteneriatului civil încetează să mai fie o problemă, căci modificarea definiției căsătoriei și familiei nu se mai poate face fără un alt referendum, deci fără exprimarea voinței majorității românilor prin vot. 
 
Cât despre parteneriatul civil, oricât de imoral ar părea unor creștini, este o solicitare justă a unei părți din societate, care din variate rațiuni: de la orientare sexuală la nonconformism, refuză sau nu poate contracta o căsătorie, argumentele pentru el fiind, atâta timp cât nu prevestesc distrugerea familiei, destul de rezonabile: locuiesc cu X și vreau ca el să mă moștenească dacă mor, sau să fie acoperit de asigurarea mea socială, etc.
Ce ar trebui să facă statul?
Dacă interzice parteneriatul civil, statul, nu doar că ajunge să discrimineze stricto sensu. dar și adoptă o opțiune morală radicală, în sensul în care decide prin lege ce e păcătos și ce nu e.
Această opțiune nu este în esență rea, am putea spune ca creștini la un prim gând, dar pe termen lung este distructivă pentru Creștinism, Personal privesc cu multă atenție și îngrijorare la evoluțiile din Polonia, unde conducerea țării și-a asumat atât de mult identitatea creștină- catolică, legiferează conform principiile Decalogului și introduce un regim conservator creștin.
Însă riscul este foarte mare și în Polonia, și în România, și oriunde. Nu tot poporul și nici măcar toți creștinii nu doresc ca credința lor religioasă să se transpună în Monitorul Oficial și în Codul Penal.
Apoi toate eșecurile și erorile guvernărilor politice vor fi transpuse asupra Bisericii. Chiar și în momentul acesta, o parte din societate a sancționat deja Biserica Ortodoxă română pentru complicitățile sale cu clasa politică. În ultimii 20 de ani încrederea în Biserică a scăzut cu aproximativ 15-20 de procente, iar trendul continuă să fie unul descrescător.
Avem deja experiența Greciei, care deși a rămas ortodoxă predominant, nu mai are încrede în Biserică și social este deja dominată de o viziune de stânga progresistă, cauza fiind….prezența Bisericii prea mult și nefericit pe lângă cercurile de putere.
Dar peste tot unde au fost guvernări conservatoare cu puternică amprentă creștină, Creștinismul a fost cel care a avut de suferit după. În SUA chiar, după epoca Reagan- Bush, dominată de o viziune creștină, a venit revoluția corectitudinii politice progresiste din timpul celor două administrații Clinton, susținute de electorat.
Iar acum creștinismul american e mult mai slab și incapabil de majorități morale (și chiar de generat candidați creștini) decât era în anii 70-80. Administrațiile Bush Jr., iar puternic amprentate de creștinism, au dus la triumful quasi-mesianic al lui Obama, iar victoria lui Trump, deși surprinzătoare, nu se bazează pe popularitate (Trump nu a câștigat prin votul majorității americanilor ci a pierdut) ci pe o norocoasă distribuție a votului între state, ceea ce i-a permis să câștige la numărul de electori.  Deci Trump și viziunea conservatoare nu sunt populare în SUA, ne place sau nu să recunoaștem lucrul acesta.
Pentru a evita astfel de crize și în România, e nevoie ca Biserica și creștinii să refuze să se lase anexați unui proiect politic sau unei viziuni politice de moment. Spațiul lor trebuie să fie cel mai ”modest”, al societății civile, care are grijă ca Statul să nu devină nici progresist, nici ortodox, nici catolic, nici islamist ci….neutru ideologic și religios, spre binele tuturor.
 
Dacă vom reuși să îl împiedicăm constituțional să redefinească ideologic familia, nu trebuie să ne lăsăm ispitiți să îl ”botezăm” religios în ziua imediat următoare.
Statul trebuie să rămână al tuturor și implicit neutru. El trebuie să legifereze respectând libertatea tuturor, ținând cont de sensibilitățile tuturor, preferând democratic pe cele exprimate de majoritate, fără să persecute minoritățile și fără riscul de a prelua o amprentă ideologică sau religioasă.
De aceea repet ceea ce cred: că Biserica și creștinii trebuie să găsească înțelepciunea ca, în eventualitatea unui triumf al Coaliției pentru Familie, să nu se transforme în forță politică ci să își ocupe locul în societatea civilă.
Și să înțeleagă că lupta împotriva ideologiilor nu trebuie să ne transforme și credința într-o ideologie.
 
Știu, ispita este mare. Iar dacă victoria CpF va fi una strălucită, atunci mulți de pe acolo vor crede că le-au crescut aripi de arhangheli și vor cădea în ispita de a socoti că a sosit momentul să construiască ei Împărăția Domnului pe pământ…. 
Însă cei care cred că pot să zboare riscă ca aruncându-se spre noi culmi, să își rupă gâtul. Iar cine vrea să se apuce să construiască Împărăția Cerurilor pe pământ, ajunge să fie zilier pe șantierul lui Antihrist….
Bogdan D1

Cum să cultivi rusofobia la români….

E greu să fii ”omul rușilor” în România, mai ales când sunt ruși care dau cu bâta în baltă.
Natalia Mujennikova, directorul Centrului Rus de la București și un diplomat oficial, reușește să dărâme într-un interviu pentru Sputnik, dramul de încredere de se construiește cu greu, în timpul ăsta de ”război rece”, reproșându-ne că nu suntem recunoscători…lui Stalin. Că el ne-ar fi ”dat” Transilvania.
Dragă doamnă Mujennikova, sunt de acord cu dumneavoastră că poporul român și România ca țară are multe motive pentru care să aprecieze Rusia și să construiască o prietenie cu poporul rus.
Da. Datorăm rușilor modernizarea, primul regim constituțional, francofonia, independența. Da. Uităm prea repede că la Mărăști- Mărășești și Oituz au murit mai mulți soldați ruși decât soldați români.
La fel, uităm că între 1941 și 1944 am comis un război de agresiune, plin de crime împotriva umanității, pe teritoriul Ucrainei și Rusiei de astăzi.
Știu lucrurile astea și le afirm cu riscul de a fi făcut ”comunist”, ”rusofil”; ”putinist”; ”dughinist” și în toate felurile de concetățenii mei care cred că a fi bun român e necesară o doză de rusofobie și o lectură interesată a istoriei.
 
Dar dragă doamnă Mujennikova, nu există niciun motiv pentru ca cineva să fie dator cu ceva lui Stalin. Nici măcar rușii….
Sângerosul dictator georgian a fost înainte de orice călăul poporului rus, pe care ar trebui să îl reprezentați. El este cel care a distrus cultura rusă, al cărei ambasador ar trebui să fiți în România, este cel care a ucis în Gulag elitele Rusiei imperiale dar și ale celei sovietice.
Unii v-ar face comunistă bolșevică. Dar până și bolșevicii s-au delimitat ferm de sângerosul Stalin (congresul al XX-lea al PCUS, despre care ar trebui să știți mai multe decât mine, nu mai puține).
Armata Roșie care a luptat împotriva naziștilor (și da, și aliaților lor, românii) a făcut-o sângerând de pe urmele epurărilor comise de călăul Stalin. Marele Soljenițin, despre care aș aștepta să fie promovat la Centrul Cultural Rus, a fost victima lui Stalin. Însă Centrul este ocupat să apere memoria Călăului popoarelor…
 
Declarația Nataliei Mujennikova este un scuipat peste România. Și o pată pe obrazul diplomației rusești, care este celebră prin inteligența ei, nu prin sfertodoctism relaxat….
Bogdan D1

Marx, marxism și dublul lor centenar

La 200 de ani de la nașterea lui Karl Marx, în orașul său natal s-a deschis o casă memorială cu o expoziție permanentă, s-a inaugurat o statuie de 6 metri făcută cadou de chinezi urbei și au avut loc mai multe evenimente de celebrare. Presa occidentală s-a întrecut în articole apreciative, sau chiar elogiative la adresa filosofului german.
Șeful Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, un politician creștin-democrat, a fost eroul acestei celebrări, tocmai prin tonul său elogiativ la adresa părintelui celor care ar trebui să îi fie adversari ideologici: stânga europeană.
Au fost desigur și contestări ale evenimentului, un bun prilej de a aduce din nou aminte de crimele comunismului ca și de eșecul gândirii marxiste.

Adevărul este că aceste celebrări nu au făcut decât să confirme un adevăr pe care nu îl putem contesta: Karl Marx este gânditorul cel mai important al modernității, obligând pe toți să se raporteze la el, chiar și la 200 de ani de la naștere.
Nu putem scăpa de Karl Marx.
Motivul este simplu: moștenirea lui Karl Marx este mult mai complexă decât ne-am putea imagina la o privire superficială. Pentru noi, cei din estul Europei, Marx este asociat cu imperialismul sovietic. Dar în America latină este asociat cu lupta împotriva imperialismului american. În estul Europei, marxismul a fost asociat cu anticreștinismul, în America latină a fost asociat cu….creștinismul catolic și aspirația acestuia de a ajuta pe cei săraci.
În Africa și Asia fost colonială, marxismul a hrănit și hrănește aspirațiile de libertate și de dreptate socială ale fostelor colonii. Dar a hrănit și dictaturi criminale.
În numele marxismului s-a construit gulagul, dar tot în numele marxismului s-a luptat împotriva dictaturilor militare din America latină, din Asia, din Africa, susținute de fostele puteri coloniale.

Noi nu am dorit marxismul, în România, de exemplu. Dar nu e mai puțin adevărat că în Vietnam populația a luptat cu un eroism extraordinar împotriva americanilor și guvernului dictatorial (dar anticomunist) pe care îl susțineau americanii, în numele lui Marx.

Universitățile occidentale chiar sunt marxiste. Sunt chiar mai marxiste decât cele care funcționau în lagărul socialist. La fel, motivele acestui marxism sunt mult mai nuanțate decât ne place să credem dacă ne ascundem după niște lozinci anticomuniste.
Marxismul a triumfat discret în Occident, dobândind hegemonia culturală. Dar a dobândit-o pentru că nu a avut ce să i se opună. Influența marxistă în istoriografie, în sociologie, în studii culturale, în teologie, în filosofie, nu a găsit realmente un adversar de anvergura filosofului german și a urmașilor săi.
De altfel chiar și această comemorare a arătat că opoziția la Marx se reduce la o rățoială auto-victimizatoare, nu la construcția unei alternative la viziunea marxistă.

Crimele comunismului sunt invocate ca un argument destul de telenovelistic, ignorându-se faptul că regimurile comuniste au avut un talent monstruos de a se autodevora. Dacă veți cere o listă a victimelor lui Stalin, veți vedea că ea era dominată de…comuniști.
Și că Vasile Luca (unul din cei mai importanți lideri comuniști români) a fost coleg de celular cu …:Corneliu Coposu. De unde și paradoxala situație în care mulți care vorbesc în numele victimelor din închisori ale comuniștilor, trebuie să vorbească și în numele lui Buharin, Zinoviev, Kamenev, Ana Pauker….
Chiar această autodevorare a salvat marxismul, paradoxal. Troțkismul, o formă radicală a leninismului, care făcea ca stalinismul să pară ceva blajin, a căpătat o presă foarte bună pentru că…..Troțki se împotrivea lui Stalin.

Apoi Marx a triumfat… Capitalismul cu care lupta el a apus fiind înlocuit de multinaționalele corporatiste. Acestea au distrus realitatea de proprietate privata (cu ajutorul burselor, desigur) deși au păstrat conceptul, au creat puteri suprastatale, care dizolvă, cum dorea și Marx, granițele,
În corporațiile multinaționale se aplică principiul: ”de la fiecare după capacități, fiecăruia după nevoi„, cum nu se aplica în comunism, Mecanica instituțiilor de tip corporație multinațională permite ca idealul comunist, al depășirii claselor, să fie realizat. Poți începe ca prăjitor de chiftele la McDonalds și sfârși ca manager regional sau chiar și mai sus. Tot ce trebuie e să fii obedient și disciplinat.
Clasele au dispărut diluate tocmai de criza burgheziei (exact cum prevăzuse Marx) și de apariția conștiinței de clasă a proletariatului- ceea ce era inevitabil căci, spre deosebire de țăranul medieval, căruia i-a luat un mileniu să capete conștiință de sine; lucrătorul urban e obligat chiar prin natura muncii sale la alfabetizare și la consecințele sale sociale.
Social, același traseu prevăzut de Marx a dus inevitabil la distrugerea Creștinismului. Cu cât o societate e mai ”capitalistă” (a se citi, autentic marxistă) ea este și mai atee, mai indiferentă religios, mai dușmănoasă cu tradiția.
Marx vorbea despre disoluția familiei ca instituție revolută Nu în China asistăm la legiferarea tuturor neroziilor sexuale cu efectul evident al distrugerii relațiilor tradiționale între oameni. Asistăm în SUA, în UE, în țări care altfel se consideră ”capitaliste”.
Din păcate, aceste lucruri duc inevitabil și la consecința ultimă a gândirii marxiste: comunismul, o societate ce nu poate fi altfel decât totalitară.
Iar totalitarismul își arată semnele peste tot în ultima vreme…

Soluții la Marx? Liberalismul actual este o pledoarie pentru corporații și pentru eficiența lor socială și un manifest contra statelor naționale și formelor tradiționale de conviețuire. Deci nu este o soluție, decât punctual, filosofic (citind pe Popper și încercând să nu te lași dus de tot de viziunea sa, destul de anticreștină, dacă mergi până la consecințele ultime).
Soluția adoptată de mine este cea iudeo- creștină: a resemnării active. Refuz să mai fiu revoluționar, preferând să subliniez tot timpul că pe acest pământ nu trebuie să ne facem iluzii și speranțe prea multe și că rugăciunea pe care o rostim cel mai des nu ne spune: ”să vină ideologia mea” ci cere lui Dumnezeu ”să vină Împărăția” Sa, care nu este de pe acest pământ.
Și foarte important, să nu uităm atunci când luptăm ”cu comuniștii” că și ei sunt oameni, și ei sunt chip al lui Dumnezeu, iar ura nu construiește.nimic bun, chiar dacă e mânată de anticomunism, antifascism, antinazism sau anti-islamism…

marx_drinking_cola_2009695

Cum vindecăm România?

Cum vindeci România? Cu spovedanie.
O logică de genul: ”marș, ca să mă așez eu” nu va vindeca niciodată țara asta.
De fapt trăiesc de multe ori senzația că nimeni nu dorește vindecare. Unii doresc să nu cumva să fie ei deranjați de la putere. Alții doresc să ajungă ei la puterea ocupată de ăilalți.
 
Lupta împotriva corupției a devenit cea mai bună justificare pentru corupția „bună”. Auzi o grămadă de voci, nu de oameni chiar proști, care spun relaxați că e bine că ambasadele statelor tutelare fac trafic de influență, corupție, că pun presiune pe un stat ce ar trebui să fie suveran ca să stoarcă țara de profit.
Aia ar fi ”corupție bună”, occidentală, nu ca asta balcanică, care trebuie convinsă.
Corect, parcă e mai nobil să suferi de un cancer metastaziat (sună și mai științific) decât de vreo holeră căcăcioasă…
 
Mediul academic românesc începe să se revolte, pe bună dreptate, în fața prostiilor ideologice. Dar alternativa nu este un învățământ academic calitativ ci ca escrocheria academică ”a noastră”, cu tați care își fac copiii doctori, mici șpăgi care țin loc ba chiar depășesc competențe intelectuale, aflări în treabă, conferințe internaționale făcute cu ….universitatea din Bălți, etc., să poată merge mai departe.
 
Lupta pentru familie nu are și soluții pastorale. Nu ne interesează convertirea homosexualilor ci…să ne ”apărăm” de ei. Chiar așa de slabi suntem încât trebuie să ne apărăm și nu să cucerim sufletele lor?
 
Milioane de români care au plecat în străinătate ca să muncească, destabilizând piața muncii de acolo, stricând pacea unor societăți așezate, cu manele și comportament ”made in Vaslui” și alte milioane de români înrudiți cu ei, luptă de zor împotriva….migrației. Nu de alta, dar migratorii nou veniți pot deranja pe migratorul moldo-vlah ce deja a pus controlul asupra lumpenului occidental…
 
Suntem antisemiți sau filosemiți în funcție de ce spune Dragnea. Dacă PSD ar fi fost împotriva mutării ambasadei la Ierusalim, antisemiții manifești de acum ar fi fost filosemiți nervoși și sioniști, De altfel toată politica noastră externă este de fapt o extensie a umorilor noastre interne. Și de asta nu există niciun motiv să fim tratați cu seriozitate de cei de afară.
 
Abuzurile sunt bune și rele după cum ne ajută. Securitatea comunistă a fost rea, dar un SRI care face poliție politică, e în cârdășie cu procurorii, urmărește tot ce mișcă e…bun.
 
Râdem cu gura până la urechi de prostiile feministe, dar ascultăm solemni imbecilitățile protocroniste.
 
Suntem foarte mândri de creștinismul nostru autentic, cu peșteri miraculoase, lumânări care (minune dumnezeiască și nemaivăzută!!!!) se aprind singure și nu ard câteva minute, morminte miraculoase, sfinți ale căror chipuri apar (ce sfânt miracol!) pe gresia din baie sau într-un dovlecel proaspăt tăiat, dar ne doare în fund că suntem campioni la numărul de avorturi din UE, că în fiecare dimineață, o bună parte din România se trezește mahmură, în timp ce o alta se scoală gata beată. În definitiv, creștinismul se contabilizează prin îmbulzeala la câte un izvor miraculos și ….banii aferenți pomelnicilor depuse acolo, nu după cultivarea unor virtuți….
 
Râdem de EBA lui Băsescu dar pupăm mâna Margaretei lui Mihai.
 
Luptăm împotriva fumatului, ca să fim și noi, ca europenii, dar copiii noștri, tot ca să fie ca europenii, se încurajează înainte de examene cu droguri mai mult sau mai puțin legale. Însă suntem mândri că fetița noastră ia, la 16 ani, xanaxul ca pe tic-tac. Important e că nu fumează și ….a devenit și raw-vegană, scumpa lui tata…
 
În această Românie soluția este să ne vedem bârnele din ochii noștri, să le scoatem, să ne cerem iertare unii altora și apoi să încercăm, la un pahar de vin (dar nu o sută!), să încercăm să ne vindecăm și să ne înțelegem.
Speranța mea este în majoritatea românilor care nu le mai pasă nici de circul politic și nici măcar de circul religios. În indiferența lor împăciuitoare, poate apar și zorii vindecării.
Oblo nelămuritul

Occident

Sunt două tipuri de polemici pe care le port.
Primul tip de polemică îl port cu apologeții români ai Occidentului. Aceștia sunt oameni care nu au încredere, de fapt, în România. Și nu din pricina comunismului. Pur și simplu sunt oamenii ironizați de Caragiale, în discursul lui Cațavencu, supărați că dacă Parisul are Sena lui, orașele lor nu au măcar un Bahlui, care trăiesc drama că ”Franța are faliții săi, Anglia are faliții ei! Numai noi nu avem faliții noștri!”
Aici sunt două categorii de oameni: cei care în anii 80- 90, în fața crizei din societatea românească au ajuns din disperare, inocență intelectuală, frustrare, să idealizeze Occidentul. Ei pur și simplu refuză să vadă că în ultimii 50 de ani, întregul Occident a trecut printr-o rapidă revoluție degenerativă, care e departe de a fi ajuns la un final și care a dus la o radicală schimbare la față a Americii și Europei, cu consecințe majore.
A doua categorie este reprezentată de românii progresiști, adepți ai revoluției culturale care distruge Occidentul de 50 de ani,, care chiar ajung să accepte dictatura relativismului (cum numea papa Benedict al XVI-lea, un occidental, ideologia dominantă în Occident) și cultura morții (cum definea papa Ioan Paul al II-lea, cultura dominantă acum în Occident). Pentru ei a ucide copii prin avort este o contracepție, eutanasierea este o metodă umană, libertinajul nu e degenerarea libertății ci expresia supremă a acesteia, gândirea slabă este normativă iar Creștinismul este ceva depășit. Paradoxul acestora este că ei admiră tocmai acea parte a Occidentului care are un discurs foarte anti-occidental, care denunță și încearcă să demoleze toate valorile civilizației europene.
Cei din prima categorie sunt dificil de convins. nu pentru că nu mi-ar da dreptate, ci pentru că nu vor să îmi dea dreptate. A îmi da dreptate ar însemna să se despartă de o speranță, de un vis. De aceea replica lor este: ”Sunt greșeli, desigur, dar nu poți rezuma Occidentul la delirul ideologic post-1968.”
Desigur, așa cum nu poți rezuma nici URSS-ul la bolșevism, nici Germania anilor 30 la Hitler, nu putem rezuma Occidentul DOAR la delirul ideologic. Însă ca în primele cazuri, delirul ideologic devine normativ, e lege, regulă și criteriu de civilizație.
Corectitudinea politică nu e un moft. Corectitudinea politică e criteriu pe baza căruia profesori își pierd catedrele, studenți sunt exmatriculați, cărți sunt interzise. Exact ca în epurările academice din Germania nazistă sau URSS….
Cultura morții a încetat să mai fie și ea un moft. Avortul a devenit un soi de ”drept al omului”. Legislația se modifică în sensul lărgirii cât mai mari a timpului în care să se permită avortul./ Sunt deja proiecte de lege care duc avortul până în momentul nașterii. Iar dezbaterile academice vorbesc deja de posibilitatea de a avorta și după naștere. În Franța e lege care interzice sub pedeapsa cu amenda și cenzurarea orice formă de discurs public pro-life.
Eutanasierea medicală din libera voință a bolnavului terminal, exprimată în urma unor controale serioase medicale care atestau imposibilitatea vindecării, nici nu mai ține cont de gravitatea bolii, de voința bolnavului sau a tutorilor săi. Medicii care invocă jurământul lui Hipocrate, care interzice eutanasia, sunt marginalizați și chiar sancționați, pentru că e lege care decide ”umanist” că suferința trebuie curmată. Cazuri de depresivi care cer eutanasierea și o primesc se înmulțesc și sunt privite aprobativ de ochiul legii. Care e diferența între evoluțiile sistemului medical din Occident și politica de eutanasiere făcută de Hitler?
Concepte fundamentale pentru civilizație sunt modificate după plac. Avem ”căsătorii” gay. Avem ”căsătorii” cu animale. Și nu, nu e vorba de mofturi ci de legi, care reglează o întreagă societate. Schizofrenia, dacă afectează identitatea de gen, devine o virtute civică și statul se grăbește să o încurajeze. În schimb, statul descurajează orice apel la valorile tradiționale. Statul nu mai recunoaște paternitate și maternitate, neagă drepturile părinților de a își educa copii, condamnă în stânga și în dreapta, cu sentințe judecătorești, A ridica obiecții de conștiință nu ajută cu nimic: numărul celor arestați pentru că au predicat învățătura creștină cu privire la homosexualitate sau la morala sexuală e în creștere, nu în scădere. În SUA sunt oameni ce au fost arestați pentru că au refuzat să aibă clienți care pregăteau ”mariaje” gay. Arestați, da.
Democrația e un cuvânt depășit în Occident. Uniunea Europeană se teme de votul cetățenilor ca dracul de tămâie. Ultimul tratat constituțional nu a fost validat de votul cetățenilor. Inițiative civice constituționale și democratice sunt fie invalidate, fie amânate și sabotate cu cinism oficial. ”Statul de drept” e noul cuvânt sfânt și poate distruge democrația doar prin sentințe de tribunal. Suveranitatea cetățenilor și parlamentelor a apus în fața arbitrariului ideologic al tribunalelor, curților supreme sau unor noi inchiziții, precum CEDO.
Iar acest delir nu afectează cu nimic viziunea imperialistă tradițională a Occidentului. În ultimii 18 ani armatele occidentale au ucis oameni, au distrus țări, au nenorocit vieți, bombardând , lovind cu rachete, înfometând prin sancțiuni economice în numele ”libertății”, ”democrației” (care nici în Occident nu mai există), ”drepturilor omului”. Dictatorii relativismului, nu au scrupule în a ”eutanasia” popoare întregi doar pentru că nu îmbrățișează valorile occidentale.
Da. Occidentul nu este doar asta. Dar Occidentul a devenit și devine pe zi ce trece, mai ales asta. Dictatura relativismului nu mai e o figură de stil ci este forma de manifestare a statului. Cultura morții nu mai e o metaforă ci este ideologie oficială.
Cei din a doua categorie nu pot fi convinși. Ei cel mult pot fi convertiți. Lor le place brava nouă lume. Sunt ai ei, se simt bine în ea, profită de pe urma ei (ucid un copil nedorit, se droghează sau speră să o facă în condiții de libertate, confundă sensul și demnitatea umană cu orgasmul orgiastic, se lasă cu plăcere dresați în corporații multinaționale, sunt fericiți că acest totalitarism nou, în relativismul său, nu descurajează, ci le încurajează dependența de mici plăceri și vicii, nu le pretinde decât o etică telenovelistică ieftină, cum este aceea a corectitudinii politice: să gândească puțin dar ”corect”. Și pentru asta există o neolimbă lozincardă mult mai faină decât cea propusă în URSS….

Polemica mea se poartă și cu cei care sunt alături de mine în a contesta degenerarea Occidentului, dar o fac justificând (din neștiință, uneori, din credință sinceră, alteori, din cinism, în multe ocazii) ideologii la fel de nocive și de criminale, filosofii politice toxice.
Eu nu vreau să justific nici comunismul, nici fascismele, nici legionarismul, nici vreun naționalism inept sau vreun fundamentalism religios, denunțând pericolul de a muri toți de cancerul care distruge Occidentul.
Nu am crezut niciodată că leacul la ciumă e holera și cel la cancer ar fi SIDA. Iar a încerca să justifici Gulagul sau Holocaustul doar ascunzându-le în spatele sutelor de milioane de copii uciși prin avort, a justifica un tembel orgoliu naționalist sau exclusivism confesional doar pentru că are niște valori opuse delirului ce a cuprins Occidentul, este din punctul meu de vedere, nu doar inacceptabil ci anticreștinesc.
Lumea începe să arate ca în ultima carte a Bibliei (imagine reluată nu întâmplător și de Orwell în 1984): terenul de conflict între trei împărții: a lui Antihrist, a lui Gog și a lui Magog. Și nu e vreuna o opțiune care să fie rezonabilă.
Ei, acestei lumi care întoarce spatele umanității, trebuie să îi opunem bunul simț articulat pe Evanghelie. Și să avem curajul creștin de a îi spune că greșește, că această greșeală o va arunca în Infern și că adevărata umanitate și soluția se găsește la Hristos.

Mai jos, fotografia uneia din victimele celebre ale delirului occidental transformat în civilizație a morții: Alfie, care a murit de foame, condamnat la moarte, din rațiuni ”umanitare” de către autoritățile britanice, chiar în timp ce scriam acest articol….

Alfie.png

 

ILD

Ăia de la În Linie Dreaptă au o grămadă de cititori. Între ei sunt și oameni care sunt duși de cap ca și sectanții fascistoizi care au site-ul, dar cei mai mulți sunt oameni de bună credință, din care unii ajung să creadă că amestecul acela de ură, răutate, neoconservatorism, rusofobie și filo-americanism pornografic ar fi ceva ok.
 
Multă lume și-a făcut o imagine teribilă despre mine, din pricina campaniei de calomnie dusă de cei de la În Linie Dreaptă contra mea. Același lucru e valabil și pentru mulți alții.
 
Multă lume m-a întrebat de-a lungul anilor de ce nu îi dau în judecată, de ce nu le răspund.
Răspunsul meu a fost și este același: adevărul este ca uleiul- se va ridica la suprafață, oricâtă apă va fi turnată peste ca să se încerce scufundarea lui. De aceea tot ce trebuie făcut este să aștepți. Nu e ușor nici să aștepți, dar e cel mai eficient….
 
Și sunt deja oameni care inițial credeau că Duca e un spion rus, o jigodie, un iudă vândut rușilor, comuniștilor și extratereștrilor, un legionaro- comunisto- sionisto- blabla, doar pentru că așa citiseră în ÎLD.
Acum s-au prins că eu sunt un om liber, care ca orice om liber greșește, are dubii, are retractări și repoziționări.
În schimb cei de la ÎLD sunt o sectă care adună într-un mod paradoxal ce e mai rău din conservatorism și ce e mai rău din comunism (dar a avut presă bună pentru că a fost anti-stalinist): troțkismul.
Cei de la ÎLD sunt un caz de manual de sectarism fanatic, de sclavi ai unei ideologii, de prizonieri ai propriilor lor iluzii ideologice.
Sunt niște oameni nefericiți, unii dintre ei cu un trecut marcat de închisorile comuniste, cu cariere politice ratate în postcomunism, frustrați și resentimentari, foarte asemănători lui Lev Troțki din anii exilului: fanatizați de propria lor ratare, convinși de adevărurile lor tocmai din cauza eșecurilor acestora….
 
Nu sunt creștini, pentru că le lipsește tocmai chestia aia care definește creștinismul: iubirea. Ei nu pot să iubească decât în cadrul organizat al sectei lor. Exact ca în Komintern. 
 
 
Nu am făcut nimic ca să demonstrez aceste lucruri: și le-au demonstrat singuri în fața propriilor lor cititori, pe care i-au repezit/jignit/blocat doar că nu aveau aceleași păreri cu ei. Au văzut că ei nu evoluează, nu își schimbă părerile, nu au nuanțe. Au niște dogme transformate în lozinci pe care le ascultă obedienți și le apară fanatic și neargumentat.
 
Și prin Coaliția pentru Familie erau oameni care îi admirau sau măcar îi simpatizau. Acum văd cum ÎLD e dispus să boicoteze referendumul pentru familie dacă CpF nu se dezice cu mânie proletară de oameni, site-uri și organizații pe care câinii lor le-au mirosit ca fiind „dughiniste”, ”putiniste”, rusești.
 
Mai simplu: e ca în Evanghelie, vedeți pomul după roadele sale. Iar roadele ÎLD duhnesc toate a răutate și a ură.

mar-stricat

Universitațile de azi?

Mă întreabă cineva ce părere am de supărarea Universităților?
 
Păi ce părere să am?
Universitățile din România sunt o rușine. Și nu pentru că nu ar fi salarii bune, nu pentru că nu ar fi bani și de cercetare. și de documentare, ci pentru că sunt instituții anchilozate birocratic și în care găștile fac legea din punct de vedere academic. Fiecare facultate găzduiește câteva cuiburi de viespi care poartă războaie între ele și nu produc nici miere, nici lăptișor de matcă, dar sunt generoase în venin.
Acum se supără că primesc bani mai puțini de vită furajată, pardon, de student ”format”.
Dar stați că nu greșesc: Universitățile de stat din România așa își tratează studenții: ca pe niște vite pentru care primesc subvenție, sau pe care le mulg (cele cu taxă).
Drept pentru care facultățile nu sunt în căutarea performanței intelectuale, nici a calității cercetării ci ….la strâns cât mai mulți viței în cireada lor. Pentru unii le dă statul bani, alții scot ei bani pentru facultate.
 
Studenții buni, care chiar vor să facă carte, se pierd în marea masă a studenților adunați ca să se facă norme- inclusiv norme de licențiați, masteri și doctori, de parcă am vorbi de producție la hectar, nu de elitele viitorului.
Standardele de calitate scad tot mai mult. O lucrare de licență arată acum ca o lucrare de seminar de acum 20 de ani. Aceasta nu pentru că nu am avea studenți capabili, ci pentru pe lângă ei sunt zeci, chiar sute de tineri care nu ar trebui să fie studenți, dar trebuie să treacă, să devină licențiați, masteranzi, doctoranzi, ca să se justifice universitățile de pe urmele lor.
Avem Universități de stat aproape în fiecare județ, când nici măcar cele din cele 3 mari centre universitare: București, Iași și Cluj, nu sunt capabile să genereze elite.
 
De altfel nici nu se mai dorește generarea de elite. Aici e deja normă europeană și principiu occidental: Universitățile nu trebuie să mai producă elite ci trebuie să dea oricui dorește și plătește (dacă nu intră la fără taxă, să plătească statul pentru el) diplome.
De aceea viitorul erudiției, spiritului intelectual, al reflecției academice, nu mai este de ceva timp în Universități. El trebuie să emigreze în alte zone, să găsească alte căi de supraviețuire.
Școala lui Teodor Paleologu, de exemplu, este un loc unde tânărul care vrea cunoaștere academică poate să o găsească. La Universitate poate găsi diplome…
Pentru însă cine dorește să caute cultura, erudiția, cunoașterea academică, Universitățile sunt asemenea cimitirelor în care cineva ar  vrea să găsească oameni vii. Găsește, dar doar în trecere….

Oblomov și Ceai